Bronz la Campionatul European karate kyokushin pentru mureșenii de la C.S. Tiger Budo

Distribuie pe:

KARATE

Desfășurat în Kaunas, Lituania, în perioada 7-8 noiembrie 2014, Campionatul European de Karate Kyokushin a reunit peste 150 de sportivi din mai mult de 20 de țări. Membrii clubului Tiger Budo, Alin Moga, Alin Sânmărtean și Daria Vodă, au întregit lotul național al României, participând atât la proba de kumite, cât și la proba de kata.

Medalia de bronz la kumite, categoria cadeți (15-16 ani), a fost obținută de Alin Moga, care a ocupat, de asemenea, și locul 10 la proba de kata, unde și-a reîntâlnit un adversar mai vechi. La fete, clubul Tiger Budo a fost reprezentat cu mândrie de către karateka Daria Vodă, care s-a situat pe locul 9 la proba de kumite.

La categoria U22 (18-22 ani), karateka Alin Sânmărtean a concurat la proba de kumite împotriva altor 35 de participanți, reușind să ocupe locul al 17-lea al clasamentului final, pierzând meciul cu cel care avea să devină vicecampionul european. La proba de kata, Alin a ocupat poziția a 9-a, remarcându-se astfel printre ceilalți participanți.

În mod evident obținerea unui loc pe podium este dezideratul oricărui participant la un concurs. Trebuie să ținem cont că, dincolo de medalii și trofee, rămâne un sportiv care, indiferent de rezultat, a avut curajul să se prezinte în față arbitrilor sau în fața adversarului. Indiferent de rezultat a învins în lupta cu frica, cu emoțiile și nu în cele din urmă devine demn de admirație.

„Meritul este al celui care se antrenează și participă la competiții. Are și antrenorul meritul său, însă oricât noi, antrenorii, am insista, dacă un karateka nu pune pasiune și dăruire, este degeaba. Nu pot decât să îi felicit pe elevii mei și pe toți participanții de la Campionatul European. Indiferent de rezultat, important este să continue antrenamentul, pentru că rezultatele spectaculoase nu apar peste noapte, ci după multă muncă.", a declarat antrenorul clubului Tiger Budo, Sensei Traian Dumbrăvean 3 DAN.

Una dintre cele mai spectaculoase categorii ale Campionatului a fost proba de kumite seniori open (fără categorie de greutate), unde locul I a fost obținut de reprezentanta României, membră a Clubului Sportiv Gym Oradea, Viviana Chrilă.

Clubul Tiger Budo dorește să îi mulțumească lui Sempai Alina Bogdan pentru sprijinul acordat în timpul competiției, dar și celor care, chiar dacă nu au fost prezenți fizic, suntem convinși ce le-au ținut pumnii.

Lasă un comentariu