„Teatrul aparține Cetății și nu pot să-l închid!"

„Singurul teatru din România invitat la Bienala de la Bonn a fost Teatrul Național din Târgu-Mureș, reprezentat de o parte a trupei de actori a Secției române, care s-a întors din Germania, unde a cules laurii succesului cu spectacolul „Eu, când vreau să fluier, fluier", în regia lui Theodor Cristian Popescu, după piesa Andreei Vălean. Este cel mai recent merit al directoratului lui, NICU MIHOC, cu care am realizat un interviu, înainte de plecare.

- Marele dramaturg german Tancred Dorst a fost cel care a avut ideea să ne aleagă tocmai pe noi, la ora la care ne hotărâsem că avem de parcurs un alt tip de drum, nu al anchilozării și al nostalgiei vremurilor apuse. Important e ce avem de făcut acum - unii o spun doar declarativ, pentru că dă bine, dar nu fac nimic pentru dramaturgia românească. Din acest punct de vedere, faptul că suntem prezenți în Festivalul de la Bonn dovedește că Teatrul din Târgu-Mureș este cel mai puternic din România. Avem un mediu intercultural, multicultural, multietnic, avem două trupe (Secția română și Secția maghiară), care au realizat performanțe impresionante. Eu, cel puțin, la Secția română, mi-am propus să fiu un promotor a tot ceea ce e nou în dramaturgia românească, fără a uita însă de marile noastre valori - Caragiale, Sorescu, dar important e prezentul imediat. Rezultatele au confirmat drumul estetic foarte bine ales. Trebuie să mergem pe un principiu economic, să lucrăm pe proiecte culturale și programe, pentru că altfel nu știi la ce te raportezi, pentru ce consumi bani, în ce scopuri îi dai. Tânărul regizor Radu Afrim a onorat investiția pe care am făcut-o noi, ca teatru, în el, impunându-se foarte puternic în „Job", în urma căruia este cerut deja de Teatrul Național din Cluj și la Piatra-Neamț. Acest succes a survenit după ce „Fluierul"... lui Cristi Popescu a fost un adevărat „boom", care a luat întâi multe premii la festivalurile din țară, pentru ca să „plece" apoi peste hotare (a fost premiat și la Sofia). Din acest motiv am susținut fundația „Dramafest", indiferent dacă unii dintre colegii mei nu pot înțelege acest lucru. Totuși, reprezentăm o instituție culturală, nu pe noi, ca persoane particulare. Cred în managementul agresiv, în sensul radicalizării. Pentru a atrage surse financiare, trebuie să te miști într-un alt mod, să prezinți credibilitate pentru proiecte, nu să dai cu banul pentru ceva ce nu reprezintă nimic. Eu mi-am asumat și neîmplinirile, și realizările, nu sunt adeptul scandalului, ci al cinstei și corectitudinii. Cred că acest oraș merită un alt tip de a face teatru, și asta ne-o spune publicul, care nu vine, din cauza noastră. Publicul nu este vinovat, ci oferta trebuie să fie clădită pe un bun gust. Teatrul trebuie să dea o direcție a lui, să fie deschis spre orice manifestare. El aparține Cetății și nu pot să-l închid. În ceea ce privește Secția maghiară, este condusă de domnul Beres András, un om cu un orizont cultural fantastic, lucru care se vede clar prin ceea ce a realizat Compania „Tompa Miklos". Mă așteptam să gândească așa, pentru că mi-a fost și mie, ca și majorității actorilor, profesor de estetică. Mă flatează apropierea de el, ca fost student, acum, în calitate de coleg. Cred în demersurile pe care le face și, mai ales, faptul că a făcut enorm pentru actorii trupei tinere, a cumpărat două apartamente. Prin asta înțeleg management agresiv - să te bați, să convingi - nu e un moft, un orgoliu local. Vreau să mă bat cu Craiova, cu Teatrul „Nottara", cu „Bulandra". Nu este stare de visare, e posibil. Repet, avem două trupe cu potențial extraordinar. Ce ne lipsește, oare, ca să reușim? Cum ne gestionăm, cum gândim, ce vrem? Actorii trupei române au nevoie de mize mari. Iolanda Dain abia acum a luat un premiu. Aștept confirmarea la timpul potrivit pentru alții. Două exemple, după „Fluier" sunt „Job" și „Ping Body". Nu sunt pentru peticire, ci pentru o schimbare reală. Aștept de zece ani ca actorul român să fie bine plătit, să conteze valoarea și munca. Aș încheia cu celebrul dicton „Dacă are cineva ceva de spus, să spună acum sau să tacă pentru totdeauna!"

8 iulie 2000

 Extras din interviul realizat de IOANA FLOREA (Din volumul „Colivia de vise", Editura „Tipomur")

Lasă un comentariu