Părintele Arsenie Boca se naște la data de 29 septembrie 1910 în localitatea Vața de Sus (județul Hunedoara), într-o familie de țărani simpli, Iosif și Cristina, dar credincioși. Primește numele Zian. În 1929 devine absolvent și șef de promoție al Liceului „Avram Iancu" din Brad. Colegii îl numeau „sfântul", iar stejarul pe care îl plantează cu colegii la absolvire îi va purta numele, „Gorunul lui Zian". În perioada 1929-1933 urmează cursurile Institutului Teologic din Sibiu, unde este remarcat de profesori ca un student de elită. Aici îi devin cunoscute talentele sale de pictor și de bun interpret la flaut. În 1933 este trimis la București, de către Mitropolitul Nicolae Bălan, pentru a urma Institutul de Belle-Arte. Cu această ocazie participă și la cursurile de anatomie ale profesorului Francisc Rainer, și la prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic. Ajută pe Părintele Dumitru Staniloae la traducerea „Filocaliei", realizând grafica primelor patru volume, care au apărut la Sibiu. În luna septembrie a anului 1935, conform documentelor arhivei Arhiepiscopiei Sibiului, este hirotonit întru citeț și ipodiacon. Tot atunci este hirotonit diacon celib. În 1939 merge la Muntele Athos, unde stă trei luni. Experimentează viața duhovnicească de aici postind 40 de zile. Se închinoviază la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. La 3 mai 1940 are loc tunderea în monahism, când primește numele de Arsenie.
La 10 aprilie 1942 Părintele este hirotonit preot și numit stareț al mănăstirii. În 1944 a plecat în Basarabia, la Chișinău, să învețe pictura bisericească și poleitul icoanelor. A revenit în țară în primăvara anului 1945. În mai 1948 este arestat și torturat de Securitate. La 25 noiembrie 1948 este mutat la Mănăstirea Prislop de Mitropolitul Nicolae Bălan. Mănăstirea era într-o stare jalnică. Este numit stareț al acestei mănăstiri. În 1950 Prislopul devine Mănăstire de maici. Părintele Arsenie nu mai este stareț, ci rămâne duhovnic al Mănăstirii, iar stareță este numită monahia Zamfira. În 1951 Părintele este ridicat din nou de Securitate. În 1952 Părintele revine la Prislop, după ce a fost condamnat 9 luni (la Ocnele Mari și la Canal). În 1959 se desființează Mănăstirea Prislop, maicile sunt alungate, la fel și Părintele Arsenie, căruia i se interzice să mai slujească. Clădirea este transformată într-un cămin de bătrâni până în 1976, când se redeschide Mănăstirea. În 1961, după o lungă pribegie prin București, este angajat ca pictor muncitor la Atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor, participând la slujbe doar ca și cântăreț. În 1968 este pensionat (o pensie minoră); începe pictura Bisericii de la Drăgănescu, la care va osteni timp de 15 ani, realizând astfel „Capela Sixtină" a Ortodoxiei românești. Între anii 1969-1989 deține un atelier de pictură și chilie la proaspătul înființat așezământ mănăstiresc de la Sinaia.
La 28 noiembrie 1989 Părintele Arsenie încetează din viață, la Sinaia. Este înmormântat la Prislop în 4 decembrie 1989. De atunci și până azi, credincioșii se adună, an de an, în număr tot mai mare, la mormântul Părintelui Arsenie, pentru parastas, rugăciune și comuniune. Peste tot unde se afla Părintele, mulțimi de credincioși îl căutau spre a-i solicita îndrumare și binecuvântare, punându-și libertatea, chiar și viața în pericol, știut fiind faptul că Părintelui i se interzicea de către Securitate să stea de vorbă cu oamenii.
Mănăstirea Prislop, unde-și doarme somnul de veci Părintele Arsenie Boca, este așadar o vatră de cultură și de spiritualitate pentru neamul românesc. Așezată într-o poiană, înconjurată de un peisaj mirific, Mănăstirea Prislop se află la 13 kilometri de Hațeg. De aproape șapte secole, ea reprezintă unul din cele mai importante așezăminte religioase ortodoxe din Transilvania. A fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, de Părintele Nicodim, ulterior sanctificat, considerat astăzi drept reorganizatorul și îndrumătorul monahismului românesc la începutul Evului Mediu. El a venit din Țara Românească, unde ctitorise Mănăstirile Tismana și Vodița. Mănăstirea Prislop a fost construită în același stil triconic și este singura de acest fel din Transilvania. Al doilea ctitor al mănăstirii a fost Domnița Zamfira, fiica domnitorului muntean Moise Basarab, refugiată în Transilvania după moartea tatălui său. Se spune că Domnița Zamfira era foarte bolnavă când a venit la Prislop și s-a vindecat bând apă din izvorul cu puteri tămăduitoare din curtea Mănăstirii. Mormântul ei se află în pronaosul Bisericii. Avutul cel mai de preț al Mănăstirii este Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, dăruită tot de domnița Zamfira în 1580, când s-a încheiat reconstruirea Bisericii. Unul din stareții Mănăstirii, Ioan de la Prislop, a fost timp de 20 de ani (1585-1605) Mitropolit al Transilvaniei. Mănăstirea a avut o existență zbuciumată. A fost incendiată în 1762, din ordinul generalului Bukow, iar călugării ortodocși au fost alungați. Aproape două secole a aparținut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică). A revenit la cultul inițial în octombrie 1948. O lună mai târziu a fost adus la Prislop Părintele Arsenie Boca. Licențiat în Teologie și absolvent al Academiei de Arte Frumoase din București, el este considerat al treilea ctitor al Mănăstirii pentru că, timp de 41 de ani cât a fost stareț și, apoi, duhovnic al Mănăstirii, a reorganizat-o, a reconstruit-o și a pictat-o, dându-i strălucirea de astăzi. Din 1976, Prislopul este Mănăstire de maici. În 1991 a fost înființat în incinta ei Seminarul Teologic Monahal „Sfânta Ecaterina", cu o durată de școlarizare de cinci ani. Unele maici și eleve își desăvârșesc talentul artistic continuând vechiul meștesug românesc al pictării de icoane pe sticlă. Școlilor seculare de iconari de la Nicula, Arpas sau Laz li se alătură acum cea de dată mai recentă, de la Prislop.
