De o sinceritate debordantă, în simplitatea rostirii, Gina Moldovan își transcrie liric trăirile unei vârste, cu nostalgii și speranțe, ignorând prejudecăți și cutume, dând frâu liber unor sentimente care o domină și care devin sursă a unor energii nebănuite.
Iubirea este tema dominantă a poeziei sale, care vine și din așteptări și din neîmpliniri, în contextul unor vremuri deloc prietenoase.
Dorința irepresibilă de a scrie este angajantă, creând res-ponsabilitatea celui care vrea să-și ofere propria biografie drept model existențial, mai ales pentru cei care se identifică în orizon-tul unor aspirații prin care vor să recupereze un timp al regăsirii.
Poezia este compensatorie pentru privațiuni de circumstanță, declarațiile de dragoste, adeseori patetice, sunt garanția unui angajament emoțional asumat. Poeziile Ginei Moldovan sunt imne ale iubirii, dincolo de timp și rigori estetice. Importantă rămâne substanța, nu forma, mai ales că autoarea vine înspre poezie din exterior, ruptă de mode și tendințe literare. Se scrie pe sine ca și cum prin aceasta ar reîncepe să inventeze lumea, o lume în care să se regăsească și să-și materializeze „universul unei trăiri".
În ritmurile poeziei populare, Gina Moldovan își pune mereu întrebări subsumate aceluiași obsedant neînțeles: „Dorul de cel drag e destin/ Sau e viață furară?" (Și iubirea e mare).
„Universul unei trăiri" e o carte a căutării unui răspuns în care se sintetizează arta de a fi în opoziție cu a avea.
Pe de altă parte, Gina Moldovan scrie și o poezie a înstrăi-nării, a pierderii identității, ilustrând condiția celui care-și caută loc și rost în lumea largă, într-o îndepărtare nu a despărțirii, ci a dorinței reîntoarcerii într-o altă dimensiune a respectului de sine.
