Cineva intreba: "La baza alegerii profesiei stau prestigiul
social sau aptitudinile?� Iata o intrebare la care, inca,
nimeni nu poate da un raspuns cert. De fapt, alegerea profesiei
depinde de foarte multi factori, explica unii psihologi. Depinde,
fie de societatea in care traiesti � cand anumite profesii sunt
cele mai cautate �, fie de varsta (lipsa de experienta a viitorilor�
profesionisti), fie, dar nu la urma, de aptitudinile reale ale celor
aflati, la un moment dat, sa lucreze intr-un domeniu sau altul.
Argumente? De cele mai multe ori, alegerea profesiei este facuta la
varsta absolvirii liceului, la o varsta in care nu este definitivat Eul, in
care tinerii isi aleg modele de devenire sau li se impun trasee de
devenire. In societatea comunista, profesiile de avocat, medic,
economist si profesor au fost zeci de ani cultivate, ca reprezentand
varful piramidei devenirii, asigurandu-le o pozitie sociala si
favorurile sistemului. Apoi, intr-o anumita perioada, inginerii erau la
"mare cautare�. Sunt si acum, in capitalismul romanesc "original�.
Oamenii nu alegeau profesia, ci beneficiile asociate profesiei,
profesia fiind asociata Puterii.
Asa cum, in vremuri de mult apuse, a fi ofiter (mai ales, cu grade
superioare) insemna a fi nu doar in fruntea societatii, a Puterii, ci si in
atentia femeilor.
In intelepciunea lui, poporul roman nu s-a referit la profesie, ci la
meserie, cand a vorbit de "bratara de aur�. O meserie, de exemplu, este
sa furi. O alta meserie � "aur curat� � este sa sti sa imbarligi omul, sa-l
ametesti de cap pana face ce vrei tu (sa-l votezi, bunaoara!), il faci sef,
semneaza hartiile pe care i le pui in fata. Marfa, meseria asta, foarte
cautata si foarte bine platita. In vremurile de azi, alta meserie poate fi
aceea de "cuvantator�, in sensul de omu� care "vorbaluieste�, adica
emite cuvinte in public, precum omul "trebaluieste� prin casa si emite
praf in aer. Mai exista si altfel de meserii despre care nu mai e cazul sa
vorbim. Alea sunt bratari de aur ieftine de tot, pe care, in vremuri mai
rasarite, si le-ar permite si cei multi.
Acum, in capitalism, a inceput � vorba unui sugubat � epoca lu�
"meserie te halesc�! Munca pentru haleala. Vede oricine ca pana la
urma ajungi sa-ti dai bratara aia de aur pe nimic, ca sa ai ce sa halesti.
Este de la sine inteles ca aceia care stiu "sa imbarlige omul�, sa-l
"ameteasca de cap�, ori te fac sa "semnezi orice� nu au batai de cap
cu� haleala, ci stau linistiti, pentru ca au, cu adevarat, bratara de aur,
meserie. Si inca ce meserie! Acesta-i ditamai demnitarul. Care nu-si
face probleme pentru ce-si pune pe masa maine, ca poate copiii au
nevoie de ceva: de la casa, la limuzina si vila. Ei au meserie, noi, doar�
profesie, inclusiv cea de somer!
Fapt este, revenind la zilele noastre, ca, ne place, ori nu sa
recunoastem, obisnuinta sociala � de care scriam la inceput � s-a
perpetuat, doar suntem fiii si fiicele parintilor, profesia devenind o eticheta
a prestigiului social si nu o consecinta a aptitudinilor, intereselor si
placerii de a munci si de a se exprima pe sine prin munca. De aceea, in
paranteza fie spus, azi � in capitalismul romanesc (si nu cel adevarat!)
� multi tineri urmeaza (si la indemnul parintilor!) scoli si, mai ales, facultati
pentru care nu au doar nicio atractie, dar nicio aptitudine. Drept pentru
care, in final, au diplome, dar nu au profesii si, pe cale de consecinta,
loc de munca. Iar, daca le au, pentru ei mersul la serviciu este un calvar.
Exemple? Cate vreti!
Asa se face ca, dupa trecerea anilor, multi tineri (ajunsi maturi) � care
au terminat o scoala (facultate) sau alta � lucreaza, la apropierea de
varsta a doua, in cu totul alte domenii decat cele in care (impinsi de la
spate, si de parinti, dar si de lipsa de experienta) s-au pregatit, la un
moment dat.
Invatamintele? Multe. Una dintre ele: daca un tanar, dupa ce a ajuns
adult si isi ia destinul in propriile sale maini, a ajuns sa-si aleaga o alta
profesie, acesta este un mod de a adapta principul placerii cu cel al
realitatii, o reluare a dezvoltarii mai conforma cu propriile interese,
pasiuni, si o afirmare a increderii in sine. Altfel, multi absolventi de
facultati (de scoli, in general) vor ajunge� bucatari, masori, frizeri si,
de ce nu, ingrijitori la azile de batrani. Profesii, de altfel, nobile si de
apreciat, dar nu pentru care s-au pregatit si (parintii lor) au investit!
Dar mai e o problema a vremurilor noastre. Patronii de azi (unii, fosti
comunisti) evita sa angajeze tineri. Dovada, analizele oficiale facute in
ultima perioada arata ca rata de angajare a tinerilor cu varste intre 15 si
24 de ani a scazut in primul trimestru, fata de perioada similara a anului
trecut, in principal, din cauza reticentei patronilor in a angaja absolventi
fara experienta (dar, totusi, cu o profesie la baza!) si a deciziei tinerilor
� ca o consecinta a reticentei mentionate � de a migra sau a lucra,
temporar, cu continuarea studiilor. Fapt este ca, in ultimii ani, majoritatea
tinerilor absolventi care, din motivele mentionate, au ajuns � spre
fericirea lor, si dezamagirea noastra � sa lucreze la firme si companii din
strainatate au facut (si fac) fata cu "brio� la noile locuri de munca,
demonstrand, daca mai era nevoie, ca, daca stapanesti o profesie,
varsta nu este (nu a fost niciodata) un criteriu al valorii.
