În Numele cenaclului

Distribuie pe:

Când, în 2009, la inițiativa prof. dr. Gabriela Vasiliu, de la Gimnaziul „Sandu-Aldea", din Brăila, se înființa Cenaclul Literar „Nicolae Băciuț", mi-am exprimat reținerea, din considerente firești, neexistând obiceiul ca astfel de organizații să poarte numele unor scriitori în viață. Mi-au fost aduse exemple ale unor astfel de precedente, și din lumea literaturii și din lumea sportului, și n-am avut de ales.

Dincolo de gestul generos și de recunoștință al unui dascăl și al ucenicilor săi, însă, mi-am pus, firește, întrebări - dacă mi se cuvine mie așa ceva, dacă nu ar trebui să aibă altcineva prioritate înaintea mea, chiar din Brăila ș.a.m.d.

Până la urmă, Cenaclul Literar „Nicolae Băciuț" s-a înființat, derulându-și întâlnirile într-un entuziasm admirabil, conectat frecvent și la cărțile mele, care au ajuns la Brăila.

Ba, mai mult, din 2011, Cenaclul Literar „Nicolae Băciuț" a început să editeze și un periodic, „Cuvântând", dovedind seriozitate, perseverență, membrii săi prinzând gustul, devenind activi în viața culturală a orașului.

Nici nu e de mirare că ei au fost și temelia unui proiect de anvergură internațională, Festivalul „Ana Blandiana", inițiat de același inimos dascăl, prof. dr. Gabriela Vasiliu, făcând să crească prestigiul școlii, dar și relevanța faptului de cultură la nivel școlar.

Când poeta și profesoara Rodica Puia mi-a vorbit de o inițiativă similară și la Colegiul Național „Papiu Ilarian" din Târgu-Mureș, m-am bucurat și m-am speriat deopotrivă, ca și cum aș fi ajuns deja în... posteritate. La Brăila, la mare distanță, mai treacă-meargă, dar chiar sub ochii tăi să ajungă să-și desfășoare activitatea un cenaclu care să-ți poarte numele?!

În... tinerețea mea, am fost inițiator, organizator de cenacluri literare - și la Bistrița, și la Cluj-Napoca, la Târgu-Mureș. Am realizat nu doar necesitatea acestora, ci chiar imperativul existenței lor. Activitățile cenaclurilor erau diverse, antrenau nu doar tineri, făceau parte din viața culturală ca niște componente decisive. Atunci, când nu se publica ușor, când existau puține oportunități editoriale și vămile ideologice erau foarte vigilente, era de neimaginat să te manifești în literatură fără să treci prin cenacluri literare. Ele creau ambianța dialogului literar, a confruntării, a dezbaterilor, a... verificării nivelului de competență și competiție literară.

După decembrie 1989, lumea a devenit mai grăbită, timpul tot mai puțin, tentațiile tot mai multe. Pe de altă parte, oricine putea să publice creații literare, fără să mai resimtă nevoia unei verificări de către o instanță critică. Oricine putea să înființeze publicații literare, putea să-și tipărească producțiile literare în volum. Mai în glumă, mai în serios, se spunea că se scrie mai mult decât se citește, că se publică mai mult decât se scrie...

În astfel de circumstanțe, cenaclurile au început să dispară treptat, nu doar cele consacrate, care funcționau mai ales pe lângă reviste literare, dar și cele de anvergură mai redusă, la nivelul instituțiilor de învățământ. Și Târgu-Mureșul s-a înscris perfect în acest scenariu, la această oră, cu mici excepții (Cenaclul „Creneluri sighișorene"), celelate cenacluri au rămas pe hârtie, statistică.

Am organizat concursuri literare pentru elevi („Romulus Guga", „Serafim Duicu" ș.a.), am publicat antologii cu creații literare ale elevilor, reviste, am publicat cărți ale unor profesori mureșeni și, cu toate acestea, interesul pentru activitatea de cenaclu nu dădea semne de renaștere, de revenire.

Cu atât mai mult, provocarea poetei Rodica Puia nu putea fi respinsă. Ba, mai mult, sub un generic care să includă numele meu, era, trebuie să recunosc, chiar măgulitoare.

În același timp, instituția care și-a asumat patronarea cenaclului este una fanion a învățământului mureșean.

Și așa, la 24 noiembrie 2014, s-a semnat actul de naștere a Cenaclului Literar „Nicolae Băciuț", coordonat de profesoara de limba și literatura română Luminița Boboc, având ca membri fondatori pe elevii: Andra Căliman, Bianca Văidean, Andrei Dălălău, Bogdan Porime, Dragoș Burghelia, Andreea Tițiu, Bianca Beldean, Angela Pop, Daria Alecu, Ruxandra Săplăcan, Roxana Roman, Tudor Mărginean, Raluca Nemeș.

Am pus împreună țara la cale și ne-am făcut planuri ambițioase, inclusiv editarea unei publicații proprii. Există toate datele: avem unde, avem cu cine, știm de ce și suntem în stare de fapte de... bravură culturală. Cele peste patru decenii de experiență ale mele în acest sens își vor putea spune cuvântul, atâta vreme cât tinerii liceeni vor vrea să aibă cuvântul. La o primă... ochire, există mult optimism: tineri isteți, talentați, cultivați, plini de energie, un coordonator tenace.

O particularitate a membrilor cenaclului e... diversitatea. Nu sunt printre ei doar interesați de creația literară, ci au și preocupări de istorie, filosofie, folclor, jurnalism...

Ce-ți poți dori într-o astfel de situație? E de-ajuns doar un „Doamne-ajută!"

Dintre ei se vor alege, cu siguranță, scriitorii, istoricii, folcloriștii, jurnaliștii de mâine...

 

Dragoș Burghelia

Numele meu este Dragoș Burghelia și sunt elev al Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian" încă din clasa a V-a, Colegiul devenind a doua mea casă. Dedic extrem de mult timp cunoașterii neamului, luptei pentru neam, în toate formele, alături de un grup de tineri, pe care l-am creat în urmă cu un an. Studiez istoria cu mare plăcere, am participat la faza națională a Olimpiadei de istorie în 2012. Naționalismul, capacitatea de conducere, camaraderia și bunul-simț sunt trăsături ce mă definesc.

 

Andrei Dălălău

Am 17 ani, locuiesc în Târgu-Mureș. Sunt elev al Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian", în clasa a XI-a F, la profilul Științe sociale. Sunt membru fondator al cercului de istorie din acest colegiu, „Dacii Liberi", grup ce urmărește promovarea valorilor naționale românești și redobândirea conștiinței naționale tradiționale prin mijloace culturale, în special prin istorie și literatură. De asemenea, am participat activ la înființarea cenaclului literar „Nicolae Băciuț" din colegiu. În prezent, sunt redactorul revistei istorice „Glasul Daciei" din „Papiu".

Mă regăsesc în poeziile adânci și în compunerile ce țin de filozofia tinereții și de valorile personale ale omului. În scrierile mele, am mereu tendința de a aborda principiile de viață ale unei persoane, pe care le consider fundamentale în dezvoltarea caracterului omenesc.

 

Andra Căliman

Am 17 ani, sunt elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian" din Tg.-Mureș. Sunt hotărâtă, sociabilă, dornică de a învăța lucruri noi și de a mă implica în cât mai multe activități folositoare mie, dar și interesată de a-mi oferi ajutorul aproapelui și nu numai. În general, nu cred în prezicerile astrale. Totuși, la banala întrebare într-un dialog cu o persoană necunoscută, îmi place să spun că sunt zodie de pământ, fecioară, adică în primul rând, o fire independentă. În timpul liber, cochetez cu modellingul, având unele contracte de succes atât în țară, cât și în străinătate. Îmi place să călătoresc, să înot, să fac sport, deoarece mă eliberează de toate energiile negative și îmi dau putere să merg mai departe.

Am îmbrățișat cu interes această propunere a unor oameni minunați, de a face parte dintr-un cenaclu literar, fiind pasionată de tot ceea ce cuprinde acesta.

 

Bianca Văidean

Am vârsta de 17 ani și sunt elevă la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian" din Târgu-Mureș. În timpul liber, îmi place să citesc, să mă plimb, să scriu despre gândurile și sentimentele mele. Pot spune că sunt o fire sociabilă, îmi place să ascult scurte istorioare, sunt plină de energie și de entuziasm, gata să mă implic în orice activitate, care mă poate ajuta la dezvoltarea personală. Sunt o admiratoare a tot ceea ce înseamnă frumos, începând de la caracterul oamenilor până la o simplă pasăre a cerului. Îmi place să mă bucur de o rază de soare, de un surâs, de o atingere, de mirosul ierbii proaspăt tunse, de un zâmbet sincer. Sunt o persoană simplă și complicată, în același timp.

Lasă un comentariu