ETNIA MAGHIAROFONILOR, SUB LUPA GENETICII (III) CULTURĂ, CONFESIUNE ȘI RASĂ ÎN TRANSILVANIA, CÂMPIA TISEI ȘI PANONIA - Ediția a II-a, 2014 -
Lucrarea Y-chromosome analysis of ancient Hungarian and two modern Hungarian-speaking populations from the Carpathian Basin, elaborată de aceiași autori de la Institutul de Genetică al Academiei ungare, din Seghedin, în 2008, confirmă studiile Râmneanțu&David și L.L. Covalli-Sforza - avem de a face în fapt cu autohtonii maghiarizați. Iată mai jos rezumatul lucrării: „Populația ungurească aparține din punct de vedere lingvistic la ramura fino-ugrică a familiei uralice. Alela Tat C este un marcator (marker) interesant în contextul fino-ugric, distribuit în toate populațiile ce vorbesc o limbă fino-ugrică, cu excepția ungurilor. Se ridică întrebarea dacă vechii unguri, care s-au așezat în Bazinul Carpatic, aveau/purtau acest polimorfism sau nu [n.C.T.- în gene]. 100 de bărbați din Ungaria de astăzi, 97 de secui (o populație vorbitoare de limba maghiară din Transilvania) și 4 probe/eșantioane de os unguresc de proveniență arheologică din secolul X au fost studiate pentru acest polimorfism. Printre indivizii de astăzi numai un secui poartă alela Tat C, în timp ce dintre cele 4 resturi osoase/scheletale 2 posedă alela. Această descoperire din urmă, chiar dacă se ia în considerare numărul redus de probe, pare să indice o descendență siberiană a ungurilor invadatori, care au dispărut ulterior în mare măsură. Bazat pe 22 de markeri binari din cromozomul Y, cele 2 populații vorbitoare de limbă maghiară de astăzi împărtășesc componente [n.C.T.-genetice] similare cu alți europeni, cu excepția prezenței haplogrupului P*(xM173) în probele de origine secuiască [n.n.- 1 din 97], care ar putea reflecta o legătură cu Asia Centrală, și frecvența înaltă a haplogrupului J, atât la secui, cât și la unguri. Analiza SMD [n.C.T.-scalare multidimensională], bazată pe valorile frecvenței de haplogrup, confirmă că populațiile moderne de unguri și secui sunt genetic apropiat înrudite și similare cu populațiile din Europa Centrală și Balcani".
Mai jos, comentariul profesorului Corneliu Tarba la rezumatul lucrării Y-chromosome analysis...: „Am văzut că această analiză este făcută de autori unguri, de aceea, în ciuda aparenței de obiectivitate stiințifică și pentru că aceste lucruri sunt de multe ori incomplet sprijinite statistic, trebuie avut anumite rezerve. Dacă pentru așa-zișii secui, care sunt probabil câteva sute de mii, un eșantion de aproape 100 de indivizi este oarecum suficient, pentru cele 10 milioane de unguri ar fi fost nevoie de un eșantion de cel puțin 1.000 de indivizi, in timp ce pentru populația veche ar fi trebuit sâ se utilizeze cel puțin 27 de eșantioane, așa cum au fost studiate în cazul ADNmt. Se pune întrebarea: pe ce bază au foat alese doar 4 probe, dintre care, în mod miraculos, 2 au arătat caractere asiatice? Oricum, chiar după acești autori unguri, se înțelege că ei sunt maghiari doar din punct de vedere lingvistic. Afirmația din text legată însă de înrudirea strânsă a ungurilor și secuilor, pe baza frecvenței apropiate a haplogrupului (de fapt, a haplogrupurilor J, pentru că sunt mai multe), este cam trasă de păr. Cred că, în concluziile lucrării discutate mai sus, situația este mai obiectiv prezentată, deși ambele texte omit să vorbească despre prezența și caracteristicile genetice apropiate ale românilor."
Concluziile studiului sunt încă mai precise decât rezumatul, iată-le: „Datele noastre sugerează că alela Tat C, care este larg răspândită în populațiile vorbitoare de limbi uralice, a fost substanțial prezentă în populația maghiară veche când aceasta a traversat Carpații și s-a așezat în bazinul Carpatic. Ceea ce am aflat ne furnizează dovada pentru absența ei virtuală în populațiile recente ce vorbesc maghiara, cu excepția unui singur bărbat din grupul secuiesc. Acest contrast, în ciuda stabilității lingvistice relative, poate fi atribuit unei combinații a faptului că maghiarii erau o elită dominantă, a căror limbă a fost acceptată de către mai numeroasele populații pre-existente (în cea mai mare parte, slavi și avari), și efectele unui număr substanțial de imigrații și incursiuni post-maghiare. Modelul cromozomal Y al ungurilor și secuilor de astăzi poate fi în cea mai mare parte explicat în mod adecvat în cadrul modelului/peisajului genetic european. Ca și în cazul altor europeni, cromozomii Y sunt caracterizați prin linii genealogice timpurii derivate de la locuitorii paleolitici și de către un impact minor al episoadelor migratoare neolitice și post-neolitice. În acord cu studii anterioare, populațiile ce vorbesc ungurește sunt genetic strâns înrudite cu vecinii lor geografici. Ungurii și secuii se grupează strâns împreună cu alți centro-europeni (de ex., cehi și slovaci), dar mai ales cu populațiile balcanice. Există două excepții. Haplogrupul P*(xM173) este aproape absent în Europa continentală. Prezența acestui haplogrup la secui ar putea indica o legătură cu populațiile din Asia Centrală. De asemenea, există o frecvență ridicată a haplogrupului J. Aceasta ar putea reflecta contribuții anatoliene și sud-balcanice la zestrea genetică a ungurilor și secuilor, dar datele istorice și analizele comparative ale liniilor maternale ale populațiilor ungurești vechi sugerează că migrațiile anterioare ale ungurilor ar fi putut de asemenea contribui la prezența acestei linii genealogice în Bazinul Carpatic".
(va urma)
