Revenim cu unul dintre capitolele volumului prezentat deja, dedicat
imprejurarilor in care a disparut prematur poetul universal Mihai
Eminescu, interesant si prin faptul ca un medic psihiatru, Gabriela Elena
Buicu, aduce argumente ce pun in contradictie medici care l-au tratat
pe "tanarul poet cu gandire matura�. Capitolul "Dileme asupra vietii lui
Mihai Eminescu� vorbeste si despre felul in care a fost perceput marele
poet de catre contemporanii sai, fie ei medici, amici, scriitori. Cercetarile
asupra afectiunii sale psihice incep de la caracteristici ereditare,
caracteristici care, luate prea mult in considerare de catre o parte din
specialisti, conduc la diagnostice contradictorii atunci cand poetul
ajunge sa fie tratat de alti medici, deseori fiind tratate simptome si nu
"fondul� afectiunii sale. Sensibilitatea poetului l-a condus spre treptele
geniului nu fara a avea parte de neprieteni, doar tarziu renuntandu-se
la ipoteza ca Eminescu a murit de sifilis contractat pe linie materna sau
de la Veronica Micle, admitandu-se ca afectiunea pe care o manifesta
era o psihoza maniacala acuta, fara substrat organic, sifilitic, asociata
unei afectiuni bipolare. Aflam ca a beneficiat si de terapia unor medici
vienezi, starea sa ameliorandu-se, dar ajunge din nou la boala si iarasi,
fara a-i fi contestat geniul, noi stigmate sunt puse pe seama sanatatii
sale mintale. Dr. Gheorghe Marinescu, savantul care se afla atunci la
inceputul carierei sale, cunoscut ca nu avea consideratie pentru artisti,
admite "luesul eminescian� si o "paralizie generala�, dar multi dintre
admiratorii marelui poet stiu deja ca s-a renuntat dupa deces la
examinarea microscopica a creierului sau, lasat la caldura pe un pervaz
si intrand in putrefactie, o minte luminata.
