In aceasta perioada au loc, in diversele structuri de
specialitate, dezbateri la obiect privind modalitatile
dezirabile de sustinere a proceselor de modernizare a
agriculturii in vederea satisfacerii cerintelor de consum
ale populatiei.
Am citit la inceputul acestei luni stirea ca presedintele
Traian Basescu a reactivat Comisia prezidentiala pentru
politici publice de dezvoltare a agriculturii romanesti care
are sarcina sa finalizeze strategia pentru agricultura pana
la data de 30 iunie, strategie care va trebui sa dea o viziune
pe o perioada mai indelungata si care apoi sa fie supusa
dezbaterii publice. Recunosc, stirea m-a bucurat deoarece
de 20 de ani mereu am scris si am tras semnale de alarma
atat asupra faptului ca agricultura trebuie sa fie o prioritate
de prim rang, precum si asupra consecintelor nefaste ale
insuficientei preocupari pentru acest sector deosebit de
important pentru economia romaneasca.
La o intalnire recenta cu marii fermieri, presedintele a
confirmat faptul ca se lucreaza la aceasta strategie si a
recunoscut ca cea mai importanta problema cu care se
confrunta agricultura romaneasca este legata de lipsa unei
strategii pe termen lung. Sa speram ca de data aceasta
strategia pe temen lung nu se va limita doar la orientari
strategice, ci si la actiuni concrete care pot fi incluse in
programele de guvernare, masuri care apoi se vor si
implementa. Marea problema a perioadei precedente a fost
aceea ca noi nu am avut o continuitate in agricultura. Daca
nu exista continuitate la masurile din agricultura, indiferent
cine le ia si ce culoare politica are, nu se ajunge nicaieri.
Reformele in agricultura trebuie sa inceapa cu organizarea
teritoriului si constituirea exploatatiilor agricole pe
care cu atata usurinta si nepricepere le-am distrus dupa
anul 1990. In ultimii ani au fost unele promisiuni, au fost
cateva initiative timide de a rezolva aceste aspecte, dar
nimic nu s-a concretizat, ceea ce face sa avem inca milioane
de parcele in situatii imposibil de a fi comasate. Putem
vorbi de performanta in agricultura cu cca 4 milioane de
fermieri si ferme cuprinse intre cateva mii de metri patrati
si 1-2 hectare? Acesta este unul dintre motivele pentru
care productiile ne duc in coada Europei, desi ne laudam
cu cel mai bun pamant.
Avem la dispozitie fonduri europene importante, numai ca,
din motive subiective, nu suntem capabili sa le accesam, unul
dintre acestea fiind birocratia excesiva, capacitatea redusa
de evaluare a proiectelor, elemente care conduc la
nefluidizarea proceselor privind analiza proiectelor depuse.
O alta problema importanta o reprezinta irigatiile. Nu
realizam in ce mare pericol ne aflam, pericol care se
accentueaza pe masura ce inaintam in timp, ca urmare a
incalzirii globale. Avem resurse de apa dar nu avem vointa.
Agricultura trebuie sa se adapteze la aceste realitati
climatice, iar acest lucru nu se poate face decat prin
punerea rapida in valoare a unui sistem de irigatii eficient.
La romani exista o expresie care spune ca "mai bine mai
tarziu decat niciodata�. Ea este valabila si in cazul problemei
pe care am abordat-o. Este bine ca ne preocupam de aceste
probleme. Nu ne va fi usor, gandindu-ne numai la resursele
financiare de care avem nevoie pentru dinamizarea acestui
sector. Dar noi suntem cei care atatia ani am distrus, am
aplicat solutii originale: am distrus sistemul de irigatii, de
mecanizare a agriculturii, intreprinderile industriale de
producere a ingrasamintelor chimice, de pesticide, am distrus
formele de exploatare a terenurilor.
Sa incercam impreuna un exercitiu de imaginatie si sa ne
gandim unde ar fi fost agricultura Romaniei astazi, daca dupa
1990 ea nu intra intr-un vartej distructiv din care nu a mai
putut iesi si am ajuns in pragul deznadejdii; daca in cei 22 de
ani de reforma nu era supusa la o ingramadire de idei fara
nicio perspectiva de a iesi la iveala vreun program coerent
structurat pe masuri si pe etape. Sa incercam sa ne gandim
cum arata agricultura romaneasca astazi, daca in 1990 s-ar fi
procedat astfel, daca cei care au pus mana pe fraiele
conducerii ar fi gandit un program de improprietarire a taranilor
si a tuturor celor care au fost proprietari funciari, program
care impunea urmatoarele masuri:
- Suprafetele de teren, asa cum existau in 1990, se conserva
pentru o perioada de cinci sau zece ani in structura lor, pentru
a asigura, in continuare, cultivarea in asolamente si a produce
in structura de productie, atat cat trebuie Romaniei pentru
a-si asigura nevoile de consum si a garanta excedentul
necesar exporturilor aducatoare de valuta forte in tara;
- Sistemul de irigatii, asa cum era el constituit , devine regie
sau societate autonoma de stat, care este obligatoriu sa
functioneze, statul subventionand irigatiile pentru toate
suprafetele pretabile la irigat. Nimeni nu putea sa participe la
dezintegrarea, dezafectarea sau distrugerea sistemelor de irigatii,
impunandu-se masuri drastice pentru toti aceia care ar fi procedat
la masuri de distrugere a sistemului de irigatii din Romania;
- Toti cetatenii Romaniei, fosti proprietari funciari sau
descendentii acestora, se improprietaresc imediat, pe baza
documentelor din care rezulta intrarea lor in fostele forme
asociative, cu suprafata exacta pe care au adus-o si care
rezulta din evidentele fiecarei astfel de unitati agricole. La fel
trebuia si in cazul celor carora li se luase pamantul prin
comasari in IAS-uri. Ei sunt proprietarii terenurilor in
devalmasie si sunt beneficiarii rezultatelor, in proportia data
de suprafata adusa, mai putin cheltuielile efectuate pentru
realizarea culturilor. In acest context, populatia care participa
la lucrarile agricole urma sa fie retribuita in natura, suplimentar
fata de cei care, in calitate de proprietari, isi aveau drepturile
asigurate. Cei mai multi ar fi fost in situatia de a-si exercita
dubla calitate, de proprietari ai unor suprafete certe si de
benefiaciari ai platii muncii desfasurate;
- Culturile erau in continuare realizate prin sistemul de
mecanizare existent, utilizandu-se mijloacele de mecanizare
a agriculturii care existau la fiecare unitate de productie , cat
si prin executarea acestor lucrari de catre fostele unitati de
mecanizare a agriculturii, care erau inca de stat, dar care ar fi
trebuit imediat transformate in societati comerciale agricole
specializate. In cea mai mare parte aceste lucrari ar fi fost
oferite subventionat, pentru a nu apasa prea mult pe umerii
celor care deveneau proprietari;
- Sistemul de chimizare si ferilizare a culturilor si a solului ar
fi trebuit sa se aplice in continuare, utilizandu-se preturi
reduse, in cea mai mare parte subventionate de stat sau platite
in natura, in conditiile in care alta solutie nu exista;
- Productiile astfel obtinute, in conditiile de mai sus, se
repartizau proprietarilor, urmand ca acestia sa opteze pentru
comercializarea lor pe cont propriu a surplusului de productie
sau pentru comercializarea in sistem global, cu revenirea
valorilor de interes pentru populatia proprietara a unor astfel
de suprafete, a caror exploatare ramanea in forma existenta
chiar daca sistemul de proprietate era modificat.
In felul acesta, se crea posibilitatea ca sa-i revina
cetateanului roman, treptat, o parte, exprimata financiar,
din valorile care au fost create cu zeci de ani inainte, dar
de pe urma carora el nu a beneficiat. Ar fi fost astfel posbila
consolidarea financiara, care ar fi dus la acumulari si
economii pentru proprietarii funciari, carora, dupa o
perioada de 5 -10 ani, li se putea da posibilitatea de a iesi
din devalmasie cu terenurile, in trei situatii:
- Prin mentinerea unor suprafete de minimim 200 de
hectare, care putea sa provina prin aplicarea Legii arendei;
- Prin asociatii agricole intre cei care doreau;
- Pur si simplu, prin luarea spre prelucrare pe baza de
concesiune a unor suprafete de teren, de catre cei care
puteau face acest lucru.
Acest termen trebuia sa fie esalonat pe o perioada de
maximum zece ani, astfel incat in structura culturilor sa nu
se produca lucruri ingrozitoare, asa cum s-a intamplat, iar
in cei zece ani viitorii proprietari funciari sa devina mai
bogati prin acumulari, sa ajunga in situatia de a-si cumpara
propriile mijloace de mecanizare a lucrarilor, de a putea
trece la culturi individuale. Mai mult decat atat, era necesar
ca aceia care nu puteau sa-si lucreze terenul sau aveau
suprafete prea mici sa le poata vinde sau da in arenda.
Din punctul de vedere al sistemului de productie de
ingrasaminte, insecticide, erbicide, fungicide etc. necesare
agriculturii, precum si de masini si utilaje agricole, era
necesar sa se creeze imediat creditul agricol, cu o perioada
de gratie de minimum cinci ani si cu alocarea unei cote de
subventionare din partea statului, cu inghetarea dobanzilor
la nivelul momentului contractarii, astfel incat intreprinderile
respective sa-si poata desfasura nestingherit activitatea,
agricultura sa nu sufere, iar pe viitorul proprietar agricol sa
nu-l umileasca lipsa de resurse, sa nu i se strecoare in
constiinta spaima zilei de maine, care sa il conduca, in
cele din urma, la abandonarea terenurilor agricole.
In felul acesta s-ar fi crescut nivelul rezervelor individuale
ale populatiei, s-ar fi dezvoltat agricultori sau proprietari
agricoli care ar fi capatat forta economica necesara.
Era doar un exercitiu de imaginatie. Unii vor spune ca
"dupa lupta multi viteji se arata�. Desigur faptele sunt
petrecute, noi percepem doar consecintele, constatam doar
ca in agricultura s-au intreprins insignifiat de putine lucruri,
iar cele care au fost facute pacatuiesc fie prin lipsa de
gandire in ceea ce priveste consecintele ce decurg, fie
prin automatismul cu care au fost aplicate, cu singurul scop
de a asigura improprietarirea rapida a unor persoane, si
prin aceasta, exploatarea nerationala a unor valori
extraordinare de catre cei care au fost in masura sa
culeaga "caimacul� unor legi cu proasta structura si cu
consecinte dezastruoase.
Oportunitatile si provocarile domeniului agricol nu au fost
nicicand mai interesante si mai pozitive. O statistica oficiala
din America spune ca cea mai riscanta meserie e cea de
agricultor. Strategia de dezvoltare a agriculturii trebuie sa
aiba ca obiectiv principal imbunatatirea competitivitatii
sectorului, orientarea acestuia catre piata, cresterea
productivitatii, imbunatatirea calitatii produselor cu impact
pentru consumul intern, aplicarea masurilor de sprijin
finaciar, astfel incat agricultura sa redevina principala
ramura a economiei romanesti.
