Că politețea a fost schimbată demult cu lipsa de maniere, am aflat-o deja pe pielea noastră, fiecare dintre noi. Dar ca să renunțăm până și la salut, mi se pare mult prea mult, chiar și pentru o civilizație bolnavă. Atâta timp cât există apartenența la o comunitate, ca parte a unei societăți, să nu saluți înseamnă mai mult decât a-ți atrage antipatia celor care așteaptă un astfel de gest, înseamnă pur și simplu nerecunoașterea regulilor de bază după care se conduce orice grupare de indivizi, indiferent de mediul social din care provin. Am fost învățați de mici, nici nu mai știu dacă au făcut-o părinții sau bunicii, că salutul este cel mai elementar semn de bun-simț. Din toate timpurile, cel mai tânăr îl salută primul pe cel mai în vârstă, bărbatul salută primul femeia, iar cel inferior în grad profesional îl salută pe cel superior. Simplu ca bună ziua! Să nu exagerăm și să mai avem pretenții de scos acoperământul capului în timpul salutului sau schițarea unui zâmbet. Totuși, ar trebui să știți că sărutul pe stradă este nepoliticos! Este un gest de intimitate la care nu este necesar să asiste și alte persoane.
Dar să ne întoarcem la calea pe care au pornit-o manierele generației noastre. Dacă în trecut era o ofensă să nu fi salutat de către un cunoscut sau să nu ți se răspundă la salut, în prezent, cunoscuții trec unul pe lângă altul fără a se băga în seamă, sau, în cel mai fericit caz, ridicând din sprâncene a semn de recunoaștere sau aruncând o palmă zdravănă în umărul celuilalt, în semn de „văd că-ți merge bine!". Mai mult, dacă te-a deranjat vreo afirmație sau reacție a persoanei cunoscute, te străduiești să treci pe trotuarul de vis-a-vis, așa încât nici măcar să nu mai dai cu ochii de „făptuitor". Salutul este un semn de recunoaștere și de politețe. Nu se întâmplă nimic dacă salutați sau răspundeți la salut, decât că faceți dovada bunului- simț. Nu vă angajează nici să plătiți datoriile altuia, nici să le creșteți copiii și nici să mergeți la muncă în locul cuiva. Pur și simplu este vorba de respect, o noțiune care nu ar trebui dizolvată de „acidul" în care înotăm zilnic. Mergeți la țară, în satele noastre atât de hulite și părăsite de tineri și veți remarca că salutul nu lipsește de pe buzele nici unei persoane, fie că este cunoscut sau nu. De ce oamenii simplii înțeleg noțiunea de maniere și alte categorii, „cu moț", nu le pot înțelege? Romanii își însoțeau salutul cu un gest pornit din dreptul inimii. Manierele ar trebui să își recapete locul de cinste și în zilele noastre.
La nivel internațional, s-a stabilit chiar și o zi mondială prin care să fie omagiat acest gest de politețe, și anume data de 21 noiembrie reprezintă pe tot mapamondul ziua în care salutul este în prim-plan. Fiecare țară are un element specific pentru simbolul salutului, dar cel mai cunoscut este salutul din Japonia, în care ritualul salutului presupune înclinarea gâtului și a trunchiului în dreptul celui salutat. La noi în țară e mai simplu, așa că, ce ne costă să salutăm? Dacă nu vrei să folosești expresia „servus" salutul nostru, al ardelenilor, pe considerentul că termenul are origine latinească și înțelesul „sluga dumitale preaplecată", ai la dispoziție, o gamă largă de alte expresii, sau un simplu „bună". Dacă vrei să fi șmecher, n-ai decât să saluți în altă limbă, salutul este salut chiar dacă sună de genul „ciao", „ahoj", „ja sas", „ave", „ola", „zdravstvuitie", „merhaba", „konnichi wa", „salom", sau altfel. Sper din suflet că nu vom ajunge ca triburile din Africa al căror salut era acela de a se scuipa, chiar dacă se pare că mult nu mai avem!
În încheiere, am să atrag atenția asupra unui singur lucru: respectarea regulilor de comportament menține echilibrul social, fiind secretul unui trai lipsit de conflicte și pașnic, care a făcut de secole diferența dintre om și animal. Nu ne lipsesc conflictele, așa că haideți să ne purtăm cu maniere unii cu alții, așa încât să aducem într-un fel o contribuție la armonia comunității noastre.