Ne-am dori să nu mai fim, în 2015, tributarii… slugărniciei și matrapazlâcurilor!

Anul 2014 se încheie, în curând, cu o mare dezamăgire în rândul românilor și cu regretul cauzat de obiceiul de a da vina pe alții pentru relele ce ni se întâmplă, uitând că, de fapt, noi (conducătorii, politicienii), și nu alții (străinii, mai ales) suntem primii vinovați de starea precară în care ne aflăm. Exemple?...

Bunăoară, fără un motiv plauzibil, pe înțelesul omului de rând, vindem totul: nu doar pământul, glia strămoșească, ci și bunuri (bogății), ce dau (au dat) identitate acestei țări, acestui popor. Conform organizației neguvernamentale Agent Green, România are cea mai mare suprafață de păduri virgine, după Rusia (300.000 de hectare). Din păcate, am asistat (și nu doar în 2014!) la fenomene precum: păduri tăiate pentru terenuri

de sport, pentru proiecte imobiliare, păduri tăiate pentru comerțul ilegal de lemn. Potrivit sursei citate, în Parcul Național Piatra Craiului, din Munții Carpați, circa 300 de hectare de pădure au fost defrișate în perioada 2004-2007. Dar în Transilvania (și nu numai) câți „Kerestoy-Verestoy" nu s-au îmbogățit de pe urma defrișărilor nesăbuite, a comerțului ilegal cu lemn? Se spune că autoritățile de la București confiscă anual 170.000 de metri cubi de lemn tăiat ilegal. Românii s-ar fi așteptat ca, în urma acestor acțiuni, sute de persoane să fi înfundat pușcăria. Cum ar fi normal. Eroare! Din 25.000 de procese verbale întocmite de pădurari în trei-patru ani, numai (atenție!) două s-au soldat cu condamnări, pentru că legea este (ca și în alte domenii) „interpretabilă".

Din păcate, deși efectele tăierii pădurilor sunt cunoscute, defrișările continuă. Oare, nu noi ne tăiem singuri, și în acest caz, craca de sub picioare? Și asta la propriu, nu doar la figurat! Faptul că în multe asemenea matrapazlâcuri sunt implicate și persoane sus-puse (protejate politic „la vârf") denotă și rezultatele, din acest an, ale investigațiilor presei despre dezastrul ecologic produs de constructorii de microhidrocentrale din Făgăraș. Autorii? Un anume cuplu Vișoiu - Pricop, ultimul aflat în relații apropiate și cu Elena Băsescu, al cărei apărător ales (ca avocat) a fost în 2007 în câteva procese cu publicații tabloide. Cei doi nu sunt doar protagoniștii unui dezastru ecologic produs în Munții Făgăraș, ci sunt strâns legați și de „afacerea Ștefănești" (moșia Nana), care s-a aflat în centrul investigațiilor de presă pentru falsurile și manevrele dubioase făcute pe fosta moșie a Brătienilor.

Cât despre dezastrul din Munții Făgăraș, acesta a intrat și în atenția comisarilor europeni, care au demarat o acțiune-pilot împotriva statului. „Iar în cazul în care se constată că România nu a respectat legislația de mediu a comunității europene este foarte posibil ca să fie demarată procedura de infringement", se precizează într-un document al Comisiei Europene.

Dar ne „autodistrugem" nu doar atunci când „ne batem joc" de natura darnică a cestei țări (denumită de un Papă - „Grădina Maicii Domnului"), ci și când ne lipsește… demnitatea națională. Să ne amintim că, nu demult, fostul președinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barosso anunța că, prin hotărârea unanimă a comisarilor europeni, a fost decisă monitorizarea, în continuare, a României. Întrebarea este: de ce a ajuns, brusc, România să fie monitorizată și a făcut - cum amenința Barosso - „un pas înapoi de pe buza prăpastiei"? De ce noii stăpâni de la Bruxelles (înainte vreme au fost alții) se stropșesc la „sclavii" de pe plantația România, reproșându-le lovituri de stat și puciuri, aducând, mai nou, acuzații grave la adresa modificărilor din Codul Penal? Om fi noi, românii, chiar oaia neagră a Europei? Nici vorbă. Chiar dacă ne este agitată acum - cu și mai mare insistență - marota „bunelor practici europene". La care România a subscris. Răspunsul la întrebările de mai sus nu trebuie căutate în altă parte, ci la noi în România, în declarațiile iresponsabile pe care politicienii români le-au făcut - în goana oarbă după Putere - atât în țară, cât și în străinătate. În lipsa lor de demnitate și ură a unora (din opoziție) față de alții (vremelnic, la Putere), țara nici nu a mai contat. Tot ce a contat a fost să se bălăcărească, să insiste pe atacul la instituțiile importante ale statului, în cazul Codului Penal, să includă modificări prin care să-i salveze „de pușcărie" pe unii mahări politici. La un moment dat, chiar președintele Traian Băsescu a acuzat, e adevărat, prin interpuși, că în România a avut loc o lovitură de stat. De aceea, la vremea referendumului de demitere, parola „Trăienică la apă" a plecat spre toate zările Europei (plus exagerările de rigoare) și a ajuns și prin sediile prăfuite din România profundă.

Sintetizând atmosfera creată (una insuportabilă), a criticilor occidentului, dar, mai ales, atacurile iresponsabile, din interior împotriva României, Crin Antonescu admitea - pe vremea când încă era… șef - că prin rapiditatea unor măsuri constatate constituționale, dar foarte rapide, au stârnit dubii, însă România nu este în situația de a trebui să-și recâștige credibilitatea. „România - spunea Antonescu - este un membru al UE cât se poate de cuminte și la locul lui, care nu a parazitat bugetul european până acum, care nu a generat probleme similare celor din Ungaria - care s-au discutat în termeni mult mai blânzi și mai relaxați decât se discută un episod relativ minor din România". Ăsta-i adevărul! Dar pentru care România a suferit „prejudicii de imagine uriașe", ele fiind - cum aprecia, cu luciditate și realism, același Antonescu - generate din interiorul României, de oamenii ce au alimentat și susținut campanii de denigrare lipsite de orice fundament.

La fel de grave au fost și alte episoade jalnice, ce au afectat interesul național. Președinția, Guvernul și MAE luaseră, la un moment dat, poziția mutului față de declarațiile profund ofensatoare ale unor înalți oficiali ungari, în cap cu premierul Viktor Orban, la adresa statului român, amestecându-se grosolan în problemele interne ale țării. Liberalul Puiu Hașoti a propus, la acea vreme, adoptarea unei declarații, prin care Parlamentul român să dezavueze cu demnitate națională asemenea atitudini inadmisibile, care se țin lanț. Însă Mircea Toader et comp, firește și udemeriștii au făcut tot posibilul spre a respinge sau cel puțin a amâna adoptarea declarației, jertfind demnitatea națională pentru un pumn de voturi ale UDMR.

Alt exemplu, la care ne-am referit cu alt prilej: demersul a trei europarlamentari maghiari - Tõkés László, Iuliu Winkler și Csaba Sogor - de a lansa în Parlamentul European „reprezentanța ținutului Secuiesc la Bruxelles." A auzit cineva de vreo luare de poziție din partea Președinției ori a Guvernului de atunci față de acel demers ilegal și anticonstituțional? Nu! Exceptându-i pe Mircea Geoană și Norica Nicolai, cu câteva palide luări de poziție. Motivul? Același: pumnul de voturi ale UDMR și menținerea lor la putere.

Ne oprim aici cu „exemplele", deși ele sunt infinit mai multe, din care rezultă că de lipsa de demnitate națională românească, de supușenia și slugărnicia noastră, principalii profitori sunt străinii. Cei care ne impun (iar noi nu reacționăm) să ne vindem pământurile, să ne tăiem pădurile, să încheiem contracte secretizate, prin care să renunțăm (încă o nemernicie!) la pavilionul maritim național în favoarea unei firme ascunse în paradisul fiscal din Cipru. Într-un cuvânt, să ne autodeposedăm de tot ce avem mai bun și, într-un final, să ne autodistrugem. Oare, de ce trebuie să o facem, când au alții „grijă" de noi? Dar, ieșirea oamenilor în stradă sunt semnale că, de la o vreme, românii nu mai acceptă să asiste neputincioși la cum „le fuge pământul (țara) de sub picioare!". Oare, cu un nou președinte ales, în 2015, va mai cunoaște România asemenea evenimente nefericite? Deocamdată, doar speranța e cea care moare ultima!

Lasă un comentariu