Seară duhovnicească

Distribuie pe:

În pragul marii sărbători a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica Română Ortodoxă, prin preoții ei, organizează acțiuni bisericești care să facă cunoscută credincioșilor din parohii marea sărbătoare.

O astfel de acțiune creștinească a avut loc duminică, 30 noiembrie 2014, de ziua Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, la Biserica Română Ortodoxă, cu hramul „Petru și Pavel", din localitatea mureșeană Chinari, comuna Sântana de Mureș, unde este preot paroh Vasile Bota.

Seara duhovnicească a fost onorată de un sobor de preoți format din Ionică Pop (Agrișteu), Teodor Fărcaș (Nazna), Lukacs Robert Rafael (Murgești-Acățari), Constantin Cociș (Sântioana de Mureș), Ionuț Chiorean (Spitalul Municipal Târgu-Mureș), și Mihai Hăbălău.

După ce soborul de preoți, condus de preotul Vasile Bota, a săvârșit sfântul maslu în cadrul serii duhovnicești, preotul Ionică Pop a rostit un cuvânt de învățătură: „Ne aflăm aici, unde facem taina sfântului maslu, este o taină complexă, în special o facem pentru vindecarea neputințelor trupești, dar trebuie să ne cercetăm bine pentru că avem atâtea neputințe sufletești, cu gândul ca să ne tămăduim și sufletește și trupește.

În încheiere, preotul paroh Vasile Bota a rostit câteva cuvinte numeroșilor credincioși din localitate, dar și celor veniți din alte localități. Acesta, în cuvântul de învățătură, spunea: „Mulțumesc preoților pentru că acolo unde suntem mai mulți rugăciunea este mai puternică... Este praznicul Sfântului Andrei".

Lasă un comentariu