Seminte de rai.
Motto: "Nu ne-o face de rusine niciodat al nost� trecut
Nici in vremea care vine, nici in ceea de demult��
Istoria este scrisa intotdeauna de invingatori, care, ingloriindu-si
faptele si ascunzand cu grija adevarurile ce le-ar putea scadea din
preamarire, se invesmanteaza mai apoi in mantia nemuririi. Si asa, veac
dupa veac, ei vor ramane in inimile si sufletele noastre eroi de poveste,
modele de urmat, inflacarand inimile tinerimii, dar si ale acelora care
nu cauta a cerceta indeajuns cum s-au petrecut faptele in desfasurarea
lor. Asa se face ca, multi, prea multi dintre acesti invingatori, pe drumul
urcator al gloriei lor, au trecut prin ascutisul sabiei milioane si milioane
de nevinovati, a caror vina a fost aceea ca, in acea nefericita clipa
s-au aflat in calea lor, si ca ei, cuceritorii, eroii de poveste, insemnatii
cerurilor isi doreau ceva ce nu era al lor: aurul si sarea pamantului,
unduitoarele holde mangaiate de adierea vantului istoriei, huma
roditoare a campiilor, racoarea nesfarsitelor paduri, apele cristaline,
valul marii si cate si mai cate altele pe care Domnul le-a pus, ca semn
de pretuire, in cuibarul vietuirii acestor inradacinati ai locului, oameni
buni, harnici, cinstiti si rabdatori.
Aceasta a fost si soarta nefericitului neam al vrednicilor daci, cei
asezati aici din margine de timp, nascatori de neamuri noi pana dincolo
de dunga zarii, iubitori de liniste si pace, priceputi in a descalci tainele
lumii pentru ca au avut dascali iscusiti si invatati. Singura lor vina a fost
aceea ca sub urma pasilor lor era prea multa pulbere de aur, prea multi
samburi de sare, ca prea frumoase erau vaile lor umbroase si ca prea
multe mari de lanuri se unduiau in campiile lor manoase. Toate aceste
daruri primite de la Domnul si date mai apoi ca mostenire din neam in
neam au trebuit atunci a fi aparate cu vietile lor de barbati, femei, tineri
si batrani, pentru ca altceva nu aveau atunci mai scump sub soare
decat vatra, neamul si mosia. Eroi sunt toti aceia ridicati la indemnul
inimii din "cumintenia pamantului�� pentru a savarsi nesfarsite fapte
de vitejie si a se instela mai apoi in carnea Columnei pentru vesnicire.
Cu asemenea columne s-a insemnat intreg pamantul Daciei, pentru a fi
peste veacuri troitele constiintei noastre pe drumul urcatoarei vieti.
Toti Cezarii, Gingis-hanii, Napoleonii lumii, papii si imparatii cei
hulpavi ce si-au latit, fie si cu un singur pas, mosia ucigand cu cruzime
vieti nevinovate, au lasat in urma lor rauri de lacrimi, nesfarsite siruri de
oameni dusi in robie, deznadejde, rugi urcatoare la ceruri care cereau
in sperante desarte, indurare si razbunare. Ei sunt si vor fi mereu niste
criminali. Razboiul naste alte si alte razboaie zdruncinand din temelii
pacea lumii. Imperiile au crescut si au pierit saturand vremelnic vrerea
de marirea a acestor criminali, pe care vremea si vremurile de atunci
i-au facut nepretuiti eroi. Eroi au fost doar cei care au facut si vor face
tot ceea ce e omeneste este posibil ca sa-si apere fiecare bucata de
pamant, insemnand-o pentru nemurire cu urma faptelor lor. Daca n-am
avea aceste Columne, ca si putinele dovezi ramase din acele stravechi
timpuri, am fi fost acum niste fiinte rusinate de frica lasitatii si micniciei
noastre, pentru ca asa s-a tot vrut si se vrea sa ramanem in tandara de
gand a istoriei lumii.
Iar de vom gasi vreodata in huma pamantului veciei noastre fie si un
singur ciob, sarutati-l, pentru ca prin el veti saruta mana celui care l-a
mangaiat pe roata, dar si mana care a purtat cu cinste, curaj si vitejie
sabia dreptatii. Iar prin jertfa suprema, el, nimicul acelei lumi, s-a
ingloriat in clipa trecerii sale spre vesnicie ca samanta de rai. Icoana
maretiei sale, ca si a tuturor de-o seama cu el, o vom tine mereu in
altarul sufletului nostru, pentru ca trecand din neam in neam, prin rugina
si aurul vremilor, sa ii nemurim in constinta noastra ca pe singurii si
adevaratii eroi ai neamului romanesc.
