CALEIDOSCOP

Distribuie pe:

Palatul Elysee a vandut prima oara
vinuri din pivnitele sale

Palatul Elysee, sediul presedintiei
franceze, a scos la licitatie
joi si vineri o parte din continutul
pivnitelor sale. Vanzarea a fost
in atentia amatorilor din Franta
si din strainatate datorita faptului
ca unele soiuri sunt foarte rare,
dar si pentru nota simbolica a
acestei premiere pentru palatul
prezidential, transmite AFP.
Cele 1.200 de sticle scoase la
vanzare la Paris au fost trimise
acum cateva saptamani la o
pivnita de la periferia capitalei,
unde au fost expuse, atragand
ziaristi din lumea intreaga.
Pivnita Palatului Elysee a fost
creata in 1947, in timpul presedintiei
lui Vincent Auriol, si de atunci s-a
imbogatit mereu, numarand in
prezent 12.000 de sticle. Palatul s-a
hotarat sa vanda o parte din ele
pentru "a-si innoi continutul pivnitei
prin autofinantare�, potrivit unui
comunicat al casei de licitatii
Drouot. "Din dorinta de a avea o
gestionare sanatoasa, veniturile
obtinute din vanzare vor fi
reinvestite in vinuri mai modeste, iar
excedentul va fi varsat la bugetul
statului�, se mai spune in comunicat.
Cele 1.200 de sticle sunt reprezentative
pentru productia de vin
din Franta. Exista vinuri de Bordeaux
si Burgundia, dar si din Alsacia,
Loara, valea Ronului si sud-vestul
tarii. Pretul estimat este intre 20 si
2.500 euro. Cel mai scump este un
Petrus din 1990 (evaluat intre 2.200
si 2.500 euro). Cea mai veche sticla
este din 1936.

Cu salariul pe o luna, un cubanez se poate
conecta la internet patru ore si jumatate

Guvernul cubanez a anuntat ca accesul publicului la internet va fi
extins, urmand sa se deschida 118 de noi centre unde cubanezii pot
naviga incepand din aceasta luna. O ora de conectare la internet costa
in Cuba 4,5 dolari, dupa cum informeaza cotidianul El Pais, precizand ca,
in salariul complet al unui cubanez de conditie medie intra patru ore si
jumatate de internet.
O ora de conectare internationala la internet costa 4,5 pesos cubanezi,
care se pot schimba in 4,5 dolari americani; o ora de navigat la nivel
national, care include si activarea postei electronice, costa 1,5 pesos
cubanezi, iar o ora de conectare la nivel national costa 0,6 pesos.
Acestea sunt noile tarife ce vor fi percepute in cele 118 noi internetcafeuri de stat deschise si functionale in Cuba.
Vestea extinderii accesului public la spatiul cibernetic a fost primita
cu rezerve de cubanezi, dupa cum semnaleaza sursa citata. Bloggerii si
activistii s-au referit mai ales la costurile acestor noi servicii puse la
dispozitie de stat, in conditiile in care salariul mediu nu depaseste 20 de
dolari pe luna.
Guvernul de la Havana arata ca in acest moment conectarea la internet
este posibila numai datorita functionarii, de la 24 ianuarie, a cablului
submarin cu fibra optica dintre Cuba, Venezuela si Jamaica. Lung de
1.600 de kilometri, cablul a costat 70 de milioane de dolari.
Executivul cubanez pune limitarea conectarii la internet pe seama
embargoului economic impus de SUA inca din anii 60. AGERPRES

Expozitie
inedita de roci

Muzeul de Istorie Naturala de la
Viena (NMH), unul din cele mai
mari muzee din capitala austriaca,
expune trei esantioane de roca
lunara, intre care si o bucata de
bazalt de 84 de grame, vechi de 3,3
miliarde de ani, relateaza AFP.
"In Europa exista 11 institutii care
expun roci lunare, intre care si una in
Franta, la Toulouse, insa in locuri
care nu sunt neaparat cunoscute
publicului. Aici, accesul acestuia este
mai larg�, a explicat pentru agentia
franceza de presa Ludovic Ferriere,
curator al colectiei de roci a Muzeului
si co-curator al colectiei de meteoriti.
"Colectia noastra este bogata in
esantioane de pe Marte, dar saraca in
ceea ce priveste Luna�, a precizat el.
Cele trei roci care sunt expuse
permanent au fost donate de NASA,
al carui director, Charles Bolden, s-a
aflat la Viena in cursul prezentarii.
Institutia americana este singura
care detine astfel de roci (381,7 kg),
adunate in cursul a sase misiuni pe
Luna, intre 1969 si 1972.
Esantioanele expuse la Viena au fost
colectate in cursul misiunilor Apollo 15
si 17, desfasurate in 1971 si 1972.
Atractia principala este o bucata de
bazalt de 84 de grame, veche de 3,3
miliarde de ani, care poate fi vizitata
de public in sala meteoritilor din
NMH. Sala expune 1.100 de meteoriti
si este cea mai mare expozitie de
acest fel din lume. AGERPRES

Legile lui Murphy

� Daca toate masinile vin spre tine, atunci esti pe banda gresita;

� Doua autovehicule care merg unul spre celalalt, pe un drum
pustiu, se vor intalni in dreptul unui pod ingust;

� Un sistem complex, care insa nu functioneaza, a evoluat
dintr-unul simplu care functiona ireprosabil;

� Chiar si apa are un gust neplacut cand este prescrisa de
doctor;

� Compromisul va fi intotdeauna mai scump decat oricare dintre
sugestiile pe care le (com)promite;

� Nu vei invata sa injuri cu adevarat pana nu vei conduce un
vehicul;

� Niciodata nu-ti vor ramane suficiente pastile pentru
ultima zi de tratament.

CREZUL
OPTIMISTULUI

Profesorul american de psihologie
Christian D. Larson (1874 � 1962) a
publicat un "crez al optimistului�,
menit sa ne imbunatateasca viata,
foarte valabil si in zilele noastre.
Iata, ce trebuie sa ne promitem noua
insine, pentru a trai cat mai frumos:

- sa fiu atat de puternic, incat
nimic sa nu imi mai poata tulbura
pacea interioara;

- sa nu mai vorbesc decat despre
sanatate, fericire si prosperitate, cu
toti cei care imi ies in cale;

- sa imi ajut toti prietenii sa creada
ca merita tot ce este mai bun de la
viata;

- sa vad aspectul pozitiv al tuturor
lucrurilor si sa imi transform acest
optimism in realitatea mea
personala;

- sa ma gandesc numai la ceea ce
este bun, sa actionez numai pentru
ceea ce este bun si sa ma astept sa
primesc de la viata tot ce este mai
bun;

- sa ma bucur la fel de mult de
succesele altora, cum ma bucur de
propriile mele succese;

- sa uit de toate greselile pe care
le-am comis in trecut si sa nu ma
mai gandesc decat la marile
realizari ale viitorului;

- sa imi exprim tot timpul
bucuria si sa zambesc tuturor
creaturilor care imi ies in cale;

- sa ma concentrez atat de
intens asupra imbunatatirii
propriei mele fiinte, incat sa nu
mai am timp sa ii critic pe ceilalti;

- sa fiu prea destins pentru ami
face griji, prea nobil pentru a
ma mai enerva, prea puternic
pentru a ma mai teme si prea
fericit pentru a mai permite in
viata mea prezenta necazurilor;

- sa ma gandesc la mine insumi
numai in termeni pozitivi si sa
proclam acest adevar lumii
intregi, nu prin cuvintele mele, ci
prin faptele mele marete;

- sa traiesc cu credinta ca
intreaga lume este de partea
mea, atat timp cat imi pastrez
increderea in aspectele mele
pozitive.(L.P.)

B A N C U R I

Un betivan intreba barmanul:

- Cata bere vindeti pe zi?

- Cam patru butoaie...

- Vreti sa va spun cum ati putea sa vindeti cinci butoaie pe zi?

Barmanul interesat:

- Cum?

- Umpleti halbele ca lumea�

* * *

- Ce v-ar placea?, ma intreaba barmanul.

- Ce mi-ar placea?... Pai, o casa mai mare, bani mai multi si o sotie mult
mai frumoasa.

- Nu, zise barmanul calm, am vrut sa zic: "Ce doriti?�

- Imi doresc sa castig la loterie, sa moara soacra-mea si copilul meu
sa se nasca sanatos.

- Ce sa fie???..., zise barmanul, incepand sa-si piarda rabdarea.

- Baiat sau fata... nu conteaza, ii spun.

- Domnule (enervat de-a dreptul), m-ai inteles gresit! Te-am intrebat
doar: "Ce vrei sa bei??!�

- Aaa... ii zic, pai de ce nu spui asa?!... Ce ai?

Barmanul:

- Absolut nimic! Sunt perfect sanatos!!!

* * *

Doi batrani pe o banca:

- Auzi, tu cum stai cu femeile?

- Ehe, daca gasesc una sa-i placa moale, o innebunesc!

* * *

Doctore, radacina de ginseng ajuta la impotenta?

- Bineinteles...Daca o legi cat mai strans!

* * *

Doi prieteni vin de la o bere si urineaza. Unul intreaba:

- De ce fac eu asa de zgomotos, pe cand tu faci asa de putin zgomotos?

- Pentru ca tu o faci pe masina mea, iar eu, pe paltonul tau...

* * *

Ion si Maria faceau dragoste. La un moment dat, Maria catre Ion:

- Ma, Ioane, inima mea!

Ion catre Maria:

- Las-o, Marie, ca o ocolim.

Lasă un comentariu