Amintiri, amintiri…

La debutul asumat sub ochiul timpului, contând pe prezența sentimentului, talentului și a sensibilității, referindu-mă la cartea de poezie „Magia clipei" și la viziunea acaparatoare a nostalgiei, ca pretext și limbaj, precizam: „Supusă probei cititorului (…), cartea colegului nostru Dorin Borda se află într-o interferență a sentimentelor sub pecetea fascinației, având, ca jaloane, timpul, viața, trecerea, anotimpurile, meditația, istoria!".

Amintita interferență a sentimentelor, prin viziunea acaparatoare a nostalgiei, o parcurgem rotunjind anii rămași în urmă, precum o înșirare a mărgelelor pe o ață a timpului, și prin cartea „Amintiri în cântecul cuvintelor" (Editura „Cezara Codruța Marica", 2014), o veritabilă întoarcere la izvoare, la rădăcinile neamului, la obârșiile noastre dintotdeauna pe aceste meleaguri blagoslovite de Dumnezeu, meleaguri care au dat luptători cu arma cuvântului pe baricada scrisului, a cinstei și a demnității. Fidel îndemnului lui Nenea Iancu: „Cinste și gramatică", dar și acelui sfătuitor, confesor pentru patru președinți americani _ Walter Lippmann _, care cândva spunea că „gazetăria nu-i o meserie pentru fricoși", Dorin Borda, mereu cu fața spre realitate, aici în Transilvania noastră, eternă, românească și de nedespărțit, din care face parte și Beica de Sus, locul rădăcinilor lui, de unde și mândria cu care, cu vreo 35 de ani în urmă, dădea o replică unuia care, într-o discuție, un pic sărise peste cal: „Eu mi-s beicean, mă!".

La acest „cuib al viselor" se întoarce, cu explicabilă nostalgie, după pădurea de ani în urmă lăsată, beiceanul Dorin, prietenul nostru, într-o lume azi tot mai zbuciumată, a alienării omului. Întoarceri prin timp, întoarceri în memorie, întoarceri într-o biografie, spre casa bunicului Vasile, care, în podul șopronului avea vechi almanahuri, în care, după obiceiul țăranilor gospodari erau „tot felul de notițe, însemnări despre treburi gospodărești, informații despre familie, viața sătenilor…" Un fel de jurnal al bunicului, luptător pe câmpurile de bătălie ale Primului Război Mondial. Copilului de atunci nu-i scăpa nimic, adunând în cutia amintirilor, chiar „ceasul mare cu pendulă, care sta parcă de pază lângă ușă", sub tic-tacul lui, copilul de atunci adunând și cuvintele vechi ale locului: fiteu, conie, oblu, porcoleț, târnaț, morobine (corcodușe), hâit, parcă toate adunate acolo, în „grădinuța bunicii".

Bun cunoscător al rolului gazetarului, care trebuie să fie mereu suflet către suflet, în acest „excurs autobiografic și sentimental", cum precizează poetul Valentin Marica în „Cuvântul înainte", în această trezire necesară a vremurilor, prin atitudine, prin vehemența dreptății, prin cuvântul adevărului în meseria noastră, atât de grea și atât de plină de responsabilități, prin Mircea, Mărioara, Magdalena, Veia, Petru, Voasi, Florina, Trândosu, Lelă, Nelu a lu' Sonelu, Simi, Ioan (mânat de război până în luptele crâncene de la Cotul Donului - Stalingrad), Valentin, tata Dumitru, mama Ana, Carolina și un gingaș pui de căprioară, constituie o lume a ruralului , o lume aparte a satului, a unei copilării frumoase cu întâmplări și trăiri de suflet, greu, imposibil de uitat.

O lume parcă desprinsă din imaginea „Medelenilor". Priviri aruncate, cu nostalgie, în urmă! Priviri care rotunjesc existența noastră, ca trecători prin această lume.

Împătimit al scrisului cu stil, oștean cu arma cuvântului, mereu de strajă în zilnica urcare a muntelui! Profesioniștii acestei meserii știm că scrisul nostru-i ardere, consecvență, asumare pe războiul vieții, chiar și atunci, cum e și cazul de față, când este vorba despre o cronică de familie. O cronică de familie la care se adaugă și alte jaloane existențiale într-o luptă zilnică, dură de multe ori, dar și plină de responsabilitate în prețuirea valorii, aici în Transilvania noastră, frământată de atâtea probleme, într-un parcurs de la pionierul anilor '50, achitarea dărilor în acel „obsedant deceniu", dar și periplurile pe la Râciu, Sânmărtinul de Câmpie, Urmeniș, școala la Liceul de Băieți „Alexandru Papiu Ilarian" din Târgu-Mureș, cu a lui renumită carte de vizită, pe vremea noastră cu internat și cantină, cu burse pentru elevii silitori, cu bunii gospodari Someșan și Truța, dar, înainte de toate, cu renumiții dascăli Alexandru Nedelcu, Corina Târnăveanu, Tata Lupșa, Bazil Ciocoi, Mateescu, Maria ªerban, Alexandru Munteanu, excelenta profesoară de chimie _ doamna Horga, apoi dureroasa trecere la cele veșnice a soției Luci.

Pe aceeași baricadă a scrisului, cinstei și demnității, de atâta amar de vreme, îl știu pe Dorin, colegi trăind, muncind în aceeași secție socială, a problemelor cetățenești, de pe vremea ziarului „Steaua roșie", amândoi în slujba cititorului, cel mai fidel și cel mai drept judecător al ziaristului, dar, mai ales, în slujba limbii române, fideli celor două îndemnuri, venind prin timp din partea lui Ienăchiță Văcărescu: „Creșterea limbii românești/ªi-a patriei cinstire", precum și a lui Nenea Iancu: „Cinste și gramatică!". Cinstea cu care am venit la școală din familie cu cei șapte ani de acasă și, mai apoi, acea gramatică învățată de papiiști cu Dumitru Mărtinaș, Alexandru Nedelcu și Corina Târnăvean, rămași prin timp, pentru noi, drept putere a exemplului.

Fidel convingerilor sale, așa îl știu, fără odihnă, așa cum cei din generația noastră suntem, cum am învățat să fim și să muncim, voce impunătoare a cotidianului „Steaua roșie", apoi a „Cuvântului liber", luptător cu condeiul, cu cuvântul uneori mai puternic decât tunul, Dorin Borda s-a remarcat în complexitatea unei realități, de fiecare dată prin argumente și curaj, nu o dată venind în conflict cu puternicii clipei, situați prea departe de sensul sintagmei „libertatea cuvântului". De pomină a rămas acea ședință de sindicat în care Dorin nu s-a lăsat călcat în picioare de un fel de terchea-berchea, de un nimenea-n drum. Verticalitatea și valoarea au fost și sunt jaloane esențiale în lupta, în meseria noastră plină de responsabilități.

În mereu întoarcerea în timp, în amintirile din jurnalul său sentimental nu puteau să lipsească acei colegi pe care, deopotrivă, ne-a unit lupta pe aceeași baricadă, dar și prietenii noștri din acele timpuri: Ioan Pop, Olga Apostol, Constantin Croitoru, Petre Giurgiu, Pascu Popșor, Cici Georgescu, Lazăr Lădariu, Doru Mureșan, Mariana Cristescu, Mihai Bărdășanu, Ioan Husar, Melian Beldeanu, Remus Câmpean, Gheorghe Bărbulescu, Ioan Cismaș, Vasile Orza, Ernest Löb, alături de prietenii prin timp _ Dimitrie Poptămaș, Marin ªara, Mircea Borda, Melinte ªerban, Kocsis Sandor, Ilarie Gh. Opriș, Virgil Bui, Constantin Bogoșel, Mihail Fărcaș, Petru Nemeș, Octavian Popa, Zamfira și Mihail Stavilă, Petre Curticăpean, Mircea Miculi, Grigore Nicușan, Vasile Mureșan, Ioan Bândilă Mărceanu și mulți, mulți alții. Neuitate rămân excursiile de sfârșit de săptămână ale ziariștilor de pe vremuri de povestit la Izvorul Mureșului, unde trăiau Dumitru și Ana Borda, părinții lui Dorin.

Prin problemele arzătoare ale vremii, Dorin Borda, prietenul și colegul, cel cu care împreună am trăit multe bucurii și tristeți, amândoi „papiiști", luptător situat pe baricada adevărului și a interesului național, nu o dată, prin scrisul lui, a atras atenția asupra unui adevăr azi nu prea luat în seamă de unii, că patriotismul și naționalismul nostru luminat, cumpătat, tradițional ardelenesc, este o mândrie, că a fi bun român și un bun naționalist nu-i o rușine, cum consideră îndepărtații de neam și țară, dovedind că, iată, cuvântul scris și rostit poate fi, și alinare, și mângâiere, dar cum aminteam, și mai tare ca tunul!

„Amintiri în cântecul cuvintelor", a talentatului nostru coleg și prieten Dorin Borda, este o nouă carte a întoarcerilor în timp și în memorie, a jaloanelor parcurse într-o viață. Încă o dovadă că n-am trăit degeaba! Amintiri, amintiri….

Lasă un comentariu