REMEDII CARE COMBAT TUSEA REBELĂ

Distribuie pe:

Tusea este o urmare a virozelor respiratorii și, în lipsa unui tratament susținut, poate recidiva. Pentru a evita complicațiile, este bine să tratăm răceala și gripa cu mare atenție, cu remedii bogate în substanțe active.

Senzația de sufocare și iritațiile persistente la nivelul căilor respiratorii determină accese repetate de tuse. Simptomele se pot înrăutăți în timpul mesei sau pe durata nopții.

Laptele de migdale are efect emolient

Migdalele sunt fructe foarte nutritive și aduc organismului numeroase beneficii: combat arsurile gastrice, stările de neliniște și, în plus, ajută la buna funcționare a ficatului, oaselor și creierului. Mai mult, migdalele au și proprietăți emoliente, care le recomandă în tusea rebelă. De aceste calități putem beneficia preparând un lapte din următoarele ingrediente: un litru de apă plată călduță, 20 de sâmburi de migdale și 50 g de miere de albine. Se înmoaie sâmburii de migdale în apă caldă, se curăță de coajă și se pisează adăugând cinci linguri de apă plată. În pasta obținută, se adaugă mierea și restul de apă caldă. În final, se strecoară laptele printr-un tifon des. Pentru un efect maxim, se consuma câte trei linguri de lapte pe zi, un interval de două săptămâni.

Siropul de pătlagină fluidizează secrețiile

Curele cu ceai și cu sirop de pătlagină au efect calmant. Mai mult, planta are capacitatea de a fluidiza secrețiile bronșice, ajutând la eliminarea lor. Aceste proprietăți se datorează nu numai frunzelor de pătlagină, ci tuturor componentelor plantei: rădăcină, tulpină și semințe. Ceaiul se prepară din două lingurițe de plantă uscată și dintr-o cană de apă clocotită. După cinci minute de infuzare, ceaiul se bea cald și îndulcit cu miere. Specialiștii recomandă și o cură cu sirop de pătlagină nefiert, care grăbește eliminarea secrețiilor bronșice, calmând accesele de tuse. Siropul se prepară astfel: pe fundul unui borcan se pun 20 de frunze proaspete de pătlagină peste care se toarnă 10 linguri de miere. În continuare, se pun cinci straturi succesive de frunze de pătlagină și de miere. Vasul se acoperă cu un tifon des. Pătlagina se macerează cel puțin o săptămână, apoi se strecoară siropul, din care se consumă câte cinci-șase lingurițe pe zi.

Coaja strugurilor previne infecțiile

Specialiștii recomandă să consumăm strugurii cu tot cu coajă, pentru că acesta este un remediu foarte eficient împotriva virozelor. Coaja poate fi folosită și separat, la prepararea unor produse terapeutice, astfel: se usucă și se macină prin râșnița de cafea. Câte trei lingurițe din pudra obținută se adaugă într-o porție de musli sau de cereale îndulcite cu miere și se consumă la micul dejun. Preparatul poate fi consumat la începutul toamnei, deoarece previne infecțiile virale și ajută la întărirea sistemului imunitar.

Cimbrul are acțiune expectorantă

Cimbrul are o puternică acțiune emolientă și expectorantă și de aceea ușurează spasmele de la nivelul bronhiilor și eliminarea secrețiilor, suprimând tusea iritantă. Ca tratament adjuvant în gripă și în guturai, este indicată infuzia dintr-o linguriță de flori de cimbru la o cană cu apă, din care este recomandat să se bea două căni pe zi, până când tusea dispare.

Tusea reprezintă un act reflex, de apărare, produs prin iritarea mucoaselor căilor respiratorii. Când tusea este seacă sunt indicate plante cu efect calmant, sedativ, precum infuzia de pătlagină (se pune o linguriță de plantă la 200 ml de apă). Se beau una-două căni pe zi. Este benefic și decoctul de scai vânăt (o lingurița de plantă uscată se fierbe într-o cană de apă timp de zece minute) din care se iau câte trei linguri de trei ori pe zi. În cazul tusei cu expectorație, se folosesc plante cu efect emolient, antiseptic, fluidifiant și mucolitic infuzia de podbal (o linguriță de plantă se fierbe cinci minute într-o cană de apă și se consumă imediat) și infuzia din flori și din rădăcini de ciuboțica-cucului (se prepară din două lingurițe de flori la 200 ml de apă clocotită) din care se beau câte două-trei căni pe zi. Ceaiurile se îndulcesc cu miere, care are efect antimicrobian, antiinflamator, calmant și expectorant.

Lasă un comentariu