În 1641 a fost dată în lucru, iar în 1643 a ieșit de sub teascurile tiparniței de la Trei Ierarhi prima carte românească din Moldova și - în același timp - una din cele mai de seamă din istoria vechii culturi românești. Este cunoscuta Cazanie a lui Varlaam sau, cu titlul ei exact: Carte românească de învățătură dumenecele preste an și la praznice împărătești și la svănți mari. Este o lucrare masivă, cu 506 file (1.012 pagini), ilustrată cu numeroase gravuri în lemn, reprezentând scene biblice, chipuri de sfinți, frontispicii, viniete, inițiale înflorate etc. Acestea au fost lucrate de meșterul gravor Ilia, care a ilustrat și unele din cărțile tipărite la Kiev și Lvov. Presupunem că el n-a lucrat singur, ci ajutat de unii călugări moldoveni (poate de la Neamț, Putna sau Dragomirna, unde exista o bogată tradiție miniaturistică). Toate aceste podoabe grafice și iconografice, cu mai multe caractere de litere, fac din Cazanie una dintre cele mai artistice opere tipărite din vechea cultură românească.
Cartea începea cu un „Cuvânt împreună cătră toată semențiia romănească", adresat de Vasile Lupu la „toată semențiia romănească pretutinderea ca să află pravoslavnici într-această limbă". Textul propriu-zis era foarte scurt. Din însăși foaia de titlu și din cuvântul domnitorului, se desprinde limpede ideea de unitate națională, cartea fiind hărăzită tuturor românilor. Urma apoi un „Cuvânt cătră cetitoriu", scris de „smeritul arhiepiscop Varlaam și mitropolitul de țara Moldovei". Arăta aici motivele care l-au determinat să scrie: „limba românească n-are carte pre limba sa", cât și „lipsa dascălilor și a învățăturii". În partea finală, preciza că „tipariul cu toate meșteșugurile câte trebuesc" au fost trimise de Petru Movilă, iar cheltuiala tipăririi a fost suportată de Vasile Lupu. Cazania are două părți. Partea întâi cuprinde 54 de cazanii la duminici, iar partea a doua cuprinde 21 de cazanii la sărbătorile împărătești și ale sfinților. Fiecare cazanie duminicală are patru părți: cuvântul introductiv la Evanghelie, pericopa evanghelică a zilei, învățătura întâi și învățătura a doua.
Această împărțire nu o întâlnim la cazaniile sărbătorilor și ale sfinților.
În Cazania de la 1643 sunt traduse și prelucrate - integral sau parțial - peste 20 de cuvântări ale lui Damaschin Studitul, cuprinzând peste 200 de pagini. Au fost prelucrate însă într-un mod original și numai anumite cuvântări, înlăturându-se repetările inutile, incursiunile, amănuntele nesemnificative, afirmațiile neștiințifice și naive, simplificându-se simțitor retorismul exagerat din originalul neogrec. N-au fost urmate întru totul nici versiunile slavone, care au tradus integral și exact textul neogrecesc al lucrării lui Damaschin. În afară de această carte, Varlaam și ceilalți traducători s-au servit și de alte izvoare la alcătuirea Cazaniilor sale.
Cazania prezintă un interes deosebit din punct de vedere lingvistic. Ea are cea mai îngrijită formă de exprimare a limbii române în prima jumătate a secolului al XVII-lea, o limbă apropiată de cea populară, plastică, expresivă, curățită de multele slavonisme ale limbii literare românești din secolul al XVI-lea. De aceea, pe bună dreptate, spunea un cercetător că ea „deține în limba română un loc analog Bibliei lui Luther în cultura germană".
Cercetători mai noi - spune Vasile Netea - atribuie Cazaniei lui Varlaam chiar și o anumită semnificație estetică, ea cuprinzând „primele pagini de proză artistică în limba română". Cazaniei sale Varlaam i-a incorporat cele mai numeroase cuvinte și expresii populare aflate până atunci într-o scriere românească. Limpezimea graiului său, graiul prin care s-a pus baza lingvistică a „vechilor cazanii", ca și minunatul veșmânt grafic în care a fost imprimată, bogat în sugestive ilustrații, au avut un rol determinant atât în larga ei răspândire, cât și în durata interesului manifestat pentru ea.
În ceea ce privește circulația Cazaniei lui Varlaam, putem spune că prin conținutul ei, cât și prin frumusețea graiului întâlnit în predicile sale, Cartea românească de învățătură din 1643 a cunoscut cea mai largă răspândire între vechile tipărituri românești, a fost „cea mai citită carte din trecutul nostru" (Dan Simonescu), încât ea a contribuit nu numai la apărarea Ortodoxiei, ci și la întărirea conștiinței de unitate națională românească. Este interesant că ea s-a răspândit mai mult în Transilvania, Banat, Bihor și Maramureș, unde s-au găsit peste 350 de exemplare. Cazania era atât de prețuită aici, încât s-au născut și procese între sate sau între credincioși pentru stăpânirea ei.
Prețuirea de care se bucura Cazania lui Varlaam reiese și din aceea că a fost retipărită - cu adaosuri sau cu omisiuni - în mai multe rânduri, fie sub titlul slav de Cazanie, fie sub cel grecesc de Chiriacodromion (Alba Iulia, București, Râmnic, Buzău, Sibiu etc.; unele din acestea, dar și alte tipărituri, reproduc din podoabele Cazaniei din 1643). Se cunosc numeroase copii în manuscris făcute în Transilvania, fie după ediția de la 1643, fie după manuscrisele care circulau înainte de tipărire. Prin larga ei răspândire, Cazania lui Varlaam a unit în același cuget și în aceeași credință pe românii de pretutindeni, ca un neprețuit „dar" limbii românești.
Prin îndelungata și multipla sa activitate, sfântul mitropolit Varlaam și-a înscris numele în rândul marilor ierarhi cărturari din trecutul nostru. Și-a adus un aport prețios la tipărirea de cărți în limba română, a sprijinit cu hotărâre pe românii transilvăneni în lupta lor pentru apărarea Ortodoxiei, a stat în legătură cu bisericile ortodoxe de pretutindeni, a stăruit pe lângă domnii țării pentru preoții săi, a avut un rol însemnat în pregătirea sinodului de la Iași și la împăcarea dintre Matei Basarab și Vasile Lupu. Teolog, bun patriot, conștient de unitatea românească, mitropolitul Varlaam a fost, mai presus de toate, unul din marii făuritori ai limbii românești literare, pregătind drumul marilor prozatori moldoveni de mai târziu.
