Erau timpurile cand Bunul Dumnezeu, impreuna cu Sfantul Petru, se
coborau pe pamant, ca sa vada cum o mai duc oamenii. Izbit de multimea
rautatilor intalnite in lume, Sfantul Petru zise catre Domnul Atottiitorul:
-Doamne, pentru ce mai tii lumea aceasta, cu atatea ticalosii si nu o
prefaci deodata in praf si pulbere? Nu-i vezi pe oamenii astia ce fac?
Cum ii mai rabda pamantul de atata rautate?
-Cum sa pierd lumea Petre?, zise Dumnezeu. Mai sunt atatia
oameni buni si atatia copilasi nevinovati pe pamant! Cu ce au gresit
ei ca sa piara?
-Pai, atunci, Doamne, pierde-i numai pe cei rai, caci s-au inmultit si
fac atatea rele.
Si, in timp ce zicea acestea, Sfantul Petru a calcat intr-un musuroi de
furnici, a inceput sa dea cu mainile de sus pana jos, omorand furnicile
care il intepau.
-Ce faci Petre, zise Domnul?
-Omor furnicile, Doamne, caci ma ciupesc.
-Mare pacat faci cu ele, Petre! De ce nu le omori numai pe cele care
te inteapa? Celelalte, vezi bine ca sunt nevinovate!
Si, Sfantul Petru a inteles atunci taina oamenilor, care nu e departe
de cea a furnicilor. Iata de ce nu pierde Dumnezeu lumea: pentru ca
mai sunt oameni buni!
Parintele GHEORGHE SINCAN,
paroh la Targu Mures
