LECȚIE DE ISTORIE PENTRU U.D.M.R.

Distribuie pe:

(genocidul horthysto-fascist din nord-estul Transilvaniei: sept.1940 - oct. 1944)

Cu un cinism atroce față de comemorarea românească a victimelor pe care le-au făcut reprezentanții armatei și administrației maghiare acum 74 de ani în Nord-Estul Transilvaniei, dar și în disprețul total al prevederii constituționale conform cărora sunt interzise de lege pe teritoriul României incitările la discriminare și separatismul teritorial, liderii U.D.M.R. s-au gândit că ar fi deci „momentul potrivit" să „inflameze" mentalul colectiv și să vicieze climatul politic național prin intenția introducerii în Parlament a proiectului de autonomie teritorială! În contrast cu incitantul lor demers, aș dori să le reamintesc, ca unora care și-au tot „vânturat" în relațiile internaționale lipsa de drepturi și cât de greu au suportat ei regimul de „opresiune" din România, un aspect pe care istoria nu îl poate de altfel ignora, anume teroarea pe care părinții și bunicii lor au instaurat-o în Transilvania în toamna însângerată din 1940.

Mă tem însă că din această lecție de istorie, din care rezultă cu claritate cine este adevăratul călău și cine adevărata victimă, maghiarii din Parlament cel mai probabil vor refuza cu obstinație să tragă orice fel de învățăminte despre ce poate să însemneze demnitatea națională în momentele cruciale ale istoriei! Astfel, trebuie menționat răspicat că, după așa-zisul arbitraj de la Viena, când N-E Transilvaniei a fost făcut „cadou" Ungariei de către Marile Puteri, șeful Marelui Stat Major al Armatei Ungariei și omologul său român s-au întâlnit la 2 septembrie 1940, la Oradea, pentru a stabili de comun acord etapele retragerii ordonate și fără incidente a administrației românești din N-E Transilvanei. Înțelegerea lor, ca de altfel toate marile înțelegeri semnate de Ungaria de-a lungul istoriei, nu avea să fie respectată și, în Transilvania ocupată militar de horthyști, a început un masacru de o bestialitate improprie secolului XX: vinovăția genocidului antiromânesc s-a datorat atât ordinelor regentului Horthy (1920-1944), pentru al cărui „eroism" maghiarii din România i-au ridicat statuie în incinta locașului reformat de la Paleu (Bihor), cât și ale prim-ministrului Teleky. Amândoi au venit în Satu Mare pe 5 septembrie, având în subordine o armată de 30.000 de soldați, pregătiți să transforme Ardealul într-un cimitir: atunci, de pe un cal alb adus direct de la Budapesta, regentul Horthy a cerut românilor cotropiți samavolnic ceea ce maghiarii din țara noastră niciodată nu au făcut față de Statul Român: „Așteptăm din partea românilor devotament față de Statul Ungar"! Imediat, încălcându-se toate angajamentele luate față de români la nivel de stat, a început o represiune și o reprimare a populației pașnice românești așa cum nu se poate concepe de către o minte sănătoasă: 919 omoruri (copii, femei și bărbați uciși în mod bestial în Sălaj, Cluj, Bihor, Someș, Mureș, Satu Mare, Maramureș, Trei Scaune, Ciuc, Năsăud, Odorhei), 1.926 schingiuiri, 4.126 bătăi, 15.823 arestări, 124 profanări, 78 devastări colective, 447 devastări individuale, circa 500.000 expulzări etc. Oripilantul cotropitor maghiar, care și-a dat atunci pe deplin măsura „civilizației" barbare și păgâne, poartă responsabilitatea pentru alte nenumărate cazuri antiromânești de exterminare, maltratare, asasinare, expulzare, maghiarizare, internare în lagăre, deposedare de bunuri materiale, devastare, jefuire, pângărire, profanare, bestialitate etc. În acele momente de coșmar, s-a reușit deteriorarea foarte gravă a tot ce amintea de identitatea culturală și religioasă a românilor: au fost devastate monumentele unor personalități istorice românești, au fost distruse complet 17 biserici ortodoxe (iar altele au fost transformate în grajduri, magazii și cazărmi, forțându-se trecerea ortodocșilor la greco-catolici), apoi au fost desființate școlile românești, iar învățătorii expulzați și elevii transferați la școli maghiare. Jaful păgân, desfășurat pe fondul întemnițării, expulzării și persecutării episcopilor ortodocși Nicolae Popovici al Oradiei, Vasile Stan al Maramureșului și Nicolae Colan al Clujului, a culminat cu numeroase crime sălbatice, cu execuții, cu preoți molestați, izgoniți și omorâți, cu schingiuiri pentru lepădarea de Ortodoxie, cu cruci împușcate și doborâte, cu mese de altar sfărmate, cu iconostase incendiate etc. Mulți români au murit în chinuri groaznice, tăiați cu baionetele, împușcați, spânzurați! Exemplific doar cazurile protopopului de Huedin, Aurel Munteanu, căruia cetățeanul maghiar Buday Janos Gyepu i-a introdus un drug de fier în gură și i l-a scos prin ceafă (faptă pentru care a fost condamnat la 3 luni de închisoare, cu „motivația" Tribunalului că atitudinea sa a fost generată de „emoția puternică provocată de fericirea eliberării și se explică prin suferințele îndurate ca minoritari timp de 22 de ani sub stăpânirea românilor"), precum și cazul învățătorului Lazăr Cosma și al soției lui, ambii spânzurați pe cruci în curtea Bisericii ortodoxe din Trăznea (Sălaj).

Despre aceste fapte abominabile ale maghiarilor avea să scrie, în stilul să sintetizator, inclusiv cel mai prestigios istoric al României, Nicolae Iorga, în articolul „Resultatul" din 24 septembrie 1940: „Ce s-a petrecut acolo la luarea în stăpânire de armata și administrația ungară, sub ochii ei și fără nici o încercare de a o opri, ba chiar cu binevoitorul ei concurs, întrece orice închipuire și se poate pune alături de cele mai groaznice scene din vremea năvălirilor barbare, când, cel puțin setea de a omorî era unită cu un sadism care aparține vremurilor noastre. Spânzurări cu capul în jos, răstigniri, baterea cuielor în cap, presărarea cu var nestins a rănilor, acestea au fost, după câte știu până acum - și martiriul se deslușește tot mai mult - semnele civilizației poporului care s-a dezonorat prin asemenea acte. Statul românesc va face ce crede. Din partea noastră n-avem decât un sfat. A nu se clinti un fir de păr din capul unui maghiar al României. E cea mai teribilă pedeapsă ce putem da chinuitorilor și asasinilor".

Întorși de mult cu spatele la adevărul istoric, conform căruia niciodată România nu a practicat o politică de genocid și de deznaționalizare față de comunitatea maghiară de pe teritoriul ei, așa cum au făcut ei cu noi, românii, liderii U.D.M.R. își mai arată încă o dată acum disprețul pentru legile țării noastre, ceea ce determină sporirea vigilenței românilor la toate nivelurile societății.

Lasă un comentariu