Este o realitate: oamenii isi numara banii, vad ca nu
le ajung si isi doresc sa castige mai mult. Asa e normal,
deoarece, in Romania sunt rare salariile sau chiar
pachetele salariale din care angajatii sa-si poata
acoperi, intr-un timp rezonabil, din veniturile curente
si din economisire, toate cheltuielile stringente:
consumul, intretinerea locuintei, confortul etc. Iar
cand intervine si nevoia cumpararii sau construirii unei
case, problema devine dramatica. Fireste, nu ne referim
la cum "se descurca� familiile bogate!
In ultima perioada, unii economisti si-au pus
intrebarea, deloc usoara, a relatiei dintre salariat si
salariul sau, in Romania. In cuplaj cu relatia dintre
venitul salarial, care exprima plata muncii si performanta
in munca. Cert este ca in anii �90, in multe dintre
intreprinderile cu pierderi, unde se impunea reducerea
surplusului de personal, se ingrosau cozile in fata
birourilor de disponibilizari. Coada la intrarea in somaj?
Greu de inteles. Insa oamenii vedeau o posibilitate de
"a se descurca� intr-o perspectiva imediata: 12 sau
16 sau 24 de salarii platite dintr-o data contra
acceptarii titlului de somer. Plus indemnizatia de somaj
pe care s-o primeasca un timp�
� Au venit, apoi, anii cresterii economice in ritmuri
mari: 2000-2008. Au crescut si castigurile. Dar nu suficient
de mult. Aparuse insa o sansa noua: creditul. Povara
se putea imparti. Familia, din veniturile curente, isi platea
facturile pentru consumul de zi cu zi. Iar pentru
celelalte facturi, de la casa la automobil, se imprumuta.
Numarul celor care s-au imprumutat? Cateva milioane!
� Apoi a venit criza. Bancile au strans robinetul la
bani. De ce? Din cauza aceleiasi crize. Mai este insa
si un alt raspuns: neincrederea in viitor, si a bancilor,
si a angajatilor.
Ultimii au ramas, din nou, doar cu salarii din care
nu-si pot acoperi cheltuielile curente. Ba, unii, care
au luat credite bancare cu "ochii inchisi�, risca si
sa-si piarda casele�
C-asa-i in capitalism!
