Din cele prezentate rezulta ca fenomenul frustrarii are o
arhitectura configurationala ce cuprinde cel putin trei
elemente structurale: situatia frustranta, sau cauzele care
concura la aparitia celei de-a doua componenta, starea
psihica de frustrare si cel de-al treilea element
configurational efectul frustrarii, obiectivat prin anumite
reactii psihocomportamentale, care de cele mai multe ori
devin agresive si violente, depasind stadiul revendicativ,
pe fondul tranzactiilor interpersonale, fiind pusa in valoare
ratiunea fortei si nu forta ratiunii, cum se intampla din pacate
de cele mai multe ori. Interpretand mecanismul acestui
fenomen complex, pe fondul raportului de interdependenta
dintre aceste elemente, vom putea observa ca o situatie
frustranta, care la randul ei induce o anumita stare psihica,
genereaza un anumit mod de organizare a comportamentului
in vederea diminuarii starii de frustrare, si implicit a cauzelor
care conduc la asemenea stari. De cele mai multe ori se
recurge la rezolvarea acestor situatii si stari emergente
acestora, sau pe cat posibil la evitarea lor, printr-o
gestionare personalizata, cum crede de cuviinta individul
frustrat, alteori se apeleaza la intermediari, implicit la
organele competente, cum este cazul semnalat de noi, prin
acea deposedare a dreptului legitimat prin actul de
proprietate, adoptand atitudini diferentiate, in raport cu
personalitatea celui afectat. Cu cat toleranta la frustrare
(concept introdus de psihologul S. Rosenberg) este mai
ridicata, cu atat si reactiile comportamentale sunt mai
rationalizate, ceea ce inseamna ca ratiunea si capacitatea
de intelegere a fenomenului are un rol deosebit de important
in evaluarea obiectului ce conduce la starea de fustrare, si
mai ales in reactiile psihocomportamentale adoptate.
Toleranta la frustrare se deosebeste de rezistenta, ultima
avand mai mult un caracter impus, ceea ce presupune multa
vointa, depasirea pragului critic conducand de regula la
conflict, pe cand toleranta presupune mai multa intelegere,
reversul acesteia conducand la aceleasi efecte. Un caz
concret il constitue intoleranta etnica, care induce atat
stari conflictuale latente, cat si stari conflictuale manifeste.
Din perspectiva evaluarii si a implicarii individului frustrat in
obiectul starii de frustrare � a cauzelor care conduc spre
asemenea stari si reactii, se desprind mai multe tipologii ale
frustrarii: tipul extrapunitiv, tipul intrapunitiv si tipul inpunitiv.
Le vom analiza in mod succint pe fiecare, raportandu-le la
exemplul dat, cel ce viza frustrarea materiala prin lezarea
dreptului la proprietate, stiut fiind ca forma cea mai evidenta
a acestui fenomen psihosocial � frustrarea, apare pe fondul
deposedarii unui drept, in cazul ilustrat de noi, dreptul la
proprietate. Daca e sa privim tipul extrapunitiv al frustrarii, ca
cea mai frecventa forma, individul frustrat reactioneaza prin
acuzarea unui obiect din afara lui, adoptand forme de
manifestare diferentiate si personalizate in scopul diminuarii
starii frustrante si stresante, si care in scop revendicativ pot
lua fie o forma pasnica, bazata pe intelegere si compromis,
sau, dimpotriva, o forma conflictuala, pe un fond agresiv si
violent. Revenind la exemplul dat, cel al incalcarii dreptului la
proprietate, ca frustrare materiala, se stie cate crime s-au
produs prin aceasta infractiune, taranii fiind mai inzestrati cu
simtul proprietatii, pentru mentinerea proprietatii mostenite
recurgand la cele mai violente forme revendicative, inclusiv
la omucidere, dupa cum magistral a descris acest fenomen
ancestral L. Rebreanu in celebrul sau roman Ion, unde marele
romancier evidentiaza faptul ca pamantul devine cel mai
important mijloc distructiv al personalitatii, transformandu-se
de cele mai multe ori din mijloc in scop. Desigur, reactiile pot
fi si defensive, de renuntare, acceptand in ultima instanta
situatia asa cum este, batand mai mult in retragere decat in a
te angaja in reactii revendicative si de protest. Reactii care le
regasim la cea de-a doua forma a frustrarii, la tipul intrapunitiv,
cel care se acuza pe sine pentru situatia si starea frustranta.
In exemplul dat, intrapunitivul se autoacuza pentru neglijenta,
indiferenta in raportul cu proprietatea, fapt ce conduce spre
o anumita vulnerabilitate a acesteia, nascand nostalgii din
partea unor falsi si imaginari proprietari. Desigur, atitudinile
intrapunitive sunt determinate si de capacitatea evaluativa a
celui frustrat, comportamentul adoptat apeland mai mult la
ratiune decat la emotie, chiar daca impactul emotional nu
trebuie neglijat din ecuatia sociala data. In ceea ce priveste
cel de-al treilea tip al frustrarii, cel inpunitiv, indivizii frustrati
nici nu acuza, nici nu se autoacuza, adoptand mai mult
principiul liberului arbitru, bazat pe o filosofie fatalista si
defensiva in manifestari, decat pe actiuni revendicative,
comune de cele mai multe ori cu delasarea, dezinteresul,
inertia si acceptarea neconditionata a destinului, fiind
binecunoscute asemenea atitudini si reactii regresive, duse
dincolo de pragul acceptarii uneori. In exemplul dat,
acceptarea destinului, nu inseamna altceva decat
neangajarea in lupta in vederea redobandirii unui drept
mostenit, orice pretinsa intelegere si toleranta nefiind decat
un dezinteres fata de bunul material revendicat. O asemenea
renuntare tacita se observa si din atitudinile defensive pretins rationalizate fata de lezarea drepturilor populatiei
minoritare romanesti din pretinsul Tinut Secuiesc, adancind
frustrarile culturale si spirituale ale acesteia prin atitudini si
comportamente exclusiviste din partea minoritarilor
majoritari, obiectivate in marginalizare si intoleranta etnica,
ceea ce nu fac decat sa adanceasca frustrarile interetnice
ce pot degenera in conflicte ce induc efecte insurmontabile
in plan individual si comunitar. Din pacate, istoria va
consemna faptul ca, in arealul judetului si municipiului
resedinta de judet, asemenea fenomene au cunoscut
accente dramatice, culminand cu acel "martie negru�,
eveniment care nici pe departe nu a stins nici situatiile si
nici starile frustrante, fiind tot mai mult escaladate miscarile
revendicative si contestatare din partea celor care, intr-un
mod mai mult sau mai putin disimulativ, impartasesc un
asemenea sentiment si o asemenea atitudine, si la care
rezistenta si toleranta la frustrare, tot mai scazute, pot
degenera in stari conflictuale sau chiar intr-o revolta sociala
de proportii.
Conf. univ. dr. IOAN JUDE, sociolog
