Sărbătoare creștină importantă în Postul Crăciunului, praznicul Sfântului Spiridon cade întotdeauna pe 12 decembrie. Sinaxarul ne spune că Sfântul Spiridon a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare și a fiului acestuia, Constantie. Deși n-a dus viață călugărească și n-a cunoscut multă carte, a fost un mare iscusit și păstor de suflete, simplu la purtări și smerit cu inima. În copilărie a fost păcurar. Când i-a venit vremea, s-a căsătorit. La scurt timp însă i-a murit soția, iar blândul Spiridon și-a pus viața în slujba Tatălui Ceresc, făcând fapte bune și cheltuindu-și avutul spre binele săracilor. Fiind bine plăcut lui Dumnezeu, s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, iar faptele minunate ale Sfântului Spiridon, au fost numeroase.
Se povestește că un sărac, un prieten al Sfântului Spiridon, de meserie agricultor, chinuit de foame, a venit la un bogat, cerându-i să-i împrumute o măsură de grâu, făgăduindu-i că i-o va înapoia îndată ce vor veni vremuri mai bune și va trece foametea. Bogatul, însă, i-a spus că el nu se învoiește să dea nici măcar un sâmbure din roadele lui, dacă nu i se plătește pentru ele.
Deznădăjduit, țăranul merse la Sfântul Spiridon, istorisindu-i ce se întâmplase. Sfântul l-a mângâiat cum a putut și l-a trimis la casa lui. Și chiar a doua zi dimineață îl vizită el însuși pe sărac, cu o mână plină de aur, pe care i-l dădu omului, ca să meargă la bogat și să-l dea amanet, primind pentru el banii necesari.
Omul ajunse, plin de bucurie, la casa bogatului. Văzând aurul, acesta din urmă, care până atunci fusese crud și lipsit de milă, deveni brusc blând și iubitor. Luând aurul, îi dădu în schimb grâul de care țăranul avea nevoie ca să-și semene ogorul și să-și hrănească familia. După ce scăpă de sărăcie, omul îi înapoie Sfântului Spiridon aurul amanetat, cu multă recunoștință.
Când îl văzu pe țăran mulțumit, Sfântul i-a spus: „Vino să dăm aurul înapoi Preamilostivului Dumnezeu, căci El ți l-a împrumutat". Îl luă cu sine în grădina unde Sfântul cultiva câteva legume pentru puțina sa hrană și, îndreptându-și privirea spre cer, spuse cu voce puternică: „Doamne Iisuse Hristoase, Care poți face toate cele pe care le voiești, Care ai prefăcut toiagul lui Moise în șarpe în fața faraonului Egiptului, preschimbă și aurul acesta în ce era el mai înainte, ca toți să afle de purtarea Ta de grijă și ca să se împlinească cuvântul Scripturii, care zice că Domnul a făcut toate câte le-a voit..."
Și, pe când se ruga Sfântul astfel, se petrecu o înfricoșătoare minune. Aurul cel neînsuflețit se prefăcu în animal viu, în șarpe, care îndată începu să se târască printre pietre, de unde îl și luase Sfântul pentru a-l preschimba în aur. Plugarul, văzând acea minune, tremura de frică și căzând la pământ, se socotea pe sine nevrednic de o facere de bine ca aceea. Deci, șarpele acela a intrat în vizuina sa, iar plugarul s-a întors la casa sa cu mulțumire, înspăimântându-se de mărimea minunilor lui Dumnezeu, care s-au făcut prin rugăciunile sfântului.
