Dupa cum ne-au dovedit evenimetele acestor zile caniculare,
ofensiva si agresivitatea hungarismului dezlantuit a ajuns la
paroxism. Intreg centrul Europei, format din state ca Slovacia, Serbia,
Croatia, Bosnia si Hertegovina, Slovenia, dar mai cu seama Romania,
este supus unui neincetat foc propagandistic concentrat, comandat
de la Budapesta, cu puternice accente amenintatoare, prin care ni se
solicita cedari de teritorii prin constituirea de autonomii, instituirea de
protectorate etc. Toate acestea in numele unui vis bezmetic pe care
stramosii lui Tokes Laszlo, Kelemen Hunor si Borbely Laszlo l-ar fi avut,
inca de la plecarea lor din strafundurile Asiei spre Europa, pe care
si-o inchipuiau ca pamant al nimanui, si unde sperau sa-si intemeieze
o tara numai a lor. Evident, un vis cu totul nerealizabil, dar cultivat din
generatie in generatie si alimentat cu himere, pana in zilele de azi si
care nu se vor implini niciodata. Si pentru ca este greu sa gasesti
explicatii la asemenea manifestari cu totul anacronice pentru inceput
de secol XXI, suntem obligati din nou sa apelam la sursele istoriei,
pentru a vedea de unde aceste devieri comportamentale ale unei
natiuni, harnice, dar atat de nelinistita, suferinda de preaplinul unei
ambitii desarte, lipsita insa de simtul masurii, din cale-afara de
artagoasa, capabila de ura fara limita, fata de propriii ei vecini.
In scrierile noastre anterioare am urmarit parcursul triburilor
maghiare, de obicei din anul venirii lor in Europa si al asezarii in Panonia.
Este vorba de anul 896. Iata insa ca avem la dispozitie un documentar
care vorbeste si de viata lor anterioara.
Pe maghiari, primele documente istorice ii retin ca mogiori, slavii
botezandu-i, pe la anul 500 e.n., cu apelativul de unguri, denumire
venita de la tribul ugrilor. Triburile mogiore au fost impinse din salasurile
lor din regiunea nordica a Uralilor unde au stationat o vreme
indelungata, deplasandu-se apoi spre sud, intre Don si Kuban. Urmand
acelasi drum ca alti turcomani, in perimentrul imens dintre lacul Aral,
Marea Caspica, Urali, Volga si Caucaz, in stepa de azi ucraineana s-au
adunat o multime de triburi provenite din Mongolia, de la frontierele
Chinei, inca din timpul hunilor, printre care si mogiorii si bulgarii.Tot
aici ii intalnim si pe kazari, viitorii evrei ai Europei centrale si de sudest,
care au format o federatie a primului stat turc si care a durat de la
anii 550 la 650, disparand apoi fara urma. Dupa cum afirma istoricul
Toynbee, kazarii i-au folosit pe mogiori pentru incasarea tributurilor
de la slavi si finlandezi. Dupa o coabitare de mai multe secole in acest
areal, mogiorii au trecut Donul, iar la 830 s-au intins spre Nipru, in
regiunea care va lua numele de Lebedia, de la unul din sefii triburilor.
Aceasta deplasare s-a facut cu permisiunea kazarilor, spun
documentele, in al caror imperiu erau integrati, care au dat si primul lor
rege, pe Almus si pe fiul sau Arpad. Acesta i-a condus pe mogiori in
Atelcuz (Buceagul de azi) si, de aici, in Panonia, la 896.
Asa si-au facut ungurii aparitia la poarta Europei, in care viata
economica si social-politica era deja statuata dupa canoanele
societatii feudale, adica state si statulete fragile, lipsite de aportul
puterii centrale. Constituiti in hoarde, deci unitari, ca de altfel si ceilalti
turcomani, ungurii au fost superiori la capitolul militar si, desi foarte
precari la cel al civilizatiei, chiar si din punct de vedere numeric, au
reusit sa se impuna relativ usor. Decimati, la 896, de catre bulgari si
pecenegi, fapt ce i-a facut sa paraseasca Atelcuzul si sa ia drumul
Panoniei, ungurii s-au refacut relativ repede si, eliminand incursiunile
pe la vecini, inclusiv in Ardeal, pentru procurarea celor trebuincioase
traiului, ii intalnim la scurta vreme antrenati in mari batalii cu germanii
si francezii, ajungand pana la Oceanul Atlantic, intorcandu-se acasa
prin nordul Italiei. Atacul in hoarda le-a priit, numai ca, intre timp,
occidentalii si-au schimbat si ei inzestrarea si tactica de lupta, astfel
incat dupa anii 950 norocul nu le-a mai suras ungurilor. In batalia de la
Augsburg, din Germania, de la 955 sunt zdrobiti de armatele lui Otto I,
apoi au urmat infrangerile din sud si sud-est cu bulgarii si bizantinii,
situatie catastrofala care i-a dus in pragul disparitiei. Era in jurul anului
1000. Salvarea le-a venit de la increstinarea in rit occidental. Inspiratia
divina a fost colosala. De aici, si crezul lor ca "Dumnezeu este ungur�.
Papa, impreuna cu ceilalti occidentali, pe cale de a deveni catolici
(schisma a avut loc oficial in 1054, dar neoficial mult mai repede), care
ii considerau "batausii Europei�, i-au sprijinit pe unguri in razboiul
fratricid, proaspat declansat intre cele doua religii surori, tinta fiind
tocmai tarile cu religie ortodoxa, printre care slavii si romanii, ultimii
trecuti sub presiunea bulgara si influenta greaca la ortodoxism. Asadar,
ungurii n-au trebuit sa mai faca expeditii indepartate si riscante, prada
se afla chiar in jurul lor. Era vorba de teritoriile si bogatiile apartinand
romanilor, slovacilor, sarbilor, croatilor, bosniacilor etc., pe care le-au
cucerit integral sau partial. Nu insistam acum asupra acestui proces
care a durat secole de-a randul, dupa atat de cunoscuta tactica a
pasilor marunti. Cert este ca ungurii au pus stapanire pe o buna parte
a Europei, subjugand popoare pe care au vrut apoi sa le elimine din
cartea de istorie a Europei de asimilare. Si, trebuie sa recunoastem,
contextul de atunci le-a favorizat planul asa-zisei Ungarii mari, desi, la
randul lor, au platit suficient tribut altora. Dar chiar daca au fost
desfiintati de turci mai bine de 175 de ani, in urma luptei de la Mohacs,
din 1526, chiar daca la 1699 au intrat ei sub aripa habsburgica, diabolica
lor lucrare anterioara acestor caderi, de distrugere a natiunilor din
centrul Europei, a avut perenitate, ei nerenuntand niciun moment la
ceea ce au cucerit in secolele XI-XV, invocand la infinit dreptul medieval,
si, ori de cate ori a fost nevoie, de "Jus primae ocupanti�, adica
dreptul primului ocupant. Sa ne aducem aminte ce puternica opozitie a
intampinat coregentul Iosif al II-lea, urmasul Mariei Tereza la tronul
Imperiului Habsburgic, cand, cu prilejul vizitei de la 1773 din Transilvania,
a incercat sa amelioreze situatia romanilor, iobagiti si scosi in afara
legii prin acel Unio Trium Nationum de la 1437, nobilii unguri, secuii si
patricienii sasi invocand tocmai acest "drept istoric� si mentinerea
nestirbita a pozitiilor statornicite in timp. Pastrarea timp de secole a
acelorasi structuri si raporturi sociale, a acelorasi forme de exploatare,
reactia puternica de respingere a oricaror forme de modernizare a
societatii au facut din Europa ocupata de unguri zona cea mai putin
dezvoltata si mai inapoiata a batranului continent. Aceasta, in totala
contradictie cu situatia din tarile Imperiului Habsburgic neaflate sub
stapanirea ungureasca, precum Boemia si Moravia, adica Cehia, Galitia
(sudul Poloniei), nordul Italiei si Tirolul, nordul Bucovinei si, daca vreti,
insusi vestul Ungariei, aflat mai multi ani sub stapanirea austriaca.
Asadar, cu toata fala lor de mari ocupanti, ungurii nu s-au putut mandri
niciodata cu statutul de vrednici gospodari si administratori, cum este
cazul austriecilor, de stapani generosi cu cei oprimati, care au lasat si
ceva bun in urma. Din contra, ei au lasat urme adanci de cruzime prin
istorie, cu care n-ar fi trebuit sa se laude niciodata si cu atat mai mult
in zilele de azi. Faptele lor de acest fel nu-i pot situa in niciun caz in
randul alesilor lui Dumnezeu sau al raselor superioare.
Analistii care au studiat si studiaza acest anacronic comportament,
de a iesi la mezat in secolul XXI cu instrumente propagandistice
medievale, etaland pretentii absurde, consumate de multa vreme de
istorie, se intreaba ce altceva poate urmari Budapesta prin toate aceste
ridicole manifestari decat mentinerea nestinsa a flacarii galcevii in
tarile fostului imperiu in care ungurii sunt minoritari. Iata ca se
adevereste faptul ca in aceste zone niciodata nu va fi liniste atata
vreme cat Ungariei i se va permite sa-si faca jocul acesta murdar (si, cu
atat mai mult, prin actiuni evidente pe teritoriul altor state, cum este
Romania), indemnandu-i pe conationalii lor la actiuni separatiste si de
nesupunere fata de statele in care traiesc si unde printr-o politica de
loialitate si-ar putea construi alaturi de majoritari o viata mult mai
prospera si mai confortabila, chiar fata de cei din patria-mama. Oricum,
pentru ca aceste galcevi nu aduc nimic bun, romanii vor trebui, daca
vor sa nu se trezeasca goliti pe dinauntru, sa puna hotarat piciorul in
prag, pentru ca, prin autonomii si regionalizari cu dedicatie, nu mai
este vorba in niciun caz de asigurarea unor drepturi ale minoritatilor, ci
de cu totul si cu totul altceva.
