Penalii noștri conducători

Distribuie pe:

Dacă ar fi să luăm la bani mărunți situația fiecăruia dintre conducătorii noștri, mai mari sau mai mici, de la putere sau din opoziție, credem că nu există unul neuns pe degete cu miere, care să fie exceptat de la datul cu subsemnatul pe la DNA. Însă, și în categoria acestora există o mare diferențiere, pentru că unii au furat cu carul din avutul statului, adică al nostru al tuturor, iar alții, doar cu sacul. Și atunci, în momentul în care lupul este pus paznic la oi, ce pretenții mai putem avea ca lucrurile în țara aceasta să meargă bine, adică să avem și PIB corespunzător, și productivitate ridicată, dar și bunăstarea mult dorită. Dacă ar fi să inventariem absolut tot ceea ce se produce în această țară, la care să adăugăm și resursele de care dispunem, adică bogățiile solului și subsolului, am putea constata că nu suntem chiar ultimii din Europa, ci poate printre primii. Numai că evidența este alta. Partea la vedere este subțire, pentru că de restul au avut ei grijă să-l subtilizeze. Numai că odată această bogăție intrată în curtea lor, în virtutea dreptului de proprietate, le aparține, oarecum juridic, cu toate că furtișagul, falsul și minciuna se văd de la o poștă. Te întrebi de multe ori de unde averi de miliarde, de milioane sau de sute de milioane de euro pe capul unora, care în afară de a sluji la stat, adică de a avea o leafă fixă, mai mică sau mai mare, în cazul bugetarilor, sau un stagiu doar de câțiva ani, ca proprietari și în antreprenoriat, în situația privaților, n-au făcut nimic în viața lor, și totuși sunt putrezi de bogați. Cu vile somptuoase, mașini luxoase, conturi cu sume exorbitante în bănci, mai ales în străinătate, proprietăți pe întreg mapamondul și multe altele. Cu toată varietatea și răspândirea lor, acestea au o singură sursă: munca și sudoarea noastră, însușită într-un mod fraudulos cu prețul sărăcirii a milioane de oameni, lăsați de izbeliște și de care nimeni nu se mai ocupă, nici măcar statul, pentru că statul sunt ei și acest lucru nu interesează. De altfel de unde atâta generozitate la niște indivizi care, în momentul în care s-au decis să sifoneze din averea societății, îmbogățindu-se pe ei și lăsându-i pe ceilalți de izbeliște, în voia sorții, au fost lipsiți total de orice scrupule.

Dacă ar fi să facem o statistică a gradului de încărcare cu averi a clasei noastre politice și a acoliților ei, doar din munca cinstită, ați putea constata cum le-ar sări într-o clipită maldărele de perne de sub fund, rămânând cu acesta gol. Capitalismul, căci aceasta este marea problemă, are într-adevăr nevoie de capital pentru a se închega. Adică de bani acumulați și de buni întreprinzători. Dacă la vremea lui, acum 250-300 de ani, procesul acesta de concentrare și de centralizare, care nu s-a făcut nici el cu mâinile prea curate, a avut un curs firesc și a durat secole, timp în care s-a pus ban peste ban, avere peste avere, la care au trudit generații la rând, în capitalismul de cumetrie al domnului Iliescu, procedeul a fost complet schimbat și dat la o parte. Locul muncii asidue și al spiritului antreprenorial a fost luat de redistribuirea cu dedicație a avuției naționale, furtul prin lege fiind principalul mijloc de formare de capital. Pentru că banii n-au miros, peste acest aspect s-ar fi putut trece cu vederea, dacă capitalurile respective ar fi ajuns în mâna adevăraților întreprinzători, care să fi știut cum să-i chivernisească, făcând dintr-un leu doi și așa mai departe. Din păcate împărțeala a avut loc între acești nepricepuți, ageamii, cu alură de salvatori ai nației, care, în loc să investească acolo unde se impunea, au risipit banii în neștire, în stânga și în dreapta, pe toate prostiile, primul lucru pe care l-au avut în vedere a fost propria îmbogățire și huzureală. Așadar, în vreme ce capitalismul clasic, tradițional, cel autentic s-a constituit și consolidat în urma unui proces economic natural, îndelungat, actualul capitalism românesc a avut la bază exclusiv considerente de voință politică și legislativă, după principiul celui cu pâinea și cuțitul în mână, sau „ cine împarte, parte-și face". Este clar că în acest fel în România nu se poate vorbi de o clasă economică de sine stătătoare, consolidată, ci de o clasă politică fals deghizată într-una economică, total în afara problemelor, profund vinovată nu numai de însușirea frauduloasă a averii națiunii, ci și de uzurparea unei identități, care nu numai că nu-i aparține, dar nici nu este capabilă să o etaleze, cea de întreprinzător. Că lucrurile s-au petrecut astfel să privim puțin realitățile terenului. Țara, cândva împânzită de fabrici și uzine, de mari combinate, în care lucrau milioane și milioane de români și se producea absolut de toate și cu forțe proprii a rămas de domeniul amintirilor. Marile capacități de producție de acum pot fi numărate pe degete. În schimb, România este plină de vile somptuoase ale potentaților, cu piscine, case de odihnă, cu mașini din cele mai scumpe și mai luxoase la scară, cu conturi grase prin paradisurile fiscale ale lumii. Aceasta, în totală contradicție cu aspectul general al țării, foarte prost gospodărită și organizată, cu dezechilibre majore în toate compartimentele ei. O țară lăsată parcă la voia întâmplării și de care nimănui nu-i pasă, din moment ce, cetățenii săi sunt cei mai săraci și nefericiți de pe continent. În același timp, marile hale ale uzinelor și combinatelor de odinioară, care nu mai sunt decât ca amintire, au devenit teren de construcții râvnit pentru hipermarketurile de tot felul, ale căror rafturi sunt doldora de produse aduse din străinătate, tot prin rețelele lor de promovare a mărfurilor străine pe pământ românesc, cu comisioane ce le întregesc averea, în vreme ce economia țării pare a fi ultimul lucru care-i interesează.

Cu toate că a trecut un sfert de veac, de când ne lamentăm, fără a lua taurul de coarne, după cum merg treburile, se pare că, la trecutul sumbru, sumbru viitor. Adică nici o licărire de speranță pentru ceea ce urmează. La vremuri noi, aceiași corupți. Gândul ne poartă la evenimentul care va avea loc peste câteva zile, și anume alegerile din PSD, partidul de guvernământ care își va desemna pentru o lungă perioadă de timp liderul, și care, dată fiind poziția, va avea un cuvânt greu de spus în creionarea viitorului țării. Este vorba de nimeni altul decât de Liviu Dragnea. Și el om avut, pentru că altfel n-ar fi dat bine cu noile obiceiuri, ca în fruntea săracilor să stea tot un sărăntoc. Așadar, grație unor colegi de bine sau foști colaboratori, care-i cunosc nu numai năravul, ci și averea, am avut posibilitatea, ca de altfel întreaga țară, să aflăm că preconizatul lider ar dispune de un imperiu de circa un miliard de euro, și că situația materială agonisită, nu știm cum, cât și ambițiile, l-ar recomanda în prima fază, drept lider absolut social-democrat, pentru a se „bate vajnic" pentru dreptatea și echitatea în țară și pentru interesul săracilor. În acest sens s-ar putea chiar sacrifica până la nivelul de prim-ministru sau chiar de președinte al României. În consecință, omul este „curat" ca lacrima. Averea pe care a agonisit-o poate că nu o va da săracilor, lucrul acesta este sigur, dar va fi „sacrificată" în lupta pentru binele țării și a națiunii, iar în privința cazierului, acuza de fraudare a alegerilor sau alte matrapazlâcuri constituie simple răutăți ale Justiției. Așa stând lucrurile și privind în stânga și-n dreapta, constatăm că dăm doar de corupți. Desigur, buni pentru cele mai înalte funcții, de la prim-ministru în sus. Așa sunt cei de azi, așa vor fi cei de mâine. Aprecierea este valabilă atât pentru cei de la putere, cât și pentru cei din opoziție. La corupție mare, strașnic viitor. Evident, pentru ei, dar nu pentru noi, cei mulți.

Pentru că, în vorbe, cu toții suntem împotriva corupției, și așteptăm vremurile în care ea nu va mai fi, întrebarea pe care o adresăm membrilor și simpatizanților PSD, care vor fi solicitați în curând la urne, este: dacă în structurile partidului nu se găsește un om curat, debarasat de orice suspiciune, pentru a-i reprezenta pe ei și apoi țara, în modul în care îl dorim, sperăm, cu toții? Cu atâția corupți în jilțurile înalte ale puterii și pe deasupra, și penali, România nu va avea un alt viitor, decât cel pe care îl întrezărim cu toții. Sumbru și fără nici o speranță în mai bine.

 

Lasă un comentariu