NOSTALGII APOLITICE

Distribuie pe:

1. Din nou, blânda toamnă ne răsfaţă cu vreme bună! Şi azi a fost o zi parcă de vară târzie, la mijloc de noiembrie!. Acum, seara, cu penumbrele ei, coboară încet peste oraş. Răcoarea toamnei se furişează şi ea, tiptil (sub acoperire, că tot e la modă!), în „peisaj". Prin copaci, câte o adiere de vânt mişcă uşor frunzele. „Tremolo-ul" lor, parcă ar fi un cântec şoptit.

Îngân şi eu, în canon, cântecul lor: „Văd înserarea cum iar cuprinde zarea/Da'- n gândul meu tot nu s-a lăsat uitarea/Nu ştergi uşor din filele amintirii/Visul iubirii/Gândul meu însorit/Oare cum să ţi-l trimit?/Pe-aripa vântului/Să zboare dorul meu"...

Cei mai puţin tineri, sunt sigur că îşi mai aduc aminte minunatul cântec al duetului Margareta Pâslaru - Marina Voica, de la începutul anilor '60. Este versiunea românească a cântecului „Charra de Salamanca" din filmul argentinian „Vârsta dragostei". Un film cu celebra actriţă-cântăreaţă Lolita Torres. Cântecul Pâslăriţei şi al Marinei Voica l-am ascultat, ţin bine minte, într-o emisiune „Varietăţi", la televizor. Mi-a plăcut mai mult „cover-ul" ca „originalul", pe care-l auzisem-văzusem în urmă cu ceva timp, la Cinema „Rio".

„Într-o seară de vară, ai mei au vrut să meargă la filmul «Vârsta dragostei», la grădina de vară a Cinematografului «23 August» (fost «Rio»), aflat la 50 m de casa noastră de pe strada Madona din Craiova. Aveam şase ani, învăţasem să citesc singur, de prin ziare. I-am rugat să mă ia şi pe mine la film, că o să fiu cuminte, n-o să fac gălăgie, şi dacă mă plictisesc, o să mă joc cu pietricelele din grădină, cu alţi copii. Argumentul hotărâtor a fost că, la o adică, eu pot să stau cuminte, pe scaun, ca oamenii mari, pentru că ştiu să citesc, nu trebuie să-mi spună ei ce scrie pe ecran.

S-au uitat unul la celălalt, şi-au zâmbit, şi n-am să uit niciodată ochii lor, privindu-mă, dragostea din privirile lor! Se iubeau, iubindu-mă! A fost primul film pe care l-am văzut, şi cum să-mi fi uitat părinţii, iubirea lor?" Fie-le amintirea veşnică! (fragment din articolul „Vârsta dragostei", apărut în „FlAP").

2. ... „Varietăţile" de altădată, minunatele „Varietăţi" de la TVR! Cine le poate uita? Aveau un farmec sporit, toamna, ca acum, şi mai ales iarna! Să stai în casă, mângâiat de căldura sobei, să priveşti la televizor o emisiune bună! Sâmbătă seara, mulţi români se autoconsemnau în casă, aveau program „de televizor", nu cumva să piardă „Varietăţile", sau „Cu mască, fără mască", sau, mai încoace, prin anii '70 şi chiar '80 (parţial), „Albumul duminical", al neuitatului Tudor Vornicu.

Îmi amintesc de o glumă a lui Mircea Crişan, spusă la o emisiune „Varietăţi".

Cică era cu nevasta în piaţă, la cumpărături. Şi-au împărţit sarcinile. El să cumpere ouă, ea să cumpere lână. S-au rătăcit şi se căutau unul pe altul. El o căuta pe ea la lână, ea îl căuta pe el la ouă!Azi, nu le-ar da...mâna să se caute. Femeia n-ar îndrăzni să-l caute pe bărbat la ouă, pentru că s-ar interpreta politic. Bărbatul n-are de ce s-o mai caute pe femeie la lână, pentru că a dispărut lâna! Nu se mai...poartă, nu mai e la modă! Nu mai e la putere!

3. „Ciobănaş cu trei sute de oi/Când vii şi treci cu turma pe la noi/De-i vedea pe mândra, draga mea/Spune-i că m-am depărtat de ea"...

E toamnă, e vremea romanţelor! Murmur cu sufletul această minunată romanţă pe care o cântau în duet, inegalabil, surorile Mia Braia şi Ioana Radu.

Ciobănaşul cu trei sute de oi aproape că a rămas doar în cântec! Numărul ciobanilor e în descreştere vertiginoasă, ca şi efectivele de ovine de pe la stâne. Păi, de ce să mai creşti oi, dacă lânii, altădată, la mare preţ, azi i se dă foc?! Nu mai are căutare. Cică nu e de calitate. Poate că aşa e, dar am fost ajutaţi să depreciem calitatea ei, în pandant cu destrămarea industriei textile româneşti!

Dacă n-avem industrie textilă, nu există piaţă internă, din lipsă de cerere. Pentru simbolica activitate din simbolica industrie a lânii din România, azi s-a ajuns ca fabricile de confecţii să lucreze cu stofe din lână de import! Printre furnizori e şi Italia.

Cu italienii ne-am mai scos! Toto Cutugno, de câte ori vine (n-a mai venit în ultimul timp), cântă în româneşte, ne ...încălzeşte sufletele şi ne mângâie orgoliul, dar ...ţine de cald cât cântecul, plus câteva minute de bis-uri şi aplauze! Ne livrează „Ciobănaş cu trei sute de oi", iar noi, la schimb, importăm din Italia firul de lână de calitate.

Hai, că-i bună! La a noastră îi dăm foc pe câmpuri, ca să cumpărăm de la străini! Eu cred că şi Merinosul nostru, de exemplu, dacă ar exista preocupare, interes comercial-economic naţional, ar putea să concureze la calitate, cu shetland-ul.

Sau, altă anomalie: de vreo 15 ani buni, ţările lumii folosesc lâna în construcţii, ca material termoizolant. Înlocuieşte cu mare succes polistirenul. La noi încă nu a pătruns această metodă de izolare pe scară largă. Puţinii români care o folosesc cumpără aceste „perne" umplute cu lână, reversibile (se pot schimba uşor, după 30-35 de ani), din străinătate.

E aberant! Stăm cu curu' pe lână, tremurăm subţire, îmbrăcaţi sintetic, cântăm copilăreşte „Nea Alecu, nea Alecu, tunde oaia şi berbecul", şi apoi cumpărăm lână prelucrată, pe valută!

Păi dacă nici la lână nu ne pricepem, atunci ce să producem şi noi, „la intern" şi „pentru export", să ne fie şi nouă şi lumii întregi de folos?

Statisticile spun că la această oră ar mai fi în România 10 milioane de oi, ceea ce ar însemna peste 20 milioane de tone de lână! Mai mult de jumătate e arsă, împrăştiată de vânt în cele patru zări. Păcat! Avem printre altele, zona Sibiului, capitala oieritului naţional, cu minunata-i Mărginime! Cum procedăm?

Până una alta, ne ostoim dorul după industria lânii, după industria textilă şi după alte industrii, ascultând un cioban ultra modern, cu tabletă, wirless şi GPS, cântând o doină la caval (cu sunet construit )... pe sintetizator!

Ciobanii adevăraţi şi mioarele lor, îi mai găsim prin cântecele minunatei Lucreţia Ciobanu: „Hăi, hăi, pleacă oile la munte/C-un batal frumos în frunte/Vântul bate vălurele/Şi mi-aduce dor şi jele".

Am spus în titlu că aceste rânduri se doresc a fi apolitice, fără conotaţii electorale, dar...

Atât aş vrea, în calitate de votant, să sugerez viitorului preşedinte - oricare ar fi el, cel votat de mine sau celălalt - să-şi facă timp să asculte „Ciobanul care şi-a pierdut oile", o baladă populară cu adânci înţelesuri, cântată de neica Tudor al nostru (Tudor Gheorghe): „...Mă suii pe-un bolovan, ălăuă, ălăuă, bă/Şi strigai la un cioban (...) Ieşi afară bă ciobane, ălăuă, bă/Că ne dă lupii târcoale, ălăuă, ălăuă, ălăuă, băăă/Las' să vie când or vrea, ălăuă, bă/Avem bâtele colea, ălăuă, ălăuă, ălăuă, băăă/ Noi suntem ciobani bătrâni, ălăuă, bă/Şi mai ştim sama la stâni, ălăuă, ălăuă, ălăuă, băăă"...

Lasă un comentariu