Vocea românului din străinătate: „M-aș întoarce acasă, dar acolo ce să fac, unde o să lucrez?"

În 2014, tot ca în 2013 și în anii anteriori?!

În disperare de cauză, un tânăr mureșean (cu o meserie bună la bază) - care, deopotrivă multor altora ca el - plecase de câțiva ani, în străinătate - întrebat, într-un concediu - când venise să-și vadă părinții, rudele, prietenii - „de ce nu se întoarce în țară?, a răspuns fără ezitare: „M-aș întoarce acasă, dar ce să fac aici, unde o să lucrez?" Este unul dintre răspunsurile pe care mulți alți tineri - dar și vârstnici - le dau atunci când sunt întrebați „de ce nu se întorc acasă?"

Cu privire la acest aspect, dureros, câtă vreme ajungi să-ți cauți un rost, să-ți asiguri viitorul, doar în străinătate, să precizăm un lucru. Cu ceva vreme în urmă, crezând că a găsit soluția (miraculoasă) pentru rezolvarea multor probleme de pe piața muncii (în condițiile în care meseriașii și specialiștii și-au… luat lumea-n cap), cei de la Palatul Victoria (nici nu mai contează partidul aflat atunci la Putere!) au adoptat un Plan de măsuri pentru revenirea în țară a cetățenilor români care lucrează în străinătate, din perspectiva reîntregirii familiei, diminuării efectelor negative asupra copiilor rămași în țară în grija rudelor, precum și din punct de vedere demografic. Nobilă misiune, în care scop Guvernul a reglementat un sistem de stimulare a revenirii și reintegrării profesionale a cetățenilor români în țară, prin acordarea de facilități pentru dezvoltarea unor afaceri pe cont propriu, generatoare de locuri de muncă, inclusiv prin consiliere privind modul de accesare a fondurilor europene, ce trebuia, desigur, salutată.

Ce s-a întâmplat? S-au găsit, probabil, câțiva care au dat greș, să revină în țară, dar, per ansamblu, rezultatul a fost - spun specialiștii - insignifiant. De ce? Întrucât problema nu a fost la angajați, ci la angajatori. Până când firmele românești nu vor ajunge să fie profitabile, să se dezvolte, problema de pe piața muncii (existentă, încă) nu se va rezolva. Or, Guvernul României ce a făcut (nu a prea făcut nici Guvernul Ponta!)? Nimic altceva decât să „sugrume" dezvoltarea micilor companii prin birocrație și fiscalitatea înaltă, mai ales asupra forței de muncă. Costurile cresc, îndreptând companiile spre faliment. De altfel, România ocupă locul al doilea în UE în topul privind creșterea costurilor cu forța de muncă. Mai mult. Potrivit Băncii Mondiale, companiile locale se confruntă cu niște costuri foarte ridicate la angajarea forței de muncă - inclusiv a românilor din străinătate, care s-ar hotărî, la un moment dat, să revină - România ocupând locul 13 într-un top care cuprinde 175 de state. Conform sursei citate, pentru fiecare angajat, compania trebuie să cheltuiască lunar încă o treime din salariu (33%), constând în contribuții obligatorii către stat și alte taxe asociate angajării, ceea ce ne plasează între statele cu cea mai ridicată fiscalitate pe forța de muncă din lume. Or, dacă lucrurile vor continua în acest fel, s-ar putea ca, în urma caravanelor bursei locurilor de muncă, România să se aleagă doar cu muncitori necalificați, care oricum nu vor mai avea căutare în străinătate.

Conform studiilor CURS, numărul românilor plecați la muncă în străinătate se situa, la finele anului 2013, undeva între 3.000.000 și 3.500.000 de persoane. Aceeași sursă estimează că de la românii aflați la muncă în străinătate ar fi intrat în țară 6,7 miliarde de euro. Cu 30% mai puțini bani decât în 2008 (9,45 miliarde de euro).

Potrivit sondajelor în rândul românilor din străinătate, doar 3%-4% dintre aceștia doresc să se întoarcă în țară și să nu mai lucreze. Deși, până la urmă, majoritatea migranților intenționează să se întoarcă în România, circa 20% au de gând să rămână definitiv în străinătate. Ceea ce înseamnă că peste 600.000 de persoane pot fi incluse în „valul migrației definitive".

Cât despre motivele pentru care migranții noștri ar rămâne în străinătate, acestea sunt - conform sondajelor CURS - familia (30%), banii sau veniturile (27%), condițiile de viață mai bune în străinătate (23%). Este vorba, așadar, de factori care contribuie la bunăstarea familiei și mai puțin de dorințele legate de carieră sau de integrarea într-o altă cultură. Aceasta este și explicația faptului că majoritatea celor care pleacă amână tot mai mult momentul întoarcerii, tocmai pentru a-și asigura un confort familial sporit, de care să se bucure la revenire.

Lasă un comentariu