Prin cate au trecut ungurii, de la desprinderea lor din Podisul
Altai, din nordul Chinei si pana la sosirea lor in Europa, pret de
cateva secole bune, la care se adauga dificultatile de instalare si de
stabilire a noii patrii, dupa 896, precum si problemele de adaptare la
noile conditii, carturarii lor ar fi putut scrie o istorie interesanta, plina
de suspans. Faptele si momentele cruciale au fost multe, mai palpitante
decat ale daco-romanilor, tintuiti la fata locului prin natura obarsiei.
Ele ar fi avut relevanta lor, daca ar fi fost prezentate cat de cat in
lumina realitatii, cu bunele si relele inerente, deopotriva. Poate pentru
a da urmasilor un suport moral mai puternic, ori pentru a ocoli o anume
conduita avuta in relatiile cu popoarele cu care au intrat in contact,
pentru a ascunde adevarul privitor la modalitatea de infaptuire a
Ungariei Mari, exegetii unguri au considerat ca falsul in prezentare
poate fi o cale mult mai onorabila si mai utila pentru imaginea lor de
mari cuceritori. Asa s-a nascut istoria oficiala a ungurilor bazata pe
legende si glorificari idilice pana la cer ale faptelor inaintasilor lor.
Definitorii pentru acest mod de a gandi si a prezenta trecutul ni se par
spusele carturarului Sassi Nagy Lajos, care sublinia la 1867: "Este
necesar sa alimentam de sus acest sentiment national pentru ca pe
urma sa patrunda de jos in intreaga societate sub forma unei forte de
neinfrant�. Este vorba, deci, de confectionarea unui model, a unui
prototip de gandire, ca apoi acesta sa fie insusit si repetat cu
religiozitate de catre toti ceilalti. Cu alte cuvinte, spun acestia, noi va
scriem istoria, asa cum ne place noua sau asa cum sa sune bine, atat
in interior, cat si in fata altora, adica nu cum a fost, ci cum ne-ar fi
placut noua sa fie. La randul vostru, voi, cei multi, o buchisiti asa, si pe
asta o repetati la nesfarsit, habotniceste. Exemplul cel mai elocvent al
acestui mod "dialectic� de a privi lucrurile il intalnim in fiecare zi, si nu
de azi, de ieri. Bunaoara, o discutie logica si degajata, pe baza de
argumente, in privinta destinului istoric al Transilvaniei nu poate fi
angajata cu un maghiar, indiferent de nivelul lui de instructie. Pentru ei
in aceasta discutie nu este loc de intoarcere. In memoria lor colectiva,
"Transilvania este partea pe care romanii le-au furat-o si punctum�.
Personal, tare as dori sa-l intreb pe ungurul sau secuiul participant la
umilitoarea si provocatoarea demonstratie de la Targu-Mures din 10
martie a.c., daca afirmatia sa, cum ca "romanii au motive sa fie nelinistiti
pentru ca dorm in patul ungurilor�, este o convingere personala sau
apartine genului amintit de manipulare a istoriei?
Aceeasi politica au dezvoltat ungurii si in relatiile cu celelalte
popoare vecine pe care le-au cotropit si subjugat, direct sau la mana
a doua in decursul istoriei. Ne referim atat la slovaci, cat si la sarbi,
croati, sloveni, bosniaci etc.
Daca ar fi sa apreciem la justa lor valoare si prin prisma conceptiei
de azi faptele ungurilor, imediat dupa venirea lor in Europa, s-ar
ajunge la neplacuta concluzie ca acestia au avut un rol nefast in
evolutia istorica, social-economica si politica a centrului
continentului european, nivelul lor scazut de civilizatie si pornirile
rasiale punandu-si amprenta asupra intregii dezvoltari. De acest
lucru din perioada gloriei imperiului "Ungariei Mari�, constituita
prin rapt, jaf si crunta oprimare (secolele XI-XV), istoricii unguri sunt
perfect constienti. De unde si decizia de a drege busuiocul,
concepand o poveste de succes, adica propria istorie, intr-o viziune
trufasa, de glorificare a inaintasilor cu orice pret, in masura sa
creeze urmasilor acel sentiment al superioritatii de rasa, dar si al
nedreptatii strigatoare la cer a Tratatului de la Trianon, ce le-ar fi
risipit tara, care era de fapt un imperiu. Acest mod de abordare ar fi
fara indoiala o problema a lor, daca toata aceasta constructie
imaginara n-ar avea la baza minciuna, desconsiderarea si
falsificarea istoriei celorlalti.
Referitor la romani, istoria maghiara se bazeaza pe doi puternici
piloni ai minciunii. Este, desigur, foarte comod, dar la mintea copilului,
sa sustii sus si tare ca la venirea lor in Europa n-au vazut picior de
daco-roman, nici atunci cand s-au luptat cu Menumorut, Gelu si Glad,
nici cand le-au luat pamanturile si agoniseala, averile. Daca ar fi
recunoscut aceasta realitate, lucrurile s-ar fi complicat din cale afara.
Insa, pentru a nu se face total de ras in fata lumii civilizate, ei admit in
mod fortat, si aceasta este a doua mare si jignitoare eroare pentru noi,
acceptarea prezentei romanilor in Transilvania, numai dupa secolul al
XIII-lea, adica la multa vreme dupa venirea ungurilor pe continent si
incheierea procesului de cucerire a Transilvaniei. Si pentru ca umilinta
la adresa romanilor sa fie si mai mare ei nu se incumeta sa detalieze,
chiar si povestesc cu aroganta nemesasca, cum "invazia romanilor� a
avut loc pas-pas, adica pe nesimtite, chiar pe timpul noptii, infiltrandu-se
pe neobservate in "paturile� lor. Desi trebuia sa o faca, ungurii si secuii
nu i-au alungat pentru ca acestia, adica romanii, au acceptat pe loc sa
le fie iobagi ascultatori.
Povesti de adormit copiii, in care ungurii cred orbeste si in virtutea
carora gandesc si actioneaza.
Romanii n-au dat atentie unor astfel de abordari. Beneficiind de
convingerea noastra, cum ca adevarul nu poate fi detronat, ungurii
si-au construit un sistem agresiv si foarte coerent de propaganda
raspandit in toata lumea, convingandu-i pe multi, chiar din cercurile
stiintifice si la niveluri politice inalte, de nedreptatea ce li s-a facut
cu Trianonul. In acest mod a reusit Ungaria sa smulga Romaniei o
buna parte din nord-estul Transilvaniei pentru o durata de 4 ani (19401944), luna aceasta, 30 august, implinindu-se 73 de ani de la odiosul
Diktat de la Viena.
Mereu la panda la fruntariile Romaniei, Ungaria a considerat
momentul din decembrie 1989 extrem de favorabil pentru a-si repune
pe tapet visurile revansarde. De aceea a urmat ceea ce a urmat, adica
graba mare a UDMR pentru acapararea, intr-un fel sau altul, a fraielor
Transilvaniei pentru a o putea manipula si devora apoi in liniste. Intrarea
Romaniei in Uniunea Europeana si in NATO, adica in sfera de puteri
colective, le-a dejucat multe intentii. De altfel, se stie, Ungaria a fost
tara comunista cea mai reticenta fata de accederea in NATO si mai
ales UE, dar si impotriva noastra, stiind ca in acest fel li se spulbera
visele seculare. Si, totusi, dupa cum se vede nu dispera sau, mai bine
zis, chiar si in acest context crede ca mai poate face ceva in sensul
dorit de ea. De aici si actiunile ei in forta, convinsa ca momentele
acestea de framantari determinate de criza ar constitui un bun prilej
de a pescui in ape tulburi, in speranta ca astfel ar putea dobandi, daca
nu totul, macar o frantura din pamantul romanesc, fie si sub forma unui
Tinut secuiesc. Prin manevrele din ultimii 23 de ani, Ungaria ne-a scos
multi peri albi. Oricat am lasat de la noi, inchizand ochii sau asezandu-le
la picioare platoul ticsit cu drepturi si privilegii, n-a fost suficient.
Uneltele lor din tara ne-au pus gheara in gat, deturnandu-ne de la
multe lucruri pe care le-am fi putut realiza, in folosul comun, chiar cu
politicienii pe care ii avem, daca nu i-ar fi corupt, pentru un pumn de
voturi, in timp ce politicienii unguri se plimbau pe la noi, denigrandu-ne
si agitand flamura separatismului ca la ei acasa, jignindu-ne si
injurandu-ne ca la usa cortului.
Lipsa de reactie a autoritatilor romane, dovedita ani de-a randul, si
oportunismul unor lideri politici sau formatori de opinii ne-au exasperat
de-a dreptul mai ales pe noi, ardelenii, din zonele mereu asediate de
agresiunea hungarista. Iata ca, in cele din urma, presedintele Basescu
a facut pasul inainte, punand piciorul in prag. Mai mult marinareste,
decat diplomatic, si poate ca asa este cel mai bine, pentru ca unii nu
prea inteleg de vorba buna. Speram ca aceasta atitudine ferma sa
devina un mod de conduita al presedintelui, al primului ministru, al
ministrului de externe, al institutiilor statului cu sarcini de a apara
integritatea si demnitatea noastra de romani. Iar in ce-i priveste pe cei
care ii critica atitudinea luata, nu putem spune altceva decat ca sunt
niste latrai fara noima si la comanda, niste nemernici, carora nu le
place atunci cand piatra sta peste piatra si la care dragostea de tara
variaza in functie de simbria pe care o primesc de la stapanii lor.
