O ZI ISTORICĂ

Distribuie pe:

Recent, etnicii români i-au ales pe cei 23 de reprezentanți în Consiliul Național al Românilor din Serbia, care vor milita pentru drepturile minorității românești. Evenimentul este considerat unul istoric, pentru că este pentru prima dată când românii din Valea Timocului sunt reprezentați în acest for.

Peste 2.000 de români declarați, din Serbia de răsărit, au fost chemați să-și voteze reprezentanții, dar participarea n-a fost atât de numeroasă. Ales alături de alți colegi în noul Consiliu Național, Tihon Matasarevici, spune că se bazează pe sprijin din țara mamă. „Suntem mulțumiți, cu România, suntem mulțumiți cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, suntem mulțumiți, pentru că sunt multe proiecte care s-au aprobat și cu proiectele acelea s-a mărit interesul pentru români și românism".

Rezultatul alegerilor este salutat și de reprezentanții studenților timoceni din România. Alexander Daianovici, președinte asociație: „Eu sunt foarte bucuros, și personal, și ca lider al asociației, pentru că a fost o zi istorică în care noi vom avea trei reprezentanți în Consiliul Național. Și pentru românii noștri de aici va fi mai ușor, pentru ca să putem deschide mai multe centre culturale cum este cel de la Kladovo, care este primul în istoria românilor de aici finanțat prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni."

Misiunea noilor aleși nu va fi una ușoară, deoarece nevoile românilor din țara vecină sunt numeroase.

Un alt obiectiv al noilor aleși ar fi construirea, la Kladovo, a unei biserici în care Sfânta liturghie să fie oficiată în limba română, lăcaș de cult care să se alăture singurei Biserici Ortodoxe Române din Timoc, cea de la Nalainița.

Lasă un comentariu