AGRONOMI eficienți sunt acuzați!

Cu mare surprindere am aflat vestea arestării a două personalități ale agriculturii mureșene.

Indignarea este că au fost arestați și s-a făcut publicitatea, ca și cum ar fi comis mari fraude, mari daune aduse statului. Ziua următoare au fost eliberați din arest. S-a făcut spectacol, pentru a compromite doi agronomi, care au contribuit și contribuie la progresul agriculturii din zonă.

Unele motivări ale arestării, enunțate prin media, sunt puerile, superficiale nedocumentate, ireale.

Astfel, unul din „înculpați" este învinuit că a cultivat soia modificată genetic! Specificăm, pentru nespecialiști, că toate noile soiuri, indiferent de specie, sunt modificate genetic. Cred că cei care au afirmat această „fraudă" s-au gândit la soiuri de soia cărora li s-au implantat o genă pentru a fi rezistente la erbicidele pe bază de gliphosat.

Nu e posibil ca domnul inginer să fi cultivat asemenea soia, întrucât de peste zece ani stațiunile de cercetări agricole nu produc semințe din această categorie, de asemenea, nu s-au importat astfel de semințe. Dacă s-au păstrat semințe de acum 10-15 ani, când se putea cultiva soia modificată prin inginerie genetică, ele și-au pierdut germinația. Analizele de laborator care să identifice gena ce imprimă rezistența la gliphosat sunt relative, greu de realizat cu precizie.

Opinia publică trebuie să știe că atunci când s-a discutat cultivarea plantelor modificate prin inginerie genetică, la Uniunea Europeană, România a arătat necesitatea cultivării acestei categorii de plante. Perspectiva apropiată este că se va legifera cultivarea lor. Toate produsele din soia și adausurile de soia, din preparate, importate din S.U.A., Argentina sau Brazilia, sunt din soia modificată inginerește genetic. Aceste țări cultivă zeci de milioane de hectare cu această categorie de soia.

Având în vedere aceste argumente, și multe altele, considerăm acțiunea de arestare pripită, nedocumentată.

Celălalt coleg agronom „înculpat", printre altele, este învinuit că a primit „mită" de la celălalt „înculpat", câțiva saci cu semințe, îngrășăminte, pesticide.

Se știe, de când lumea, că țăranii s-au împrumutat, s-au ajutat între ei, începând de la sita de cernut făină, până la semințe, prestări de lucrări (arat, semănat), ajutor la cosit, recoltat și multe altele. Acum venim și încriminăm un ajutor, poate un împrumut, dat de un agricultor altui agricultor. Dacă a fost un împrumut, el se restituie, cum a fost din antichitate în agricultură, la recoltare.

Învinuirea că a întârziat controalele, în câmp, a lanurilor de soia este, de asemenea, nefondată.

Controalele se fac prin sondaj, neexistând posibilitatea inspectării tuturor parcelelor, ele se fac în anumite fenofaze ale culturii. Lucru ce s-a realizat, după știința noastră, la timp, profesional. Se afirmă de învinuitori: „exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor sale de serviciu". Competența de a aprecia executarea sarcinilor de serviciu o are forul superior de specialitate, Ministerul Agriculturii, nu nespecialiștii.

Trebuie să avem în vedere că inginerul agronom, colegul învinuit, a cultivat soia modificată genetic, și-a adus, și-și aduce, permanent, contribuția la progresul agriculturii din județ. La începutul „democrației noastre", el a salvat de la distrugere două-trei ferme de taurine și porcine. A reluat în cultură sute de hectare de teren, abandonate, prin arendă avantajoasă pentru proprietari. În ultimii ani a modernizat, la cel mai înalt nivel tehnologic, ferma de porci. Este singurul fermier din județ care prelucrează complex, integrat, produsele vegetale cu cele animale. Totul, prin furaje combinate, pentru toate speciile de animale, prelucrarea grâului prin pâine, a cărnii în preparate. Este un exemplu pentru noi toți, agronomii.

Chiar dacă a greșit neplătind unele „dări", banii respectivi i-a investit tot în agricultură. Nu și-a făcut vile, nu și-a cumpărat iaht sau elicopter, locuiește în aceeași casă pe care și-a făcut-o la începuturile anilor 1990, când nu dispunea de „averea" de azi.

Suntem indignați că sunt cercetați, condamnați pe nedrept, cei care muncesc cinstit, dând statului produse agroalimentare, de calitate, plătind zeci de mii de lei, impozite, și nu sunt cercetați cei ce cumpără la preț de speculă (0,5 lei/kg grâul; 0,4lei/kg porumbul, cum și unde le valorifică. Nu sunt cercetați cei care au despădurit munții, aducându-ne cele mai devastatoare calamități: eroziunea plantelor, alunecări masive de teren, inundații, schimbarea climei, neplantând nimic în loc.

De asemenea, nu sunt cercetați mulți din „baronii" care, din banii noștri, și-au construit vile somptuoase, iar unii scot profitul din țară.

S-ar putea spune multe pe această temă, dar las cititorii să mediteze asupra celor două cazuri de agronomi vrednici și opinia publică să-i judece.

Nu am dat numele celor doi distinși colegi, întrucât mulți fermieri, vrednici, pot păți denigrări false ca aceștia.

Stimați colegi agronomi, meditați asupra acestei acțiuni! Să fim uniți, să ne ajutăm, nu să ne reclamăm, căci sunt destui neaveniți care să ne caute nod în papură și să ne stânjenească activitatea!

Lasă un comentariu