Am citit, a cata oara, despre marsavenia din noi, oamenii

"Bratara mea de drum si de popas,

Slavite fie negrele-ti carate!

In tara-n care gandul n-are glas,

Mai liber sunt cu manile legate�.

(Ion Omescu, Inscriptie pe o catusa.
Din vol. Poezia in catuse, Antologie,
Editura Omniscop, Craiova, 1995)

Cum era si firesc, dupa disparitia regimului comunist, in decembrie
1989, s-a publicat multa memorialistica despre experientele traite in
inchisorile si lagarele de munca de la sfirsitul anilor �40 si pana dupa
1965. Au fost amintiri ale victimelor, ale fostilor detinuti politici,
supravietuitori ai infernului concentrationar, iar aceasta vasta
memorialistica s-a constituit intr-un amplu rechizitoriu la adresa
represiunii unui regim monstruos. Realitatea cruda din inchisorile si
lagarele romanesti a putut fi aflata datorita curajului marturisirii celor
ce au indurat si au supravietuit temnitelor comuniste, dar si dorintei
acestora de a impartasi urmasilor lor ce a insemnat sa fii incatusat si
intemnitat in acele vremuri.

Editura Fundatiei Academia Civica, condusa de Ana Blandiana si
Romulus Rusan, a publicat in anul 2012, la Bucuresti, dialogurile dintre
Traian Calin Uba si Nistor Man, dialoguri reunite in volumul intitulat
sugestiv: "Sfintii pe care i-am intalnit�. Cartea este absolut uimitoare
si descrie avatarurile profesorului Nistor Man, incepand cu arestarea
sa din anul 1948 si pana la eliberarea din anul 1964. O experienta de
viata impresionanta si socanta, cu atat mai mult cu cat a fost una reala.
Nu e o inventie a fanteziei cuiva, ci o bucata din viata unui om cu care
ne intalnim pe strada. Sunt descrise cu lux de amanunte suferintele
sale si ale camarazilor sai, in puscariile si lagarele comuniste.

Ascultandu-l pe autor, ti de face groaza, te infiori la ce cruzimi a fost
supus si de cate ori citesc despre puscariile comuniste ma apuca pur si
simplu frica si ma iau fiorii. Multa lume nu stia ce se intampla in aceste
inchisori. Pana si detinutii, dupa ce au fost eliberati, nu au spus nici
sotiilor sau vreunui membru al familiei ce au patit. Se urmarea, prin batai
si tortura, sa li se spele pur si simplu creierele, sa nu mai aiba niciun pic
de demnitate, sa adopte doctrina politica specific comunista. Erau
batuti, chinuiti, torturati, pur si simplu calcati in picioare, daca nu se
supuneau regimului. Multi au cedat, nu au putut indura pana la capat
tratamentul barbar si au renuntat la principii, trecand de partea
comunistilor, dar au fost si oameni care au reusit sa scape cu viata din
acest cosmar, chiar daca au fost urmariti pana in ziua mortii, pentru ca
asa ceva lasa urme adanci care nu se pot uita.

Incercand sa aflu adevarul despre tot ceea ce s-a intamplat in
perioada comunista, am dat peste povestiri infioratoare despre
inchisorile din vremea aceea. Am citit carti scrise de oameni care au
fost intemnitati in ele, am citit carti despre perioada comunista, scrise
de oameni care au trait in acele vremuri. Dar zilele acestea am parcurs
cu placere aceasta carte-interviu, care te tine cu sufletul la gura pana
in ultimul moment si m-am simtit fericit ca inca sunt contemporan cu un
astfel de om! Pagina dupa pagina, nu imi puteam reveni din stupoare:

Cum au rezistat acei oameni? Cum au reusit sa indure chinurile,
tratamentul inuman la care erau supusi? Cum de mai puteau avea
speranta, dincolo de ororile pe care le vedeau sau pe care le simteau
pe propria piele? Drumul spre lagar ii coboara pe detinuti la stadiul de
animale, si ii reduce la instinctele primare, obsedati de ratia zilnica de
paine si apa, morti de frig, bolnavi, storsi de vlaga, fara posibilitatea de
a se odihni sau de a beneficia macar partial de o normalitate care sa le
asigure echilibrul psihic.

Cartea "Sfintii pe care i-am intalnit�, carte foarte frumoasa, pe care,
recunosc, am citit-o dintr-o rasuflare intr-o seara, este un omagiu adus
celor care au trecut pragul sfinteniei, in inchisorile comuniste, o
cutremuratoare aducere aminte a suferintelor si jertfei acestora si, in
acelasi timp, o zguduitoare chemare la neuitare, la neignorarea
marturiilor propriului trecut. Cititorul, care se va apleca asupra ei, nu o
va sfarsi fara a fi macar cutremurat de povestea vietii unui roman, care
a crezut in anumite valori si nu a abdicat niciodata la ele.

Urmandu-mi datoria duhovniceasca de preot, cautand sa las in spate
toate suferintele si injosirile prin care au trecut acesti martiri, voi scoate
din acest iad al durerilor partea sa spirituala, castigul ceresc prin care
ei au cucerit raiul, lasand iadul in inselare.

Ma bucur mult pentru aparitia acestui volum, cred ca va fi de folos
duhovnicesc pentru multe suflete si il recomand cu caldura tuturor
celor care vor sa inteleaga tragicele lectii ale unui veac mai sangeros
decat oricare altul.

Hristos a Inviat!

Preot GHEORGHE SINCAN,
paroh la Targu Mures

Lasă un comentariu