Zi mohorâtă de toamnă. Obeliscul își proiectează umbra pe dealurile despuiate de verdele anotimpului trecut. Veghează somnul etern al celor 11.000 de eroi căzuți pentru apărarea patriei pe cota 495 a dealului Sângeorgiu. Au trecut peste meleagurile iernuțene șaptezeci de toamne și șaptezeci de ierni au acoperit cu mantaua albă de nea mormintele eroilor căzuți, dar amintirea sacrificiului acestora va rămâne la fel de vie în sufletele iernuțenilor. Dovadă este și activitatea din luna octombrie a Cercului „Al. Macarie" al Astrei, care și-a propus spre dezbatere două teme: 1) 70 de ani de ani de la luptele de la Oarba de Mureș, tratată de dl prof. Gheorghe Andreica, pasionat de istoria localității Iernut și a satelor învecinate, și 2) George Călinescu - critic, istoric literar, poet, prozator, dramaturg - la 115 ani de la naștere, referat pregătit și prezentat de dl prof. Ovidiu Cormoș, pasionat al operei călinesciene.
Pentru început, dl prof. Andreica precizează consecințele Diktatului de la Viena pentru România și mai ales pentru teritoriul cedat Ungariei horthyste. Cu toate acestea, la declanșarea războiului împotriva fostei Uniuni Sovietice, la 22 iunie 1941, armatele maghiare și cele române se găseau în aceeași tabără, alături de Germania. Ba, mai mult, în armata maghiară se aflau mulți combatanți de etnie română. Trupele Axei, ajunse până la Stalingrad, sunt nevoite să se întoarcă și să desfășoare operațiuni pe teritoriul țării noastre.
Domnul profesor Andreica ne introduce în atmosfera degringoladei produse de actul de la 23 August, în urma căruia este răsturnat regimul Antonescu. Armata română își părăsește vechiul aliat și trece de partea fostului inamic (cel sovietic), care o dezarmează și 175.000 de militari iau calea lagărelor sovietice de prizonieri.
Prin protocolul militar dintre cele două armate de la 25 septembrie, Armata Română se angajează în luptele pentru eliberarea Transilvaniei. Armata a 4-a Română a preluat o parte din sectorul de acoperire încredințat inițial, Armatei I rămânându-i pentru acoperire sectorul de front dintre Sibiu și Orșova, în Crișana și Banat.
Astfel se încheie victorioasă - spune dl profesor -, la 4 septembrie 1944, operațiunea de acoperire a frontului, trecându-se la o altă formă a acțiunilor de luptă.
La 5 septembrie 1944, Armata a II-a maghiară, întărită cu Divizia VIII germană, trece la ofensivă în Podișul Transilvaniei, planificându-și atacul în trei direcții: Cluj - Aiud - Alba Iulia; Sărmășel - Luduș - Blaj; Târgu-Mureș - Târnăveni. Localitățile Cluj, Sărmășel și Târgu-Mureș făceau parte din Ungaria, a cărei graniță se afla aproape de Iernut, la Vidrasău. În aceeași zi este ocupat Iernutul, ai cărui locuitori s-au refugiat spre Sălcud, Deag și alte localități apropiate. Martori oculari povestesc că nemții și-au construit tranșee în zona pădurii Cigașa. Au intrat în Iernut pe str. Dacia Traiană, au luat-o apoi pe str. Avram Iancu, pentru a ieși spre Lechința, distrugând podul de peste Mureș, instalându-se pe deal.
În 7 septembrie, ofensiva inamică este oprită de către Armata a IV-a Română, dar, din păcate, tot atunci aceasta este subordonată comandamentelor rusești și primește ordinul de luptă frontal pe dealul Sângiorgiu, cota 495. În primele zile ale lunii octombrie, Armata a IV-a Română a dus lupte grele pe cursul mijlociu al Mureșului și pe Arieș, între Câmpia Turzii și Târgu-Mureș. În cadrul acestor lupte, precizează prof. Andreica, a avut loc și bătălia de la Oarba de Mureș, cel mai tragic moment din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial. Ordinul de a ataca frontal dealul Sângeorgiu a fost dat de comandantul rus generalul Trofimenko, căruia i se subordona Armata Română. Se lupta zi și noapte. Mii de ostași români au fost uciși de atacul inamicului, dar și de artileria amplasată spre Sălcud și Bobohalma, care nu-și lungea tragerea, lovindu-i pe români din spate. Domnul Andreica întreabă: „Trădare?"
Momentul emoționant al evocării acestui tragic episod din istoria neamului a fost completat de intervenția domnului doctor Dan Simion, care a relatat un episod autobiografic. Tatăl domniei sale a fost ofițer combatant al Armatei Române, a participat la luptele pentru eliberarea Transilvaniei de sub ocupația hortystă, ajungând până în Munții Tatra. Domnul doctor vorbește emoționat despre eroismul românilor împinși de armata sovietică în prima linie spre a fi carne de tun. „An de an - intervine doamna înv. Maria Oargă - l-am văzut pe domnul doctor Simion cu ochii în lacrimi la festivitățile de depunere a Coroanelor la Monumentul Eroilor de la Sf. Gheorghe. Acum înțeleg motivul emoției sale." Cu vocea sugrumată de emoție, domnul doctor socotește că este o datorie față de tatăl domniei sale să păstreze cu sfințenie, împreună cu fratele său, sabia de ofițer combatant cu mânerul sculptat în lemn sub forma unui cap de leu și decorațiile primite ca recunoștință a statului român pentru eroismul ofițerului Simion tatăl (aduse nouă ca să le vedem), care la trecerea spre cele veșnice a fost înmormântat cu onoruri militare. În acest moment emoționant dl prof. Ovidiu Cormoș recită o poezie evocatoare a evenimentelor de la Oarba de Mureș, scrisă de poetul Vasile Cia Dătășan, apărută în „Cuvântul liber".
Cu sufletele încărcate de emoția provocată de evocarea evenimentelor de acum 70 de ani, trecem la prezentarea unei mari personalități a culturii românești, de la a cărui naștere s-au împlinit 115 ani, criticul, istoricul literar, poetul, prozatorul și dramaturgul George Călinescu. O expunere interesantă și competentă pe această temă datorăm profesorului de Limba și literatura română, fost director de școală la Iernut, Ovidiu Cormoș.
După ce se oprește succint asupra biografiei marelui istoric și critic literar, a anilor de studii liceale și universitare, apoi ca și colaborator la revistele Roma, Universul literar, Viața literară, Zburătorul, Gândirea, Sinteza și Capricorn, dl prof. Ovidiu Cormoș subliniază activitatea de profesor a lui Călinescu la Timișoara și București, apoi conferențiar de estetică și critică literară la Facultatea din Iași, după obținerea titlului de doctor în litere cu o teză despre nuvela eminesciană „Avatarii faraonului Tla".
Opera lui George Călinescu este vastă și variată. A scris monografii consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon și Grigore Alexandrescu. Domnul profesor se oprește asupra romanelor Enigma Otiliei, Bietul Ioanide și Scrinul negru, redând acțiunea acestora și oprindu-se asupra personajelor și atmosferei în care acestea evoluează, descriind decoruri de interioare. Cronicile optimismului, grupare de cronici scurte, foarte diversificate tematic, evidențiază extraordinara cultură a scriitorului.
Vorbind despre cele două volume de poezii: „Poezii" (1937) și „Lauda lucrurilor" (1963), domnul profesor arată că, dacă la început acestea au fost privite cu neîncredere, suspectate de livresc, de construcție artificială, ele nu sunt lipsite nici de spontaneitate, nici de imaginație, nici de înfiorare reală în fața universului.
După ce se oprește pe scurt asupra activității de dramaturg, referatul vorbește pe larg despre „Istoria literaturii române de la origini până în prezent", precizând fiecare capitol, analizând cu profunzime și încheind cu un citat din Ovidiu S. Crohmălniceanu: „Trăiesc (…) în G. Călinescu și un romantic, și un clasic. Unde este însă punctul în care aceste două orientări estetice se întâlnesc? O lamă foarte fină, intelectuală, stabilind cu mare intuiție limitele tuturor formelor artistice și relativitatea lor estetică îngăduie această originală scriere sinteză". O remarcă în plus trebuie făcută asupra faptului că domnul profesor Cormoș a adus din biblioteca sa personală toată opera lui Călinescu și ne-a prezentat-o.
Pentru a crea un moment de destindere, subsemnata am recitat poeziile „Frunza" și „Interdicție" din vol. „Laudă lucrurilor", din 1963, doamna Maria Oargă dând citate despre măiestria marelui istoric și critic literar din „Un mare exemplu" de Dan Hăulică și din romanul „Scrinul negru".
Domnul profesor Vasile Pogăcean vorbește despre etapele din drumul parcurs de G. Călinescu spre Academia Română, despre omul Călinescu și despre părerile altor oameni de cultură în legătură cu opera călinesciană.
În încheiere, președintele cercului, dl. prof. Sever Pop apreciază munca depusă de toți participanții la această adunare, declarându-se foarte mulțumit de bogăția informațiilor aduse și de stările emoționale create.
Da! Mare păcat că domnul profesor nu se documentează totdeauna bine. Acum i-a apărut monografia satului Lechința de Mureș. Ce să spun, fiasco total! Autorul lasă o idee și fuge la alta, scrie nume peste nume doar ca să umple paginile, nu folosește sursele încredințate. I-am dat și eu surse și, când colo, ce să vezi? Îi face pe membrii familiei mele exploatatori, inclusiv pe bunicul meu. Habar nu am cum a fost bietul bunic exploatator dacă i-au luat comuniștii pământul. Nu scrie nimic despre personalitatea bunicului meu, preotul greco-catolic Ciaclan Alexandru, foarte puțin despre bunica mea, învățătoarea Ciaclan Maria, pe care nu uită să o facă nevastă de chiabur. Mă simt jignită, îmi simt jignită familia, fiindcă s-au scris neadevăruri. În alte monografii nu se pune etichetă oamenilor , cum ar fi ”exploatatori” și mai știu eu ce. Nu se mai practică asta, cred că dl prof a rămas cu ideile comunistoide. Legat de biserica greco-catolică, iar a început cu polologhii și jigniri. Iertare, domnule profesor, dar nu se face așa ceva! Nu scriem monografii ca să insultăm familiile.