Ocrotirea mediului inconjurator se inscrie ca o
preocupare importanta a politicii noastre de stat,
cel putin din ultimele decenii, dar cu ce rezultat ?
Am crescut in camp, in mijlocul naturii, sub
streasina padurii, iar pasarile si animalele salbatice
erau actorii celor doua costise ce coborau spre valea
in care locuiam noi.
Fel de fel de pasarele populau valea cu ierburi si
isi faceau cuiburi in desisul ei. De multe ori coasele
barbatilor treceau peste cuiburi construite la nivelul
solului, in care erau oua sau pui golasei, ca cei mai
marisori reuseau sa fuga.
Oamenii cu suflet lasau un palc de iarba in jurul
cuiburilor, ca sa fie cat de cat ocrotite. Erau si
pasarele care isi construiau cuiburi la adapost, in
desisul spinilor, la o oarecare inaltime fata de sol.
Cotofenele isi construiau cuiburi prin salcii, ca sa
fie mai aproape de terenul de vanatoare - puii de
gaina si bobocii de prin gospodariile oamenilor. De
aceea, le stricam cuiburile si erau nevoite sa-si caute
alte locuri de cuibarit.
Cand se apropia toamna si nu mai aveau ce vana
de prin curti, cotofenele dadeau navala in lanurile
de porumb din preajma salciilor, de oamenii culegeau
doar jumatati de stiuleti.
Turturelele si porumbeii salbatici isi construiau
cuiburi la marginea padurii, fara sa-si protejeze ouale
sau puii, cum faceau cotofenele. Prin copaci, pe
crengile de mijloc, cuibareau ciorile, iar cele de sus
erau rezervate uliilor si gailor.
Padurea rasuna de cantecul cucului si al altor
pasari, de zgomotul ciorilor si al cotofenelor.
Cand se desprimavara si oamenii ieseau la arat,
pe brazde se faceau prezente pasarile plugului, care
culegeau insectele scoase la lumina din adaposturile
lor. In acelasi timp, din inaltul cerului, se auzeau
trilurile privighetorilor, pe care abia le puteai observa
pe cerul albastru si insorit.
Intoarcerea pe meleagurile copilariei, la vremea
cand padurea si ierburile erau pline de viata, mi-a
lasat un gust amar. Nici cantec de pasarele prin iarba,
nici triluri de ciocarlie si nici pasarea plugului pe
brazda. Doar croncanitul rar al unor ciori ratacite
mai zgaria auzul. Cotofenele au disparut si ele. Doar
cate un cuc razlet mai vesteste, primavara, ca a sosit
vremea ca oamenii sa-si inceapa slanina.
In alte vremuri, cantecul cucului rasuna in mai
multe zone ale padurii, dand impresia unui adevarat
concert.
M-am oprit in mijlocul padurii la vremea cand, in
alte vremuri, rasuna de concerte si nu puteai sa ramai
indiferent la auzul lor. Acum, liniste deplina.
Mi-am pus destule intrebari carora le-am gasit si
raspunsuri, pentru mine, dar care s-ar plutea sa fie si
eronate.
Ocrotitorii naturii sunt singurii in masura sa dea
explicatii credibile acestei stari de lucruri si sa
propuna masuri ca sa revenim la ceea ce a fost
candva.
