A fost odata un rabin, considerat
de intreaga comunitate un om al
lui Dumnezeu. Nu trecea o zi fara
ca o mare multime de oameni sa
se adune la usa sa, asteptand de
la acesta fie un sfat, fie o
binecuvantare sau o vindecare.
De fiecare data cand rabinul
vorbea, oamenii ii sorbeau literalmente
cuvintele. Din pacate, in
auditoriu se gasea intotdeauna
un om dezagreabil care nu pierdea
nicio ocazie sa il contrazica pe
maestru. El ii observa slabiciunile
si nu ezita sa isi bata joc de ele,
spre imensa suparare a discipolilor
acestuia, care au inceput
sa creada ca este "diavolul� in
carne si oase.
Intr-o zi, "diavolul� s-a imbolnavit
si a murit. Intreaga comunitate a
respirat usurata. Oamenii si-au pus
o masca solemna, potrivita cu
ocazia, dar in sinea lor toti erau
fericiti ca discursurile inspirate ale
maestrului nu vor mai fi intrerupte,
iar comportamentul acestuia nu va
mai fi criticat de acest eretic lipsit
de orice respect.
De aceea, toata lumea a ramas
surprinsa sa il vada pe maestru
luand parte la inmormantare, ravasit
de durere. Mai tarziu, un discipol l-a
intrebat daca a deplans soarta
eterna a celui decedat.
- Nici vorba, i-a raspuns
maestrul. De ce l-as fi deplans pe
acel suflet, aflat acum in ceruri?
Mi-am deplans propria soarta,
caci acel om a fost singurul meu
prieten. Toti ceilalti nu fac decat
sa ma adore. El era singurul care
ma provoca, scotandu-mi in evidenta
defectele si ajutandu-ma
astfel sa ma transform. Acum nu
se mai afla printre noi, iar eu ma
tem ca imi voi inceta cresterea
spirituala. Dupa care a izbucnit
din nou in lacrimi.
,
paroh la Targu-Mures
