Dintr-o grava eroare umana

Distribuie pe:

In data de 13 iulie a anului 1933, pe hotarul satului
Copsa Mare (deci, nu Copsa Mica - fost mare centru
industrial chimic si metalurgic al tarii, de care s-a
ales praful), asezare situata pe soseaua TapuMicasasa-Valea Lunga-Blaj, s-a aprins, ca din senin,
un imens zacamant subteran de gaze naturale,
flacarile ajungand pana dincolo de inaltimea de 200
de metri, iar dogoarea focului s-a propagat pe o raza
de aproape doi kilometri. Focul a fost stins dupa lungi,
costisitoare si dificile interventii. Si, astfel,
zacamantului considerat a fi cel mai bogat si pur din
lume i s-a pus un imens "dop ferecat in lanturi�. Ani
de zile, in jurul acelei sonde, incendiata dintr-o grava
eroare umana, pamantul parjolit n-a mai rodit nici
macar buruieni, urmele fiind vizibile pana in zilele
noastre. Se estimeaza ca in acel dezastru ecologic si
financiar, Romania ar fi pierdut o cantitate de gaz
metan egala cu consumul industrial si casnic, din
acea vreme, al tuturor tarilor europene, luate la un
loc, pe durata unui intreg an.
Erau acele vremuri cand lumea intreaga se afla
intr-o grava si prelungita criza economica, politica,
sociala, militara, etnica, religioasa si de rasa, insa
si de instabilitate, dar nu mai rau ca acum. Inca o
dovada ca omenia, bunatatea, fericirea si bogatia
nu-s vesnice, ca si viata pamanteana a omului, de
altfel! Daca n-ar fi asa, cum am mai putea face
diferenta dintre BINE si RAU, dintre CREDINTA si
NECREDINTA, dintre IUBIRE si DUSMANIE, dintre
SANATOSI si BOLNAVI, dintre BOGATI si SARACI?!

ioan.vulcan@yahoo.ro

Lasă un comentariu