Așa s-a numit acțiunea organizată de Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza", din Târgu-Mureș, director profesoara Olga Atomei, în ziua de 25 noiembrie 2014.
Acțiunea a fost organizată de profesoara Claudia Chebuțiu, care este director adjunct și consilier educativ al școlii. La această cafenea literar-artistică a participat un grup numeros de elevi ai școlii, dar și un număr important de cadre didactice.
În deschidere, directoarea instituției școlare, profesoara Olga Atomei, a purtat cu elevii un scurt dialog despre cei care fac presă, spunându-le elevilor câteva lucruri importante despre aceasta ocupație a unor persoane care au îndrăgit presa, apoi profesoara Claudia Chebuțiu, organizatoarea activității, spunea elevilor: „Nu prea mergem la teatru, nu prea mergem la concert, nu mergem să vizităm o expoziție de pictură, atunci m-am gândit să vă aduc aici pictură, teatru, persoane de la filarmonică, ca să gustați și altceva, pentru că există mult frumos în jurul nostru…"
Pentru început un grup de elevi ai școlii au prezentat la fluiere câteva cântece, grup de fluierași pregătit de profesoara Szász Emese. După acest moment, preotul Mircea Fusaru, de la Ercea, le-a vorbit celor prezenți despre sărbătoarea creștinească care se apropie, Crăciunul, și a precizat de ce este nevoie de spovedanie și de împărtășanie. Și, așa cum spunea organizatoarea, la această cafenea au fost invitați actorii Alexandra și Nicu Mihoc de la Teatrul Național, care au recitat câteva poezii deosebit de frumoase și cu o semnificație deosebită. A urmat un recital de chitară oferit de către eleva din clasa a V-a, Alexandra Chirteș, apoi o scenetă interesantă interpretată de o viitoare actriță, eleva Andreea Mătieș.
Tot cu această ocazie, organizatorul a invitat în fața elevilor o formație de instrumentiști de la Filarmonica de Stat, care poarta numele de Cvartetul „Artemis" format din Maria Ana Cocoară, Iszalai Kinga, Szabo Szidonia și Irina Caraghiaur, care au interpretat la instrumentele cu corzi câteva piese frumoase pe care elevii le-au cunoscut și au prezentat cele patru instrumente.
Pentru ca elevii să ia cunoștință despre artă, a fost invitată artista Cristina Petria, care cândva a fost profesoară la această școală, care le-a vorbit elevilor să înceapă acest minunat lucru cu lucrări mai simple până vor ajunge la lucrări mai complicate. Aceasta a vorbit elevilor și despre tablourile aduse la această expoziție, afirmând că este a opta expoziție.
Pentru că ne apropiem de marea sărbătoare a Crăciunului, toți cei prezenți, au interpretat în încheiere colindul: „O, ce veste minunată" care a dat un iz de sărbătoare manifestării interesante.