ATLANTIDA a fost un continent sau, mai bine zis, o insulă imensă, undeva, în Oceanul Atlantic. Ea s-a scufundat la un moment dat. Despre ea vorbesc doar vechii scriitori. Din scrierile acestora aflăm că locuitorii acestei „insule-continent" erau deosebiți de restul oamenilor. Erau „atlanți", adică mai mari, uriași; erau, în același timp, cu mult mai avansați în cunoaștere decât ceilalți. Adevărul este că, după cum spun cei vechi, tocmai această dezvoltare extraordinară a științei atlanților a dus la distrugerea civilizației și continentului lor. S-a produs acolo o catastrofă care a nimicit viața și teritoriul atlanților. Totul a rămas o amintire.
Pornind de la acest adevăr, oamenii vremii noastre ar trebui să învețe multe din el. Și noi, oamenii de azi, am ajuns la un nivel al culturii și civilizației pe care nu l-au atins vreodată generațiile trecute. Deținem aparate, tehnici și cunoștințe la care părinții, moșii și strămoșii noștri nici n-au visat vreodată. E și bine e și rău. Cunoaștem o bună parte din tainele lumii, ale Pământului, ale Cosmosului și le stăpânim, conform poruncii divine: „Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți Pământul". Am crescut sub aspectul cunoașterii și dezvoltării științei și tehnicii; ne-am înmulțit, fiindcă am ajuns de la o pereche de oameni la peste șapte miliarde; stăpânim Pământul și se pare că stăpânim și o părticică din Univers. Ei bine, ce facem acum? Suntem noi suficienți de înțelepți ca să gestionăm aceste comori, pe care le deținem sau vom avea soarta atlanților de pe Atlantida?
Faptul că putem să stoarcem toate bogățiile Pământului, că putem să creăm atâtea și atâtea bunuri și tehnologii ne satisface. Vrem tot mai mult. Vrem totul! Nu cred că a fost an, în ultimele două secole, în care, undeva pe glob, să nu fi fost un război sau o stare conflictuală între două sau mai multe state. Nu mai vorbesc de conflagrațiile mondiale. S-au secerat milioane de vieți omenești, s-au distrus bunuri materiale și spirituale incalculabile. S-au ocupat teritorii, s-au pierdut teritorii; s-au schimbat granițe; s-au înființat și s-au desființat state. Există locuri în lume unde produsele agricole și alimentele în general sunt aruncate la gunoi ca să nu scadă prețul lor de pe piețe; există, în același timp, locuri de pe glob, unde oamenii mor de foame; există oameni foarte bogați și există oameni foarte săraci. Există țări a căror tehnologie să le permită să distrugă planeta Pământ printr-o simplă apăsare de buton; există țări în care populația lor trăiește la nivel de triburi primitive. Există țări care se amenință cu folosirea armelor nucleare; există triburi care se amenință cu arcurile, cu bâtele și cu pumnii. Se alocă sume uriașe pentru înarmare, pentru arme și muniții tot mai sofisticate; se alocă puțin, poate chiar nimic, pentru cercetarea unor boli care seceră mii și mii de oameni în fiecare zi.
Auzim că un bombardier costă miliarde de dolari sau de euro, dar nu auzim că s-a alocat un leu pentru cei bolnavi de cancer, de sida, de ebola și de alte și alte ciume ale veacului nostru! Există oameni care se plimbă cu rachetele printre stele, care își cumpără terenuri pe Lună sau pe planeta Marte, dar există milioane de oameni și, în special, copii care nu știu să scrie și să citească, fiindcă n-au bani să urmeze o școală. Există oameni care-și fac palate ca-n povești și cavouri cu încălzire centrală și cu televizoare cu plasmă, care vin să boteze copilul cu elicopterul, și există oameni care scotocesc prin tomberoane ca să găsească o coajă de pâine s-o mănânce! (Va urma).
P.S. Până atunci să-i mulțumim autorului pentru aceste crude, dar reale adevăruri, și căruia de mai mult timp îi tot cerem ajutorul „Sfântului Ardealului" - „CINE ARE MINTE SĂ IA AMINTE!"
„1001 CUGETĂRI"
