10 guverne, 3 președinți și… milioane de români suferinzi!

Distribuie pe:

După 25 de ani, tragem linie și adunăm: 10 guverne, 3 președinți și… milioane de români suferinzi!

Ne aflăm, așadar, în cel de-al 25-lea an de democrație. O perioadă scurtă pentru istorie, dar lungă pentru o viață de om. În tot acest răstimp - c-așa-i viața -, guvernele s-au schimbat, însă, din păcate, obiceiurile (proaste) au rămas. Sau, altfel spus, multe așteptări, puține (sau deloc) realizări. De ce? Întrucât toți (ori aproape toți) cei care s-au succedat la putere nu au făcut aproape nimic pentru cei care i-au votat. Nici președinții pe care, în urma votului popular, țara i-a avut (Iliescu, Constantinescu, Băsescu), nici, mai ales, guvernele „emanate".

Dar, să rememorăm. Perioada imediat următoare după '89 a fost marcată de apariția pe scena politică a primului așa-zis „Guvern democratic" - Guvernul Roman. Ce a reținut posteritatea de la Petrică și de la acest Guvern? Doar faptul că un prim-ministru poate fi schimbat de președintele țării cu ajutorul minerilor. Roman a fost omul care a comparat industria românească (de pe urma căreia mulți au făcut averi fabuloase, fac și acum, încă!) cu un „morman de fiare vechi", pentru ca, mai recent, să scrie, într-un comentariu, uitându-și trecutul, că „azi problema nu mai e criza, ci actuala guvernare". Deși, nici el, Roman (fiul lui Walter Roman, prietenul lui Ion Iliescu!), nu era, prin anii '90, mai breaz decât Boc, nici decât, acum, Ponta!

După „șutul" primit de la mineri a urmat, dacă vă mai amintiți, stimați cititori, Theodor Stolojan (marele europarlamentar pedelist de azi) a cărui menire era, la vremea respectivă, să asigure tranziția către alegeri. Cu ce a rămas Stolojan (cel cu maxilarele, veșnic, încleștate!) în istorie? Poate, prin naționalizarea valutei, iar, în negocierile cu sindicatele, prin introducerea principiului „puteți să stați și-n cap, că nu vă dau nimic!". Și nu a dat, doar oamenii lui au… cam luat!

După alegerile pregătite de Stolojan, președintele Iliescu a scos de la naftalină un personaj, pentru majoritatea românilor, necunoscut, Nicolae Văcăroiu. Culmea e că, deși, după instalarea în funcția de prim-ministru, mulți credeau că nu va rezista nici o lună, în fruntea Guvernului, a șezut patru ani bătuți pe muchie, iar apoi, alți câțiva ani buni, președinte al Senatului, a doua funcție în stat! Văcăroiu a avut, totuși, ceva realizări. A reușit să mai domolească inflația, după ce, cu migală, a brodat o textură a economiei care împletea capitalismul sălbatic, deja aflat la putere, cu planificarea centralizată, în care Văcăroiu era expert.

Dar, cum e la noi, românii, când lucrurile începuseră să meargă, cât de cât, bine, dintr-o greșeală istorică, președintele României (pe atunci, Constantinescu) l-a catapultat prim-ministru, pe cine credeți? Pe Victor Ciorbea, fost primar general al Capitalei! Performanțe? Ioc! El a rămas în memoria oamenilor de atunci prin ședințele interminabile de Guvern, la capătul cărora telefona lui Constantinescu, întrebându-l: „No, acum, ce să facem"? Și n-a făcut nimic, moțul Ciorbea terminând până la urmă dându-și demisia. A fost singurul lui merit…

După Ciorbea, alt guvern, altă distracție! E vorba de „omulețul" care - în problema minorității maghiare -, una declara la Târgu-Mureș, alta la Cluj sau București, și cu totul altceva la Budapesta. În funcție de ce ar urma „să-i placă" auditoriului! Era, ați ghicit, Radu Vasile, îmbrăcat mereu în sacouri, și de la care reținem, în afara mustății proeminente (a la Chaplin), că a reușit să-l întoarcă pe Miron Cosma din drumul spre București, la Mănăstirea Cozia. Radu Vasile, zice-se, ca prim-ministru, a fost învins de „structurile securiste"! Lui „tata Radu" - cum îi spuneau unii (Dumnezeu să-l ierte, că, între timp, a murit!) - i-a urmat Mugur Isărescu (actualul Guvernator al BNR), care, în scurtul timp cât s-a aflat în fruntea Guvernului, a semnat doar niște hârtii în legătură cu noile alegeri, ținute la termen.

A venit apoi, în 2000, Adrian Năstase. În timpul mandatului său, România a intrat în NATO și a finalizat negocierile cu UE, iar, fapt deloc neglijabil, a înregistrat, zice-se, cea mai „robustă" creștere economică de până atunci. E, totuși, ceva… Dar a fost și perioada unor… afaceri „necurate", în care a fost el însuși implicat și pentru care, iată, vinovat sau nu, s-a aflat la zdup! Aviz amatorilor!

A urmat Călin Popescu Tăriceanu. Acesta s-a aflat într-un veșnic „clinci" cu Traian Băsescu („Mihăileanu", cum l-a numit, ironic, Năstase pe Băsescu). Ce nu poate fi totuși uitat este prestanța cu care Tăriceanu și-a apărat cu demnitate funcția de premier, în fața ingerințelor „turbulentului" Traian Băsescu - jucătorul.

… Ceea ce, evident, nu a fost cazul lui Boc 1, 2, 3, 4, 5! El, Boc, s-a „remarcat" doar prin incompetență, fiind, în fapt, marioneta lui Traian Băsescu, personaj lipsit de demnitate în relațiile cu UDMR, și nu numai - fără idei, căruia, în intervențiile televizate îi „turuia gura, fără a spune nimic", gândirea lui fiind, de fapt, cea a lui Traian Băsescu. Sfârșitul lui Boc, ca premier, a fost pe măsura „calităților" sale: la presiunea străzii, Guvernul Boc a fost aruncat, precum… o măsea stricată.

Lui Boc i-a urmat M. R. Ungureanu. Un fel de Guvern Boc II, care, în mandatul său de numai 72 de zile, a rămas în istorie prin aceea că a transformat Palatul Victoria într-o vitrină plină cu produse pentru îngrijirea corpului, pentru nas, gât și urechi, creme și loțiuni, de trabucuri și (alese) băuturi! Incredibil! Acum, guvernarea se află la USD plus UDMR, prin Guvernul Ponta, ins care, cel mai probabil, după 16 noiembrie va fi noul președinte al României! Despre „realizările" lui, ca premier, cu alt prilej. Concluzia? În toți acești 25 de ani de trasee ale democrației, minciuna și hoția au proliferat. Toate metehnele dinaintea Revoluției - pofta patologică de putere și bani, disprețul față de oameni, egoismul feroce, megalomania, corupția, mafiotismul, demagogia etc. - au primit doar funcții, titulaturi și haine noi.

Politicienii noștri, indiferent de culoare și… ideologie (dacă poate fi vorba de așa ceva!), au „mers", fie în campaniile electorale, fie la guvernare, pe principiul: „Să le spunem românilor ce le place să audă, după care vom mai vedea". Adică, să-i amăgim și… mințim!

S-a și mințit, s-a și furat. Dovada: demnitari și milionari, la arestare!

… Sigur, nimic nu este încă… bătut în cuie, lucrurile se schimbă de la o zi la alta, însă procurorii DNA - în urma unor acțiuni fără precedent - făcuseră, la un moment dat, cinci rețineri și arestări în dosare intens mediatizate în luna octombrie: „Retrocedările ilegale și „Microsoft". Este vorba, în cazul „Microsoft", de Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată și spălare de bani; de Gheorghe Ștefan, primar al municipiului Piatra Neamț, pentru trafic de influență și spălare de bani; Dorin Cocoș, om de afaceri, trafic de influență și spălare de bani; Nicolae Dumitru, trafic de influență și spălare de bani.

Și, ca să ne dăm seama de dimensiunea la care a ajuns hoția în România, potrivit DNA, Cocoș ar fi pretins și primit suma de 17,5 milioane de euro, pe care a împărțit-o cu Sandu și Ștefan, pentru a facilita câștigarea contractului. Cât despre fostul deputat Viorel Hrebenciuc - căruia nimeni nu i-a venit de hac vreme de 18 ani de… deputăție! -, acesta a fost acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, spălare de bani și patru infracțiuni de corupție. De menționat că partea lui Hrebenciuc și a fiului său, Andrei, arestat în dosar, era de 12.000 de hectare (din cele 43.000 de hectare retrocedate fraudulos)! Incredibil!

Iată de ce, din atâtea altele, conchidem, fără teama de a greși, că, și după 25 de ani de așa-zisă democrație, încă „funcționează" întruna… furturile și minciuna! Din păcate!

Lasă un comentariu