Lumea caragialiana sta dupa cum scrie criticul Dan C. Mihailescu,
intre bucolism si cruzime, �intre impulsul coleric, agresivitatea, violenta
mai mult sau mai putin retinuta (mascata), de tip naturalist, de o parte,
iar de cealalta: seninatatea clasica, bonomia rasului sanatos pentru
care placerea nu corodeaza, nu dizolva, ci ocroteste ingaduitor,
intareste edificiul moral�. Multe dintre articolele lui Caragiale
exemplifica o astfel de perspectiva, fie ca vorbim de Principii si
vaccina, de Rromanca, de Obligativitatea opiniilor, Politica si literatura,
Gramatici si mascarici, sau de Prostia in viata noastra publica si de
Politica si cultura. Dintre opiniile lui Caragiale, exemplare si actuale,
sa retinem una de cea mai acuta rezonanta morala, ce desemneaza
lumea improvizata, policroma, inconsistent, de "stransura�, pe care
scriitorul nu conteneste sa o denunte: "La noi n-avem azi decat o
stransura de lume din ce in ce mai mare, mai impestritata si mai
eterogena. Aceasta stransura de navala, care-si schimba fizionomia
in fiece zi, care n-are nici o nevoie mai presus de cele individuale,
care nu poate avea o traditie si, prin urmare, in nici o imprejurare
unitate de gandire si simtire, este departe de a fi ceea ce se intelege
prin cuvintele �societate asezata�. Lumea aceasta seamana cu un
vast balci, in care totul e improvizat, totul trecator, nimic infiintat de-a
binele, nimic durabil. In balciuri se ridica barace subrede, pentru timp
foarte marginit, nu monumente durabile, cari sa mai ramana si sa
foloseasca si altora decat acelor ce le-au ridicat. Arta, literatura, filozofie
� astea sunt monumente pe cari nici nu poate, nici n-ar avea de ce sa le
ridice o lume cum e cea de astazi la noi�. Si prin acest articol, in care
inventariaza cu aplomb relele si viciile locuitorilor patriei sale de atunci
si de acum, I.L. Caragiale se dovedeste mai actual ca niciodata.
