La Sangeorgiu de Padure,
Cine salveaza prima scoala romaneasca?
Dupa ce trecem de olimpici!
incrucisarea de drumuri
de la Balauseri, de
Fantanele, asezare de
pe cursul mijlociu al
Tarnavei Mici si fosta
baza a sistemului energetic
din Transilvania
centrala, poposim in
orasul de astazi Sangeorgiu
de Padure. Ne
facem de lucru fotografiind
cladirea din
imaginea alaturata. O
privim si ramanem cu
un gust amar vizavi de
starea ei deplorabila.
Era ziua de vineri, 12
iulie 2013, zi in care ne indreptam spre statiunea
balneoclimaterica Sovata, unde, pentru ceasuri bune
de vreme, am fost oaspeti ai Taberei de pictura "Casa
Raditoiu�, de la Stana de Vale. Revenim insa la spatiul
geografic, uman, al altei asezari de pe acelasi curs
mijlociu al raului Tarnava Mica. Adica, la Sangeorgiu
de Padure. Vom face o incursiune in timpuri demult
trecute, apuse si ramase doar amintiri, fie placute, fie
de adanca mahnire. Cum este si cazul pe care-l vom
prezenta, nu doar pentru luare aminte! Sunt adevaruri
cutremuratoare. Ce spun documentele.
Romanii din Sangeorgiu de Padure, ca si cei din
imprejurimi, pana la anul 1851, nu aveau scoala si nici
biserica. Protopopul Partenie s-a adresat
Mitropolitului Ardealului, Andrei Saguna, cu o cerere,
in care, printre alte cele scrise, se preciza ca "... si de
cand romanii nu mai au biserica si scoala, batranii
mor necuminicati, iar copiii cresc sub forma unor
dobitoace�. Mai trimite o adresa Districtului Militar in
care se cere aprobare pentru ca romanii sa foloseasca
casa moasei drept scoala, cladire aflata pe terenul
statului si ramasa goala dupa decesul celei care o
folosise drept adapost. Raspunsul a fost scurt si
concis, ba chiar dezolant: "Romanii sa se inteleaga
cu grofii�. Protopopul Partenie nu se da batut. Din
nou, plangere la Mitropolit, aratand ca grofii nu le-au
aprobat "nici o tara de loc pentru scoala�. Dupa alte
cereri si niscaiva sicane, pe la anul 1857, romanii
primesc, in sfarsit, bani
si zidesc o cladire pentru
scoala, alaturi de
Biserica de piatra (actualul
loc), cu dimensiunile
7 metri lungime,
3 metri latime edificiu
din lemn cu acoperis de
tigla. Costul lucrarilor:
600 de florini.
Imediat dupa anul 1918,
toti elevii Sangeorgiului
de Padure, indiferent de
etnie, au invatat carte in
cladirea asa-numitei
Scoli de Stat, situata pe
strada Gheorghe Doja.
In fapt, Scoala Confesionala,
ea a primit rand pe rand intrebuintari precum:
casa cantoriala, lacas de cult in perioada interbelica,
gradinita, restaurant, ba a adapostit si clase primare.
Iata ca prima Scoala Confesionala Romana dateaza
din 1857, ea avand astazi "varsta� de 156 de ani. Insa
doar cu atat ne alegem, praf se preface cladirea scolii
romanesti. In loc ca romanii sangeorzeni sa se bucure
de o sarbatoare vizavi de vechimea scolii, se vrea
stergerea ei de pe harta sociala a localitatii, din
memoria contemporanilor.
Trebuie precizat faptul ca soarta acestei cladiri de
scoala romaneasca a mai fost pusa pe tapet in 2002. S-a
vrut salvarea si transformarea ei in muzeu. A fost o
propunere a Consiliului parohial al Bisericii ortodoxe
romane din Sangeorgiu de Padure, cu hramul "Sfantul
Gheorghe�, facuta in sedinta din 24 iulie 2002. Iata, se
implinesc 11 ani de la acea hotarare, care nu trebuie
lasata fara urmari faptice, dimpotriva. Cu intelepciune,
cu munca, contributii materiale si financiare din partea
binevoitorilor, se va putea reface cladirea, prea mult
incercata de istorie. Vorba antemergatorilor nostri:
"Picuri cu picuri se umple carafa�. Sa dovedim ca
suntem romani adevarati, nu doar sa ne batem in vorbe
multe, desarte, cu caramida in piept.
Cine scoate din uitare si salveaza cladirea celei
dintai scoli romanesti din Sangeorgiu de Padure?
Eveniment la Hodac
Intalnirea medaliatilor olimpici!
Telefonic, prietenul si colegul de
breasla Aurel Ratiu, unul dintre cei
mai priceputi si valorosi redactori de
emisiuni sportive radiofonice, si nu
numai, mi-a dat intalnire in fata
cladirii situate pe strada Gheorghe
Doja nr. 9, Targu-Mures, unde se afla
si sediul redactiei ziarului "Cuvantul
liber�. Ne-am salutat cu bucurie, nu
ne vazuseram de oarece vreme. Neam
asezat la o masa si am inceput a
povesti, a intreba unul pe celalalt
de sanatate etc.
- Uite despre ce este vorba, de
ce ti-am dat intalnire.
- Te ascult, Aurele!
- Va avea loc un eveniment
deosebit in comuna Hodac. Acolo,
in asezarea de pe stanga apei
Gurghiului, vor fi prezenti, ca invitati
ai lui Nicu Pop, fostii lui colegi de
nationala de volei a Romaniei, care,
in 1980, la Jocurile Olimpice de la
Moscova, s-a clasat pe locul III,
cucerind astfel medaliile olimpice
de bronz.
- Ce rol voi "juca� in toata
aceasta "afacere� curata-curata
ca apa raului Gurghiu?
- Te invit sa semnezi, in calitate
de jurnalist, la intalnirea care va
avea loc in ziua de sambata, 27
iulie a.c., la Hodac. Intalnirea
medaliatilor olimpici de la
Moscova, anul 1980. La randu-mi,
realizez o emisiune pentru Radio
Targu-Mures, in acea zi, intre orele
11-13. Tare m-as bucura daca ai
veni, mai cu seama ca il cunosti
pe Nicu Pop, ai scris despre
activitatea lui sportiva in coloanele
ziarului la care lucrezi.
- Fac tot posibilul sa-mi semnez,
cu bucurie, prezenta la intalnirea
medaliatilor olimpici � voleibalistii de la Hodac.
O clipa, va rog!
Inspre mijloc de iulie 2013, la Toplita am facut cunostinta si am purtat
o scurta discutie cu un satmarean, fost senator, acum avand alte
indeletniciri. Dupa cateva minute, imi zice:
- Sunt penelist; as vrea sa-l vad dus pe Basescu, dar si pe altii de
acolo, de sus. Daca e sa ne luam dupa meritocratie, la noi, in PNL, sunt
zero! Imi e jena de prestatia fie a politicienilor, fie a diriguitorilor din
guvern. Adevarul trebuie spus, nu pitit dupa usa ori sub pat, cum
procedeaza unele... casnice.
Terminand zisa aceasta, a dat din mana a lehamite si cu un tat scurt a
pus capat discutiei. Doar l-am ascultat. Atat!
Cat ai zice Pui!
Uf, Doamne, ce vis! Nu din cele
groaznice de tot. O "grozavie� mi
s-a infatisat ochilor, fie si pentru
o clipa.
Zice-se ca visul dureaza o
secunda! Noua ni se pare ca ne
mentine visatori o noapte intreaga.
O noapte
am petrecut-o visand,
visand Pui,
pui, gainusa, coco
s din ferma lui Cip-Cip. Cu
obarsii sus, pe vale, Puiul a crescut
in vale si a ajuns mare. A prins
aripi si puteri de inaltare, ca, de,
nu o ramanea el cel mai pirpiriu si
prapadit. A racait ce-a racait si,
zdravan fiind, ce si-a zis?
- Mai, sa fie, am invatat de la
mama, de la tata, de la scoliti, ia
sa ma fac dascal, dascal ma fac,
ca doar nu ma opreste nimeni.
Mai invat si eu, ii scolesc pe altii.
Uite asa, din stiinta in stiinta de
carte bineinteles, a invatat ca
viata te poate pacali daca nu
umbli cu niscaiva "smecherii�.
Gata cu racaitul din vremurile
trecute. Altele-s cele de acum.
- Cu racaitul am terminat, de
ciripit si ciugulit nu ma las nici in
ruptul capului. Ce, is prost? Poate
sa tune, sa fulgere, sa ploua, sa,
sa, sa... Sa ma trasneasca daca
ma las. Ce, am invatat degeaba
unde-s punctele cardinale? Pardon!
Electorale am vrut sa zic. Atat!
Nu s-a lasat Puiul, l-a parasit pe
"Liviu�, asa, parca, dintr-o data si
dus a fost in alt domeniu. Si acesta,
cu preocupari. Dar ce preocupari,
dom�le! Si-a consiliat vocatia si i-a
prins de picior pe ale(r)gatori.
- Noi hotaram ce si cum. Nu
suntem noi alesii
poporului? Ce
dracu�. Mai incape
vorba? Cu
dascalia am terminat. Am alta treaba,
mai serioasa. Ce, dascalul merge
la scoala, le turuie elevilor ce le
turuie si pleaca acasa. Ce-i pasa ca
invatamantul scoapata, ca-i in
coada de peste!
Zicerea de dascal imi zgandarea
somnul si... Visul se prelungea, se
tot lungea. Puiul imi aparea in fata
ochilor cum lipea afise pe pereti cu
cai verzi pe care ii va incaleca de va
ajunge sus, sus. Sus, sus, sus,
Puiule, sus! Insotit de gainusa Ciotciot,
de cocosul Alean, toti trei,
Doamne, s-au "umflat� in pe-ne-leul
lui Cip-Cip. Repede s-a invrednicit
timpul cu cei trei infratindu-se cu udeme-re,votand cai verzi pe pereti.
Verzi si uscate le ies din gatlejuri si
iata-i intr-un card de galite colorate
in galben si verde.
Inspre cantat de cocos, visul s-a
destramat in clinchetul cuptorului
cu microunde, in pantecul caruia se
afla un Pui rotisat!
Auzite, dar nevazute!
O cafeluta cat doua paini!
Da, o cafeluta cat doua paini mai mici, pe care poti sa o savurezi in liniste
pe terasa unei pensiuni turistice din Sovata-Bai (nu-i pomenim numele din
considerente de reclama comerciala). Doi prieteni s-au asezat la masa si
au comandat doua cafele mici. Doar atat! Le-au baut, povestind despre
una-alta. La socoteala, costul celor doua cescute cu negreala si zahar: 10
lei! Unul dintre cei doi "comeseni� a spus ca, de pilda, la Leptokaria (Grecia),
localitate de pe malul Marii Egee si la poale de Olimp, unde, fireste, a fost
in mai multe randuri (cu costuri mici de tot), pentru o cafea care costa un
euro primesti 25 ml de Ouzo, patru masline si un biscuit! Asta e acolo, in
Grecia, la noi iesim pe piata cu ce-i mai... scump!
Unul cu "tulburente� in cap
II aud pe un ins zicand:
- Cred ca sunt singurul de pe lumea aceasta, a Targu-Muresului, care se
duce treaz la medicul de familie si se intoarce acasa cu "tulburente� in
cap. Mai, sa fie, da-i bine!
Iaca, la� vopsit!
Intr-un sat, pe ulita lui principala,
doi vlajgani duceau un dulap. In
cale le apare consateanul lor,
Dumitru, care-i intreaba:
- Fratilor, unde duceti dulapul
asta?
- Iaca, la vopsit.
- Noa, bine!
Pleaca Dumitru mai departe si,
unul din cei doi flacai, numai ce zice:
- I-am tras o vopsea!
Evident, nu dulapului pe care-l
duceau sa-l vanda pe bautura,
"carausii� fiind socotiti bautorii
fruntasi ai satului. "I-am tras o
vopsea!�, sintagma vrand sa
insemne o inventie a lor, o plasmuire
pentru inducere in eroare.
Intamplare strict autentica, reala,
petrecuta intr-o asezare de pe valea
Gurghiului.
Cu plocoane la sefu�
Daunazi, un amic mi-a zis cam
inciudat.
- Sotia era invatatoare intr-o
asezare rurala, eu aveam deja
post la oras, cum se spune. Ei
bine, pentru a obtine si ea post in
oras, ma ia iute si ...
- Du, te rog, pachetul asta
inspectorului scolar sef. Ii cam
mare, da...
Ce sa fac, l-am luat si dus am
fost. Ajung la casa inspectorului
sef. Trrr, la sonerie. Apare sefu�.
- Buna ziua! Am adus pachetul
pentru dumneavoastra, de la sotia
mea.
- Sa nu te mai prind pe aici cu
asemenea lucruri. Ai priceput?
Am priceput, cum sa nu pricep.
Dar rusinea? Catranit si vai de
mine am ajuns acasa. Sotiei care
ravnea post in oras, i-am replicat:
- Pe mine, in viata ta, sa nu ma
mai trimiti niciodata cu plocoane.
Ai inteles?
Intamplare petrecuta cu multi,
multi ani in urma.
