Seară duhovnicească în Târgu-Mureș

Distribuie pe:

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, arhiepiscop al Alba Iuliei, Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români din Târgu-Mureș a organizat joi, 4 decembrie 2014, în Catedrala Mică - ,,Bunavestire", cu îngăduința prea cucernicilor părinți parohi Budai Călin și Pop Mihai, conferința duhovnicească intitulată ,,Timpul, comoara tinereții", susținută de către preacuviosul părinte Pantelimon de la mănăstirea Oașa.

În prezența elevilor din liceele târgumureșene și a numeroși credincioși, părintele Pantelimon a vorbit într-un mod cu totul captivant despre înțelesul unei importante resurse de care dispunem cu toții, despre timp. Acesta a fost, este și va fi o preocupare constantă a omului, fie că vorbim de „economisirea" timpului, fie că vorbim despre „investirea" acestuia în activități utile pentru noi. Spunea foarte frumos Părintele că timpul nu are unitate de măsură, el se dilată în funcție de ceea ce facem noi, exemplificând cât de mult înseamnă o oră de rugăciune, o oră petrecută în Sfânta Biserică, și cât de repede se evaporă o oră petrecută în lumea pământească în care noi nu îl slujim pe Dumnezeu, nu suntem în dialog cu El.

Această frumoasă seară duhovnicească nu puteam să o încheiem mai frumos decât printr-o rugăciune, ridicată în semn de mulțumire pentru timpul petrecut cu folos duhovnicesc. Atmosfera acestei seri de iarnă a fost încălzită de colindele cântate de către Liga Tinerilor Creștini Ortodocși, răsunând întreaga Biserică și aducând în suflete bucurie Nașterii Mântuitorului.

Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Târgu-Mureș

Lasă un comentariu