"Istoria este un testament lasat de strabuni nepotilor pentru talmacire si povata. In ea omul de rand
gaseste clipe de adanca traire si satisfactie, osteanul putere si imbarbatare, iar conducatorii pilde de cum
trebuiesc conduse noroadele.�
Istoria raspunde la trei intrebari: Cine suntem? De unde venim? Si incotro merge?
Cine suntem?
Suntem margine de timp, incoltiti aici
in huma statorniciei noastre la
poalele Carpatilor, prelinsi de-o parte
si de alta pana dincolo de Dunare si
mare si inca mult mai departe spre
soare-rasare si soare-apune, tot
inmultiti in tandara zarii.
Suntem dintotdeauna stapanii
acestor mirifice si roditoare meleaguri
peste care, in vremi batrane, au trecut
multime de noroade in drumul lor de
pribegie spre alte zari. Noi am ramas
aici nesmulsi din glia strabuna, mereu
iertatori si increzatori in steaua noastra
norocoasa.
Ne este veche si nobila semintia ca
si mosia pe care El, Divinul, ne-a dat-o
s-o stapanim si sa o pastram mereu
intreaga in rotundul ei. Ca sa nu uitam
de aceasta porunca am pus la hotarele
constiintei noastre troite
veghetoare, Tartaria, Sarmizegetusa,,
Tape, Blidaru, si inca multe altele, care,
la cumpana de vremi, sa aprinda
candela sperantelor noastre, pentru a
aduna si uni imprastiata turma a
neamului, risipita de furtunoase si
inselatoare vremi.
De unde venim?
De nicaieri si de niciunde. Noi
suntem si ne-am stiut mereu aici
din cumpana vremilor, iar pe cei de
dinaintea noastra i-am stiut mereu
de mosi. N-am venit pe vre-o
scurtatura din neguroase si
indepartate locuri ca mai toti cei
din jur. Pe noi ne-a pus Maritul aici,
ca vesnica samanta, care sa se
inmiasca in huma roditoare a
acestor locuri, pe cararea mereu
suitoare a neopritului timp.
N-am fost ravnitori hulpavi la
bogatiile altora, multumiti mereu
cu ce a fost al nostru si cu ce
Maritul a indestulat aceste locuri.
La cruce de timp si istorii,
neiertatoarele vremi ne-au cerut
mereu vama indestulata, pe care
Hristosii nostri cei dragi: Decebal,
Bogdan, Dragos, Mircea, Stefan,
Mihai si-atatia altii insfintiti pe
altarul nemuriri noastre, au dat-o
pentru a ramane pomelnice nemurite
in vesnicitul timp, sperante care
sa aprinda mereu si mereu candela
constiintei noastre.
Incotro mergem?
Mergem de la-nceputuri pe
sortitul drum al patimirilor
noastre, platind mereu ortul
cerut pentru a ramane aici in
vesnicia mincinoaselor vremi.
Suntem, ca de atatea ori in
istorie, sub vremi si nu deasupra
lor, iar in valmasagul miscatorului
timp, nadajduim ca la
vremi de grea cumpana se va
gasi cate un Mircea, un Stefan,
un Mihai care sa ne scape din
stransori si sa ne spele obrazul
de rusinoasele pacate, aducandune pe calea ce buna.
Speram ca la sfarsitul veacurilor,
cand patimirile noastre
se vor fi sfarsit, Maritul, Iertatorul
sufletelor noastre, ne va
aseza dimpreuna cu El, in
Gradina Maicii Domnului, locul
reinvierii neamului romanesc, si
ca noi vom fi fost alesii nemuririi
lumii si vesnicia ei.
