Uniți de sfânta Limbă Românească, sub stea europeană!

Duminică-seara, după ora 21, cu sufletul la gură, cum o făceam și în 16 noiembrie a.c., la turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, noi, românii, așteptam rezultatele alegerilor parlamentare din Republica Moldova. Neexistând exit - polluri la frații basarabeni, se dădeau primele rezultate la numărarea voturilor din unele secții dinspre nordul țării. Iar primele rezultate erau îngrijorătoare de-a dreptul, de unde și concluzia, în cazul multor analiști politici aflați în eroare, că Republica Moldova, sora Basarabie, după ce a făcut primii pași, încurajatori, spre Europa, s-ar întoarce spre Est, spre Moscova, printr-un vot antieuropean. Comuniștii lui Vladimir Voronin, și socialiștii promoscoviți ai lui Igor Dodon, dușman declarat al României, spre care au plecat și voturile lui Renato Usatîi, omul lui Putin, împiedicat să se prezinte la alegeri cu partidul lui - „Rodina" („Patria"), conduceau detașat, cu 18,67% și, respectiv, 21,85%. Mare îngrijorare! Și ne întrebam: oare între Moscova și Europa, frații noștri basarabeni sunt, în anul 2014, atrași de Kremlin? Moldova nu-i pregătită pentru Europa, acolo unde îi este locul? Unii chiar clamau: „Republica Moldova nu-i România! Se vede clar! Oare mai este unitate în spirit și convingeri între Chișinău și București? Se pare că ei nu vor refăcută România Mare!". Îngrijorătoare se dovedea și prezența scăzută la vot a basarabenilor din România, cărora le-am întins o mână frățească, i-am ajutat atunci când ei au avut mare nevoie.

Așadar, așa se prezenta situația atunci, iar după ora 21 se întrevedea un handicap greu de trecut pentru partidele proeuropene ale Republicii Moldova.

Atunci, în acele momente tensionate, mi-a venit în minte o discuție, din anul 1990, cu poetul-academician, prietenul Nicolae Dabija, redactor-șef la „Literatură și artă" din Chișinău, pe vremea în care amândoi făceam parte din delegațiile României și Republicii Moldova din Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre, dar, mai ales mi-am amintit de superba lui carte „Icoană spartă, Basarabia", pe care mi-a oferit-o la Volos, după un drum spre Meteora sub soarele Eladei. Discutam atunci despre „mancurții" roșii, dar și despre cozile de topor predispuse oricând vânzărilor și trădărilor.

Și, din nou, în seara de 30 noiembrie mi-am amintit de revolta tinerilor basarabeni, învingători la Chișinău în zilele de 7 și 8 aprilie 2009, și, cuprins de o presimțire, care nu doream să se împlinească, am scos din biblioteca personală cartea prietenului Nicolae Dabija - „Icoană spartă, Basarabia". Și mă întrebam în acele momente de cumpănă: oare ar fi posibil, iată, în anul 2014 de la Domnul, să se mai spargă dorul reîntregirii și icoana surorii noastre românești - Basarabia? Și mă întrebam, în acel moment, multe trecându-mi prin cap: oare să fi uitat frații noștri anul 1812 al răpirii Basarabiei, când i s-a pus căluș în gură și, cu lanțuri la mâini și la picioare, muscalul, întotdeauna nemilos, a legat-o la oblâncul calului lui s-o ducă în robie? Atunci, cu noaptea ei polară, Siberia s-a lăsat peste Basarabia, sora noastră cea română, dusă în lanțuri sub cnutul muscalului. Atunci, „cu mărgică de gheață", fratele nostru a plâns, amarnic într-un continuu „Pahod na Sibir", în noaptea aceea a tăcerii și a sclaviei! Oare să fi uitat urmașii pe ai lor înaintemergători, străbunici, bunici și părinți umiliți și uciși, de continue suferințe, de Lipnic, Cetatea Albă, Cahul, Lăpușna, Chilia, Orhei, țuțora, Catlabuga, Hotin, Soroca, Ismail, locuri încrestate pe răbojul trăirilor, în care „s-a decis, de atâtea ori în istorie, destinul țării"? Peste „marginea noastră de țară", Basarabia, furată de ruși cu mucul condeiului, ajunsă cu atâtea granițe în interiorul ei, împărțită, la rândul ei, în mai multe margini, s-au lăsat multă ruină și tristețe. Să fi uitat, cumva, că cetățile și mănăstirile Basarabiei azi se află pe alte hărți? Să fi uitat fiii Basarabiei umilințele la care au fost supuși? Să-i fi uitat, oare, pe înaintemergătorii lor, arestați, luați pe sus în miez de noapte, duși, cu oasele lor albind un drum al Golgotei, spre Siberiile de gheață, până prin Vorkuta, Kolâma și Magadan, până dincolo de Cercul Polar? Să fie atât de departe acel 27 august 1991, când, frații basarabeni, un milion de oameni, veniți în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, își cereau „dreptul la limbă și alfabet, adică dreptul de a exista"? Să-i fi uitat pe Mircea Snegur, Mircea Druc, Nicolae Moșanu, pe Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Valeriu Matei, Dumitru Matcovschi, Ion Ungureanu, Ion Hadârcă, port-drapele ale ruperii de sub cizma roșie? Să fi uitat că pe teritoriul Basarabiei se află Armata a 14-a de ocupație, rupând pământul Transnistriei de trupul țării? Să-i fi uitat, oare, pe martirii de la Tighina, Coșnița, Dubăsari și Cocieri din timpul conflictului armat, de proruși stârnit acolo, unde, în fața unui Ruțkoi, s-a ploconit, la Tiraspol, neamul trădător al lui Smirnov și Mărăcuță?

La toate acestea mă gândeam, în preajma unor gânduri negre, în acele prime ore următoare anunțării, la Chișinău, a unor rezultate preliminare, din secțiile de votare din Republica Moldova. Românii de dincoace de Prut abia așteptau, ca și în 16 noiembrie, să vadă cum au votat basarabenii aflați în afara granițelor. La Moscova - vreo 8.000, sub supravegherea trupelor OMON, printre „Kalașnicoave", în Italia - peste 17.000, în România - 11.000, până la acea oră. Speranța moare ultima!

După ora 3 din noapte, asistam la o inversare de trend. Ce bucurie! Tinerii, ca și cei din România, ei, ziua de mâine, viitorul unei țări, au fost cei care au dat, și de data aceasta, tonul. Iar noi, românii de dincoace de Prut, am început să gândim pozitiv. Încetul cu încetul, oamenii lui Ghimpu, Lupu, Leancă, Timofti au înclinat balanța, frații noștri, votanții basarabeni, dovedind că nu mai ascultă de sirenele ademenitoare ale Kremlinului cu stea rubinie în frunte, că viitorul lor este spre Europa, deci spre România, spre Occident și nu spre Răsărit. A învins rațiunea. Rațiunea a învins îngrijorarea și îndoiala. Partidul socialiștilor lui Igor Dodon și ai comuniștilor lui Vladimir Voronin, care se și vedeau triumfători după ora 21, au înclinat steagul rezultatelor în fața Partidului Liberal Democrat, Partidului Democrat și Partidului Liberal, partidele proeuropene obținând majoritatea mandatelor 56 (în timp ce partidele proruse au 45) asigurându-și majoritatea în Parlament. Un real câștig, atât pentru Bararabia, cât și pentru România!

Din drumul spre Rusia vedeam cum frații noștri se întorc, refăcând icoana Basarabiei. Iată că, prin acele atât de utile rețele de socializare, „efectul Iohannis", din 16 octombrie a.c., victorios, a salvat și Republica Moldova. Și, din nou, m-am gândit la acele întâlniri de neuitat cu Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Mihai Cimpoi, Arcadie Suceveanu, de drumurile până la „Biblioteca Târgu-Mureș" din Chișinău, de intelectualii mureșeni făcută. Erau și drumurile mele, vreo 10 la număr, pentru necesara documentare pentru cartea „Furată, trădată mereu", apărută în anul 2003. Am fost sigur că frații noștri vor alege drumul cel bun, cel folositor pentru ei. Nedispuși să se mai întoarcă sub cizma roșie, să sufere noi umilințe sub țarul Putin, frații noștri, la fel ca și noi, născuți „cu harta Daciei în palmă", au făcut tocmai ce trebuia făcut, convinși, pentru totdeauna, că nu se pot „mântui, ca popor, ca neam românesc, decât numai în, cu, prin sfânta Limbă Română".

Sunt aceste rânduri, acum după luminarea cerului Basarabiei, o îmbrățișare frățească, un adevărat gând de frate pentru „sora noastră cea mezină", pentru ei, cei din cealaltă Românie pe care o așteptăm, sub arc și curcubeu în roșu, galben și albastru, precum la 1 Decembrie 1918, la sânul țării-Mame, însoțiți de versurile Leonidei Lari, o replică dată habarniștilor care susțin că noi, românii de dincoace de Prut, și frații basarabeni de dincolo de apa despărțitoare atâta amar de vreme, am fi două popoare, cu două limbi, cu două culturi și cu credințe diferite: „Un singur popor e, cu același mormânt,/ La Putna lui Ștefan cel Mare".

Lasă un comentariu