Marea Unire, pagină sublimă a istoriei românești

Distribuie pe:

Unirea din 1918 întrun singur stat a tuturor românilor s-a realizat, așadar, ca expresie a voinței populare întrun context favorabil. Tratatele de pace din 1919-1920 au recunoscut „de jure" o situație deja existentă, rod al acțiunilor românilor înșiși. S-a creat astfel cadru favorabil dezvoltării societății românești, intrată într-o etapă nouă a evoluției sale. Marea Unire din 1918 a încununat aspirațiile de veacuri ale românilor de a viețui întrun singur stat. Ea a fost rodul luptei tuturor forțelor și categoriilor sociale interne. De asemenea, a contribuit la edificarea ei o generație importantă de oameni politici: Regele Ferdinand, Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, Take Ionescu, Ion Inculeț, Nicolae Iorga și mulți alții.

În noul cadru istoric de după anul 1918 s-a accelerat ritmul de dezvoltare și modernizare a societății românești, ceea cea a conferit trăinicie statului național unitar român. Astfel, a avut loc o creștere importantă a suprafeței țării de la 137.000 km2 la 295.049 km2. Populația țării a sporit de la 7.250.000 de locuitori înainte de 1918 la 18.052.896 locuitori conform recensământului din 1930. România a devenit un stat de mărime medie în Europa, aflânduse pe locul 8 în ceea ce privește populația și pe locul 10 ca și suprafață. România a încetat să mai fie un stat de emigrație, mai ales după ce în 1925 a fost adoptată o lege ce stabilea libertatea emigrării. Până în 1938 s-au așezat în România 28.580 cetățeni străini și au plecat 11.709 cetățeni români. Marea majoritate a populației, în procent de 78,9% era populație rurală. Restul de 21,1% era concentrată în orașe ca București - 630.000 de locuitori, Chișinău - 400.000 de locuitori, Iași - 200.000 de locuitori etc. În anul 1930, 72,3% din locuitori lucrau în agricultură, 9,4% în industrie, 4,8% erau funcționari și 4,2% se ocupau cu comerț și credit.

Modificarea fundamentală a structurii instituționale și economice după reformele din 1921-1923 s-a tradus prin lărgirea masivă a cadrului vieții social-politice, mutații în ceea ce privește echilibrul social de ființe. S-a făurit în același timp o lume a contrastelor, în care țărănimea, ce reprezenta majoritatea populației trăia relativ greu, mai ales din gospodăriile proprii, iar Bucureștiul a devenit „Micul Paris", principala capitală din sud-estul Europei, un oraș modern, aliniat standardelor urbanismului internațional.

Pe plan cultural, România a progresat enorm de mult, în perioada interbelică activând mari nume ale culturii și științei românești: Nicolae Iorga, George Enescu, Dimitrie Gusti, Liviu Rebreanu, Ion Andreescu, Camil Ressu, Lucian Blaga, Constantin Brâncuși, Henri Coandă, Traian Vuia, Gheorghe Marinescu etc.

Pe plan internațional țara noastră s-a afirmat ca un cadru de stabilitate în sud-estul Europei, ca un factor cu inițiativă diplomatică, cu o conduită exemplară în sensul menținerii păcii și securității internaționale, contra politicii de revizuire a tratatelor de pace, a oricărui atentat la adresa statu-quoului teritorial și politic.

În aceste momente solemne să ne aducem aminte de toți cei care au fost artizanii României întregite: Vasile Goldiș, Iuliu Maniu, Ștefan Ciceo-Pop, I.C. Brătianu, Miron Cristea, Iuliu Hossu, Ferdinand I și soția sa Maria, Ioan Flueraș, Iosif Jumanca, Ion Inculeț, Iancu Flondor, Alexandru Vaida-Voievod, Teodor Mihali, Aurel Vlad, Emil Isac, Take Ionescu, Pantelimon Halippa, Anton Crihan și mulți, mulți alții.

Lasă un comentariu