Conform rezultatelor finale comunicate de Biroul Electoral Județean Mureș, Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale în 95 din cele 102 unități administrativ-teritoriale din județul Mureș.
Klaus Iohannis a obținut voturile a 70,93% dintre alegătorii din Târgu-Mureș, candidatul ACL fiind pe primul loc în toate municipiile din județul Mureș. Astfel, Iohannis a câștigat Reghinul, Sighișoara și Târnăveniul, dar și orașele Luduș, Iernut, Miercurea Nirajului, Sărmașu, Sângeorgiu de Pădure, Sovata și Ungheni.
La nivelul județului Mureș, Klaus Iohannis s-a clasat pe locul 1, cu 68,63 din totalul voturilor valabil exprimate.
„Le mulțumesc mureșenilor pentru proporția covârșitoare în care au votat duminică în favoarea lui Klaus Iohannis. A fost o dovadă a demnității mureșenilor, dar și un semnal de alarmă dat unor politicieni care au ignorat bunul simț și demnitatea mureșenilor. Proiectele majore de dezvoltare a județului Mureș continuă. De acum, avem alături un președinte responsabil. Bunul simț în administrație se va traduce prin grija față de mureșeni și prin responsabilitatea față de interesele comunității noastre", a declarat președintele Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre.