Răul numit „restitutio in integrum"!

De la o vreme încoace, aproape că nu-i zi lăsată de Dumnezeu în care mass-media românească să nu amintească de un adevărat flagel, care bântuie din 1990 încoace, cu efecte dezastruoase: retrocedările frauduloase, prin falsuri, șmecherii și machiaverlâcuri, care mai de care, aflate în spatele unor abile scenarii de culise puse la cale de toți îmbârligătorii postdecembriști. Răul acesta, cu rădăcini otrăvitoare și adânci, a pornit mai demult. țin minte cu câtă vehemență, începând cam de prin anul 1993, reprezentanții unor partide în Parlamentul României fluturau flamura „anticomunistă", așa clamau ei, tocmai pentru a ascunde adevăratele intenții ale planurilor lor ticăloase, sub sloganul „restitutio in integrum". Cele mai vocale voci erau cele ale lui Vasile Lupu și Ioan Avram Mureșan, cu funcții în PNțCD, dar și în Camera Deputaților, aflați, din 1996, la guvernare: Lupu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, Mureșan - ministru al Agriculturii, pe care a falimentat-o spectaculos, ca inginer electronist, habarnist, care nu avea absolut nimic comun cu agricultura acestei țări, făcându-se de râsul târgului, numind ca mână dreaptă, nu un specialist în cultura mare sau în zootehnie, ci un medic ginecolog drept secretar de stat! De râsul curcilor! Ce s-a întâmplat, mai apoi, știm cu toții, mai ales implicările lui în afaceri cu Traian Decebal Remeș, alt ministru al vremii, care lui Mureșan i-au adus o condamnare definitivă de șapte ani de închisoare.

De fiecare dată, atunci când reprezentanții PUNR ieșeam la tribuna Camerei Deputaților, la ședințele conduse de vicepreședintele Vasile Lupu, care urmărea retrocedarea unor sute de hectare de pădure de prin codrii Moldovei, urmărind și el să-și facă parte, cu amendamente la legea care urma să prevadă retrocedările, el și Mureșan nu conteneau să clameze, atunci când noi aveam o altă opinie sau vreo propunere: „Comuniștilor!". Dacă, în privința retrocedărilor, aduceam argumente, acele dovezi concrete ale unor țări foste est-europene dincoace de Cortina de fier, legi prin care nu se punea totul în mâna unor șmecheri, urmași de-a șaptea spiță ai unor grofi, unii criminali de război, invocând că Ungaria vecină, de pildă, nu retroceda totul în natură, ci și în bani, ocrotind mai ales instituțiile statului și interesul național, aceiași doi strigau, ca din gură de șarpe: „Comuniștilor!". După modelul legii Ungariei și Poloniei, în privința retrocedărilor, foarte mulți parlamentari considerau că restituirile în România să se facă, după caz, după o atentă studiere, mai ales în situația clădirilor în care se află ministere, instituții militare, universități, licee, școli, grădinițe, alte imobile publice, plata să se facă în bani! Ce hărmălaie! Ce furie PNțCD-iste, liberală și PD-istă s-a stârnit! Iar legea privind retrocedările a trecut după voința puterii instituite după 1996, conform dorinței și ambițiilor puternicilor zilei. Urmările lipsei logicii, cumpănirii cu înțelepciune a situațiilor, ale aroganței puternicilor clipei se văd, atât de bine, azi, cu întregul lor cortegiu de consecințe nefaste ale unor vremi învolburate.

Așa se face că, încetul cu încetul, după ce guvernanții români, cu mintea anapoda, au pus în mâna străinului petrolul, gazul, aurul, aluminiul, cimentul, Romtelecomul, lemnul - retrocedând, ilegal, sute de mii de hectare de pădure de terenuri agricole, pe alocuri românii au ajuns în țara lor slugi și chiriași la ei acasă. Cazurile acelei localități arădene, ale altor așezări ardelene, sunt cât se poate de edificatoare. Prin acte false, niște șmecheri, niște lacomi fără niciun Dumnezeu, cu ajutorul (deloc interesat) al unor avocați și oameni ai legii, au devenit stăpâni nu doar peste pădurile, terenurile agricole, pășunile care le aparțineau, ci și peste satul întreg în care acei oameni s-au născut, din moși-strămoși, somați și scoși, de noii stăpâni, din casele lor. Încercări sunt chiar și aici, pe meleagurile mureșene. Urmașii grofului Kemeny de la Brâncovenești au pretenții, extinzându-și lăcomia lor bolnăvicioasă, să li se retrocedeze pădurile de la Idicel Pădure, coborând, în nelimitata lor tendință hulpavă, până în mijlocul satului. „Păi, să vină!" - a spus un țăran de acolo. Le vom da noi pământ și pădure! Nu-i destul că groful a luat pielea înaintașilor noștri atâta amar de vreme? Nici acum, pe pământul nostru, nu ne lasă în pace?!".

Așadar, răul, despre care, pe la începutul acestor rânduri, aminteam, a pornit mai demult. Cu gândul la toate acestea, în minte ne revin versurile lui Adrian Păunescu: „Ferească Dumnezeu de țara-n care/Nimic nu merge și-s blocate toate/Și-n care nicio inimă nu bate/Și-i sărbătoare doar când omul moare//…//Ferească Dumnezeu de țara unde,/De propriu-i Stat, Poporul se scunde". Din păcate, în țara aceasta așa-zișii noștri conducători, doar mereu „triumfători la mersul în marșarier", nu ne-ar mai vrea un popor, ci doar o populație, deși românii, mai înțelepți decât ai lor conducători, au tras, nu o dată, semnalul de alarmă că stupida lege trebuie schimbată. Ei n-au mișcat un deget, s-au făcut că nu aud și nu văd nimic acești inși cu orbul găinilor, în această tristă viață de pe la noi: „Suntem străini la noi în țară,/Goniți din propriul nostru pat,/Din curtea noastră dați afară./De cei aleși, ce ne-au trădat". După ce ne-am pierdut toate avuțiile, în palma străinului lacom punându-le, încât aproape că nu a mai rămas nimic de vândut, printr-o altă lege stupidă, mai-marii invocând minciuna că așa le-a dictat Uniunea Europeană, au hotărât să vândă ce nu se vinde în nicio țară care se respectă: pământul moșilor și al strămoșilor, pentru care ei au luptat cu arma în mână în două războaie mondiale. Ei, guvernanții care își bat joc de o moștenire, pe care o pun în mâna străinului, nu au auzit încă, din păcate, că tot „ce a fost câștigat cu sânge nu se negociază cu cerneală!". „Analfabeții cu mult noroc", nechemații, inconștienții care ne conduc, repetenții politicii românești acceptă un jug străin pe cetățenii lor, azi când ne sunt „pângărite steaguri și morminte" și târguiesc totul „sub bocancul Iudei", scoțând România la tarabă. Așa se face, vorba poetului, că-i „tot mai mică România Mare/Și țara în reforme internată,/Se află-n moarte clinică, deodată,//…//Nu răstigniți, din nou, această țară,/Că Învierea va dura prea mult,/N-o-mprumutați bolnavului tumult de sub o nouă piatră funerară".

Prin abuzuri și interpretări aiurea ale legii retrocedărilor, au avut loc restituirile, cu totul ilegale, ale unor clădiri din Târgu-Mureș. Cazul Liceului „Bolyai Farkas" este unul total scandalos. Fără a fi măcar întrebați, profesorii și elevii români au fost, pur și simplu, alungați, dați afară dintr-o instituție a Statului Român! Prin încălcarea flagrantă a legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000, cu largul sprijin al PSD, și interpretarea aiurită a unor prevederi legale, sub stupidul slogan „restitutio in integrum", prin acea aberație a împroprietăririi bisericilor și organizațiilor maghiare din Transilvania, cu bunuri care niciodată nu le-au aparținut, majoritatea demarate sub guvernarea Năstase, desăvârșite, mai apoi, sub cea a lui Constantin Anton Călin Popescu Tăriceanu (care a pus, definitiv, moștenirea Gojdu în mâna Ungariei!), mai ales, „cu o sfidătoare nonșalanță bonjuristă, ignorând învățăturile istoriei, guvernanții au jucat cearșaful pe furate cu UDMR".

În plin avânt stahanovist, Guvernul Tăriceanu a început să retrocedeze „centre istorice ale mai multor orașe din Ardeal", mai ales după desele lui vizite și căsătoria de la Budapesta, acțiune antinațională, o adevărată pornire paranoică împotriva interesului național. Cel care, recent, la Miercurea Ciuc îi îndemna pe români să învețe ungurește, nu pe maghiari să vorbească limba oficială a statului - româna, prin tolerarea unor abuzuri comitea nedreptăți strigătoare la cer împotriva românilor din Cluj-Napoca și Alba Iulia. Prin retrocedări antinaționale și antiromânești, se revenea, de fapt, la decizii ale Dietei Transilvaniei - cum spunea și istoricul Vasile Lechințan -, prin care „românii sunt scoși din centrele orașelor, întocmai ca pe vremea iobăgiei". Cele petrecute în centrul istoric al Timișoarei, prin Sibiu și Cluj-Napoca, confirmă, întru totul, acest adevăr. Așa se face că vechi clădiri publice din Transilvania au fost purificate de români, după placul unei minorități acaparatoare. Fostul Liceu al Piariștilor, de care se leagă numele unor înaintemergători precum Inochentie Micu Klein, Gheorghe Șincai, Petru Maior, clădirea Liceului Reformat (susținut material, secole de-a rândul, de sate românești, de iobagi, ridicat din fonduri publice), au fost golite de români, precum și Liceul „Bolyai" din Târgu-Mureș, și date unor instituții maghiare care niciodată nu au fost proprietarii acestor clădiri. Statusul Romano-Catolic (maghiar), format din clerici și civili catolici maghiari, care se considerau urmașii unei caste privilegiate din Evul Mediu, s-a dovedit principalul profitor, intrând, cu documente false, în posesia mai multor imobile. Așa se face că maghiarii iau totul, românii - nimic. Zadarnic Onisifor Ghibu a publicat falsurile istorice comise atunci!

Așa se face că au fost luate hălci mari din patrimoniul urban, național, prin retrocedări de pomină, adică „prin împroprietăriri abuzive", prin deposedarea materială a românilor. Clădiri în care noi, românii, aveam o mare investiție morală și sufletească, prin acte falsificate, au ajuns în stăpânire ungurească, lezare clară a intereselor noastre morale și spirituale. O lezare a demnității istorice! Prea s-a uitat - cum precizează istoricul Vasile Lechințan - că „iobagii din Silivașu de Câmpie, alături de mulți alții din Câmpia Transilvaniei, dădeau sume mari de bani, grâu, carne, buți de vin, piei de râs și de jder, „duceau dijma produselor la Colegiul Reformat din Târgu-Mureș, actualul Liceu „Bolyai Farkas". O rușine a Guvernului Tăriceanu! În centrul istoric al Clujului, 170 de clădiri au fost revendicate, iar printr-o monstruozitate juridică au fost, foarte multe, atribuite, plocon, Bisericii Romano-Catolice și celei Reformate. Cei care, după bunul plac al stăpânilor de moșii, nu aveau acces la meserii și la cultură, cărora le era interzis să-și construiască biserici și case din piatră (pentru a fi mai ușor incendiate), prin interdicții halucinante, românii neavând voie, de pildă, să călărească, privilegiu doar al urmașilor lui Attila, să poarte armă, potențial pericol pentru groful zonei, să îmbrace haine de postar, să încalțe cizme sau ghete. Ei erau cei care să suporte doar dările, să întrețină instituțiile ale căror clădiri azi lacomii le ocupă!

Să revenim spre zilele noastre, ale mafiei retrocedărilor în floare, la modul fraudulos prin care păduri întregi din Transilvania au fost retrocedate ilegal. Din păcate, în unele matrapazlâcuri sunt implicați chiar urmașii unor capete încoronate, lacomi alergători după îmbogățire, după înavuțire rapidă. Este și cazul prințului Paul Lambrino, nepotul ilegitim al lui Carol al II-lea, acel Paul de România, cercetat în dosarul Hrebenciuc, care a intrat fraudulos - conform unui raport de audit al Curții de Conturi - în posesia celor 47 de hectare din pădurea Snagov, punctul „Fundul Sacului". Fără vreo calitate de moștenitor, printr-un hocus-pocus, Paul de România, cum își spune, a primit, prin fel și fel de matrapazlâcuri, o parte din pădurea Snagovului, domeniu public al municipiului București, niciodată în proprietatea Casei Regale, în anul 1948 necuprinsă în inventarul naționalizării. Ciudate mai sunt uneori căile retrocedărilor! Cererea lui, din anul 2002 - conform sursei „Adevărul" -, a fost respinsă, ca ilegală, în proces cu Primăria Snagov. Însă, la 26 iunie 2003, Judecătoria București admite cererea, iar prințul Paul de România este pus în posesie. Numai că pofta-i mare. În anul 2005 el solicită, văzând că merge șmecheria, să i se mai restituie 36,78 hectare de pădure, iar Comisia Județeană Ilfov zice da, cu toate că lipsește temeiul legal, atribuindu-se ceva ce aparține Statului Român, pădure care „nu a făcut niciodată parte din patrimoniul regelui Carol al II-lea." Prințul Paul a pus ochii pe cea mai râvnită zonă imobiliară pe malul lacului Snagov, spre care afaceriștii trag ca muștele la miere. Iar prințul Paul trece, îndată, la vânzări din pădurea primită. Cumpărătorul este Remus Truică, om de afaceri, șeful de cabinet al fostului premier Adrian Năstase, care, pe acel teren, și-a ridicat o somptuoasă vilă.

Destul de lacomi s-au dovedit și moștenitorii familiei Cantacuzino, împroprietăriți, și ei, cu mari suprafețe de pădure, grație unor funcționari publici ai statului, lacomi și ei în goană după bani, mită și șpagă. În urma unui control și al unui referat ale Curții de Conturi, a reieșit că, deși funcționarii aveau cunoștință că cererile sunt ilegale, Romsilva restituia, ilegal, moștenitorilor lui Nicolae Cantacuzino, 1.464 de hectare de pădure. Totul, pe baza unei cereri neînregistrate în termenul legal, depusă la o altă unitate administrativ-teritorială decât cea pe care se află suprafața solicitată. Moștenitori ai unei familii de viță nobilă au devenit, astfel, „moștenitori penali". Moștenitorii cer pădurea din Valea Doftanei, dovezi, însă, nu există, așa că cererea se respinge. Intervine un „profesionist", samsarul Alexandru Voina, „socotind îndreptățită solicitarea recuperării tuturor proprietăților care au aparținut familiei Cantacuzino pe raza județului Prahova", printr-o cerere falsă, completată ulterior și antedatată, fără număr de înregistrare. Cu toate acestea, Comisia Locală Valea Doftanei validează retrocedarea celor 1.464 de hectare, care, în august 2009, ajung în posesia Ioanei Maria Cantacuzino. O lună mai târziu, ea încheie un contract de vânzare-cumpărare a pădurii retrocedate, tocmai cu Alexandru Voina, pentru 600.000 de euro! „După 17 zile acesta vinde pădurea unei firme germane cu 4.864.800 de euro! Profit net peste 4 milioane de euro!" Hoție! Jaf!

În anul 2005, alte trei moștenitoare solicită retrocedarea, din pădurea Filipeștii de Pădure, a 781 de hectare și 60 de hectare de pășune, care ar fi aparținut tot lui Nicolae Cantacuzino. Există suspiciuni asupra legalității retrocedării, sunt verificate documentele din Arhivele Naționale. Rezultatul? Nicolae Cantacuzino a vândut, în 1947, o mare parte din cele 781 de hectare revendicate unui localnic. Așa că pădurea a fost retrocedată celor care au cumpărat-o.

Cu toate acestea, în pofida unor sesizări, directorul Direcției Silvice Prahova a semnat hotărârea prin care pădurea a fost retrocedată ilegal!

Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam (fost judecător, avocat, deputat), Ilie Sârbu (socrul domnului Ponta), Hrebenciuc-junior au scris și ei un capitol scandalos, al rușinii, prin retrocedările celor 90.000 de hectare din pădurile Sucevei, cauzând un prejudiciu în valoare de 400 de milioane de euro. După ce Hrebenciuc-junior intervine în afacerea în care erau implicați Prințul Paul, dar și Paltin Sturdza, amintind de o altă familie nobiliară, intermediar fiind Dan Bengescu, judecători de la tribunalul Covasna (Ördog Lorand, Gabriel Uță), prin intermediul deputatului PSD Ioan Adam, denaturând starea de fapt, au dat o decizie frauduloasă. Creierul a fost Viorel Hrebenciuc! Gratis?! Nu. A făcut-o în schimbul unei părți din pădurea care urma să fie retrocedată. Mită. Trafic de influență. Arestați - Viorel Hrebenciuc, fiul Andrei, Ioan Adam și Paltin Sturdza.

Care ar fi învățămintele după aceste retrocedări ilegale, în urma unor penibile manipulări politice, fără niciun drept moral și juridic, primind, tot mai mult contur în Ardeal? Să nu mai fie revendicat niciun imobil ridicat din fonduri publice, cu valoare de simbol în orașele transilvane! Verificarea tuturor retrocedărilor de până acum și adus înapoi, în folosul statului, tot ce a fost furat! Votarea, în Parlament, a unei alte legi care să apere patrimonial și interesul național!

Lasă un comentariu