Fiind student la Institutul de Mecanică Navală Galați, în vara anului 1952, terminasem practica la un șantier naval din oraș, apoi pregătirea militară din cadrul catedrei speciale din institut pe nava-școală a Marinei Militare a României E-1 Escortor. La terminarea convocării, am primit un bilet de călătorie, nelimitat kilometric, pe rețeaua CFR, așa că am profitat de un circuit, îmbrăcat într-o ținută amestecată, de marină militară și civilă.
Prima escală a fost la Alba Iulia, la o mare iubire din tinerețe. După terminarea liceului în Piatra Neamț, colegii și colegele au ales pe unde să dea admitere la facultate. Eu și iubirea mea, Viorica Podoleanu, am deschis ușa Institutului de Căi Ferate București. Eram amândoi îndrăgostiți de locomotive și vagoane, eu - la secția Material Rulant și de Construcții Căi Ferate. Examenul a fost dur, se prezentau, după reforma învățământului de atunci, două promoții de absolvenți de liceu, atât cu opt clase, cât și cu șapte clase. Eu am reușit fără loc, ea a fost respinsă la Construcții.
M-am întors resemnat acasă, așteptând să fiu luat în armată, iar ea s-a dus cu șantieriștii de la Lucrări Speciale CFR, care terminaseră lucrările pe linia Piatra Neamț - Bicaz, iar acum dublau linia Ilia - Deva - Arad, așa că, la Alba Iulia, i-am făcut o surpriză și ei, și prietenilor cu care activasem ca sportiv. După zile frumoase și cu gândul la viitoarea căsătorie, am plecat la Sibiu, unde locuiau un frate al bunicii mele, inspector de poștă, și o veche iubire a mamei mele, avocatul Sanda Ion.
Ajuns dimineața în oraș, am mers mai întâi la Barou și… bine am făcut. Auzind că îl caut pe Hauser Grigore, fratele cel mai mic al bunicii mele, avocatul Sanda s-a schimbat la față și mi-a zis să stau pe loc, să nu merg la el, ci, la o oră convenită, să-l aștept undeva. M-a invitat la el acasă și m-a prezentat soției ca fecior al unei prietene din Piatra Neamț, apoi mi-a dat o dureroasă explicație, cum că unchiul meu este anchetat de Securitate, iar casa lui este supravegheată, cine intră, cine iese. Eu, în haină de marină, nu aveam ce căuta pe acolo. Era legat de un mare „tărăboi", ceva cu comunitatea germană și săsească, cu tinerii care s-au încadrat în Wermachul german venit în România înainte de război. Securitatea urmărea prinderea unuia numit Hauzer, care ar fi locuit în Sibiu, criminal de război. Astfel, toți Hauzerii și Houserii erau arestați.
I-am mulțumit avocatului Sanda că m-a oprit la timp să nu cad în investigarea Securității și am părăsit Sibiul cu primul tren. Cât despre faptele reprobabile de atunci ale comunității germane și săsești asupra românilor, nici măcar veteranii care mai trăiesc prin zona sibiană nu vor să își mai aducă aminte.
În 17 noiembrie 2014, după alegerea de către românii din diaspora, dar și a celor din țară, a sibianului Klaus Iohannis în funcția de președinte, mi-au revenit în memorie spusele de atunci, din anul 1952, ale avocatului Ion Sanda, Dumnezeu să-l ierte.
Acum, avem președinte român, provenit dintr-o comunitate etnică și așteptăm să fie drept, onest, credincios și iubitor de țară.
