Mândria este că pe versantul nordic al Munților Făgăraș, între Sâmbăta de Sus, Viștea, Drăguș, Arpaș, Cârțișoara, Porumbacu și Avrig, vegetează acele „petice" din fostele falnice păduri de fagi, brazi, goruni și stejar. Au scăpat ca prin minune să nu fie „călcate" de pașii greoi ai răutăcioșilor purtători ai securilor și fierăstraielor, bătrânețea și frumusețea lor fiindu-le ocrotite de cei mai destoinici și patrioți botaniști, silvicultori și academicieni-ecologiști ai țării, eliberându-le certificate pe care scrie: „Rezervații naturale de interes mondial".
Regretul aveam să-l aflu de la un moț tare bătrân, statornic locuitor al Roșiei Montana a Munților Apuseni. Întâmplarea face să-i fi fost „ortac" în abatajele și rostogoalele filoanelor mineritului aurifer de la Gura Barza-Musaru. De la el am auzit o vorbă plină de înțelepciunea unui mare adevăr, și anume că „Bulgărul de aur mereu a înălțat și coborât imperii, precum cel romano-italian de la Roma și cel habsburgo-austriac-maghiar de la Viena și Budapesta. Dovadă că cele mai de preț comori ale urmașilor acelor imperii sunt purtătoare ale aurului gălbui-roșcat scos din adâncurile munților românilor ardeleni din țara Moților, a lui Horea și Iancu!"
