Omul vine cu dorința, Dumnezeu oferă harul

Povestea „Celor trei dorințe" (Charles Perrault), pe care am citit-o foarte demult, este o poveste pentru copiii care nu mai sunt copii și pentru adulții care mai sunt copii. Este pe jumătate amuzantă, pe jumătate tragică și ne învață să nu ne pripim în viață, să încercăm să facem alegeri bune atunci când trebuie. Lectură plăcută!

„Trăia odată un cinstit tăietor de lemne, care era căsătorit cu o femeie frumoasă și inteligentă. Dar, din nefericire, erau săraci și își invidiau vecinii pentru bogăția lor.

- Vai, ce fericiți am fi fost dacă am fi avut măcar jumătate din ce au ei, suspină femeia.

- Ce bine ar fi dacă ar exista duhuri bune, care îndeplinesc toate dorințele! exclamă soțul.

În acea zi, tăietorul de lemne merse în pădure, ca de obicei, alese un copac cu înfățișare frumoasă, ridică toporul și lovi cu putere trunchiul. În acel moment, un fulger brăzdă cerul și în mijlocul acelei spendori apăru o creatură ciudată. Tăietorul de lemne, luat prin surprindere, căzu în genunchi.

- Ridică-te! porunci o voce. Sunt Jupiter, zeul fulgerului. Am auzit plângerile tale și am venit să îți îndeplinesc trei dorințe, însă doar trei, nu mai multe. Și, spunând acestea, dispăru.

Tăietorul de lemne fugi înspre casă pentru a-i povesti totul soției.

- Trebuie să ne gândim bine, spuse ea. Adevărul este că mi-ar trebui o duzină de dorințe ca să fiu mulțumită. Cu ce să încep?

- Cel mai bine ar fi să ne dorim bogăție, exclamă tăietorul de lemne. Astfel vom avea tot ce ne dorim.

- Dar la ce ne-ar folosi bogăția dacă ne-am îmbolnăvi și am muri, răspunse femeia. Mai bine să ne dorim sănătate și viață lungă.

- O viață lungă și grea este un lucru trist. Adică să îndurăm mai mult timp sărăcia și necazurile. În timp ce discutau, femeia puse pe foc o oală cu supă pentru cină. Tăietorul de lemne, căruia deja începuse să i se facă poftă, exclamă:

- Ce n-aș da să am la cină un șir de cârnați!

Nici nu rosti bine aceste cuvinte că pe cămin căzu un șir de cârnați.

- Prostule! se enervă femeia. Cârnați, cârnați! Nu puteai să îți dorești ceva mai bun. Bine te-ai mai folosit de una dintre cele trei dorințe! După ce îl mâncăm cu ce mai rămânem?

- Vai, ce nenorocire, ce nenorocire!

Tăietorul de lemne își pierdu calmul și, lovind cu pumnul în masă, spuse:

- Gata cu văicărelile! Ce n-aș da să ți se lipească un cârnat de nas, poate așa vei avea un motiv să te plângi!

Pentru că vorbi din nou fără să se gândească, ultimul cârnat din șir se ridică și se lipi cu putere de nasul bietei femei, de nu mai putură să-l dezlipească.

- Eu nu aveam de gând să-ți fac rău, se plânse tăietorul de lemne.

Mi-a mai rămas o dorință. Am să cer bogăție și am să-ți cumpăr o cutiuță de aur ca să ascunzi nemernicul ăla de cârnat care a apărut din cauza prostiei mele.

- Să nu cumva să faci asta, strigă femeia, îngrozită. Nu aș putea trăi cu acest cârnat în nas, mai bine aș muri.

- Nu spune asta, zise tăietorul de lemne, care își iubea soția și își regreta nerozia. Ce n-aș da ca acel cârnat pe care îl ai pe nas să cadă imediat.

Cum termină vorba, cârnatul căzu numaidecât.

- Suntem la fel de săraci ca înainte, dar cel puțin nu suntem mai nefericiți, zise femeia și răsuflă ușurată. Bogăția probabil că nu ne-ar fi adus fericirea. Zeul Jupiter a vrut să ne dea o lecție. Să nu ne mai dorim nimic și să mâncăm acești cârnați căzuți din cer.

Tăietorul de lemne și-a îmbrățișat soția și au mâncat amândoi bucuroși, iar de atunci înainte au fost mulțumiți cu ceea ce aveau".

De sărbători pune-ți o dorință, poate cineva ți-o va îndeplini ...

Lasă un comentariu