Liga I - A fost ultima etapă a turului

Distribuie pe:

Două zile - vineri, 5, și sâmbătă, 6 decembrie a.c. - cu început furtunos de etapă în Liga 1 la fotbal. A 17-a, ultima a turului de campionat. Mai întâi, la Mediaș, „găzarii" îi „freacă" iute pe stegarii brașoveni, cărora în două minute din prima repriză (3 și 5) le vâră două goluri în poarta apărată de Marinescu, autorul lor fiind Llullaku. „Furtuna" continuă pe stadion și, în min. 6, brașoveanul Constantinescu ratează înscrierea golului de la punctul cu var. Se va revanșa în min. 86, când înscrie unicul gol al echipei sale, dar ce folos fiindcă meciul se încheie cu a opta înfrângere pentru gruparea de la poalele Tâmpei. Al doilea meci al zilei de vineri, 5 decembrie, s-a disputat pe stadionul din Chiajna, între viitorul Constanța - FC Botoșani. Moldovenii se grăbesc și, în min. 8, era 1-0 pentru ei, prin golul reușit de Hadnagy. Echipa antrenată de Gică Hagi reduce din handicap prin Florin Tănase, repriza întâi încheindu-se astfel la egalitate. Aceasta se menține până în min. 80, când Batin va aduce victoria botoșănenilor, care urcă un loc în clasament, de pe 8 pe 7, întrucât „câinii roșii" au fost umiliți de „astralii" giurgiuveni, chiar de ziua de naștere a antrenorului lor, Dănciulescu. Șase goluri au încasat dinamoviștii, fapt care nu s-a mai întâmplat de prin anul 1958, pare-mi-se. Tot șase goluri au încasat nemțenii la ei acasă, de la „universitarii" clujeni, care și-au refăcut golverajul: 21-21. O zi tristă pentru învinși. Însă fericită pentru învingători. Rapidiștii au încasat-o și ei la Târgu Jiu, ținând bine în mâini „lanterna roșie" a clasamentului. Doar două victorii și zece înfrângeri în dreptul unei foste echipe ce se bucura de multă popularitate. Cincisprezece goluri au fost înscrise în partidele jucate sâmbătă, 6 decembrie.

A treia victorie în deplasare a etapei a 17-a a fost înregistrată duminică, 7 decembrie, de ASA Târgu-Mureș, care a evoluat la Galați, cu Oțelul, antepenultima în clasament. După o repriză în care târgumureșenii s-au „văzut" mai mult jucând fotbal, încheiată de ei cu scorul de 1-0, gol înscris de Gabi Mureșan (iată, știe să și înscrie, nu numai să dea cu ... cotul!), în partea a doua a meciului, elevii lui Cristi Pustai au închis bine culoarele de înaintare a gazdelor, care s-au resemnat și, drept consecință, au mai primit un gol. Un 2-0, scor consfințit spre final de meci de mijlocașul Ioan Hora. Ce a urmat apoi? Hora bucuriei pentru victoria din deplasare, a 8-a în tur de campionat pentru târgumureșeni, care acumulează 30 de puncte, numărându-se astfel printre fruntașele clasamentului. Cine ar fi crezut că în tur de campionat ASA și suporterii ei vor avea parte de un final de carnaval! Însă, se pune întrebarea: la câți jucători va renunța conducerea clubului în această iarnă și la cine? Steaua a fost ținută în șah de CSMS Iași, până aproape de finalul întâlnirii, când a reușit golul victoriei. Ziua fotbalistică de duminica trecută s-a încheiat cu scor „alb" înregistrat în partida de la Cluj-Napoca, între CFR și CS U Craiova.

***

Meciurile zilelor de vineri, sâmbătă și duminică s-au încheiat cu rezultatele: Gaz Metan Mediaș - FC Brașov 2-1, Viitorul Constanța - FC Botoșani 1-2, Ceahlăul Piatra Neamț - „U" Cluj-Napoca 0-6, Pandurii Târgu Jiu - Rapid 2-0, Astra Giurgiu - Dinamo 6-1, Oțelul Galați - ASA Târgu-Mureș 0-2, Steaua - CSMS Iași 1-0, CFR Cluj-Napoca - 0-0. U Craiova 0-0. Partida dintre Petrolul Ploiești și Concordia Chiajna s-a disputat luni, 8 decembrie.

Lasă un comentariu