Ceaușescu a apărat cu propria-i viață Roșia Montană

Distribuie pe:

Ceaușescu garantase împrumuturile contractate de la FMI cu aurul Apusenilor! Ceea ce știm, e că la Roșia Montană se află zăcăminte foarte importante de arseniu, galiu, germaniu, molibden, titan, vanadium și mai ales WOLFRAM, toate având aplicații militare și industriale strategice. Wolframul, metalul cu punct de topire extrem de înalt, este folosit în industria aero-spațială, dar și în ogivele nucleare. Wolframul se găsește doar în două locuri pe planetă. În Afganistan și în România, în Munții Apuseni. În 1982, România atingea vârful de plată al datoriei de 11 miliarde USD către FMI și avea nevoie de lichidități pentru a nu intra în incapacitate de plată. Conform contractului semnat cu FMI, incapacitatea de plată presupunea cedarea aurului din Apuseni, cu care România garantase împrumuturile.

Institutul de Prospecțiuni și Foraje „Geofizica" aduce la cunoștința lui Ceaușescu că în Apuseni, pe lângă aur, se află și alte comori extrem de importante. Aflând acestea, Ceaușescu ia o decizie care uimește Planeta. În loc să permită FMI-ului începerea exploatării din Apuseni și de la Roșia Montană, Ceaușescu plătește până în 1985 întreg debitul de 11 miliarde USD. Eforturile întregii țări au fost imense. Majoritatea produselor alimentare luau calea exportului, energia electrică era direcționată 99% spre producția industrială, limitând astfel în multe cazuri accesul populației la iluminatul casnic. Efortul imens făcut de popor în acele vremuri viza indirect salvarea zăcămintelor din Munții Apuseni, zăcăminte girate, ca de altfel și astăzi, FMI-ului. Plătirea datoriilor înainte de termen a înfuriat rău FMI-ul, astfel că am fost penalizați aspru prin aproape triplarea dobânzii de drept. Exact precum un cămătar fără scrupule, FMI-ul a mai luat un rând de piele de pe noi, dându-ne un nou termen pentru luna martie 1989.

Noul termen de 4 ani a fost din nou devansat de Ceaușescu, care cu ajutorul sacrificiilor imense făcute de popor reușește să strângă suma totală care ne elibera de absolut orice datorie cu un an mai devreme! Din 1988 România nu mai avea datorii și nu doar din martie 1989, cum unii trădători încearcă să modifice adevărul, pentru a ascunde de fapt cele peste 18 miliarde avute în plus la momentul atacării României, miliarde a căror urmă e îngropată deocamdată în filele dosarului BANCOREX. România era o mașină de făcut bani, de făcut valută forte și nicidecum un morman de fier vechi, cum a afirmat Petre Roman. Cele 18 miliarde avute în plus se constituiau din lichidități bancare sub formă de rezerve valutare, creanțe și sume aflate în curs de achitare ca urmare a exporturilor efectuate. De ciudă că România nu mai are datorii ni s-a retras de îndată de către S.U.A. și clauza națiunii celei mai favorizate.

Plusul imens de 18 miliarde U.S.D. a început să producă modernizări în industrie. UM Cugir, spre exemplu, a fost dotată cu strunguri noi-nouțe suedeze, strunguri dotate cu CNC (comandă numerică computerizată). Inginerii de atunci au amânat schimbarea liniilor tehnologice pe diverse motive, iar după lovitura de stat din decembrie 1989 strungurile moderne, utilajele noi destinate retehnologizării, au rămas, la comandă, tot în magazii. Nu numai la UM Cugir, ci în întreaga țară s-a dat stop punerii în funcțiune a utilajelor noi, deja achiziționate. Industria românească trebuia oprită. Utilajele noi, strunguri, freze etc. au ajuns la fier vechi conform directivei date de Petre Roman, actualmente parlamentar PNL.

Fără a avea datorii majore, Ceaușescu pune la cale un plan de exploatare a Apusenilor, încă din 1985. FMI-ul înnebunește de-a dreptul, Soros la fel. Planul cu bătaie lungă al lui Ceaușescu le dă insomnii și palpitații deoarece până în 2040 urmau să se exploateze intensiv zăcămintele de aur, argint și metale rare, ce urmau să aducă României un profit evaluat în 2013 la nu mai puțin de 400-500 miliarde de euro !!! Profit!!! Deja se întrecea orice măsură. România nu mai avea nevoie de nimic din afară, își acoperea singură necesarul intern, exporta masiv, și punea la cale împreună cu China, Iranul și Libia, o replică a FMI, prin BANCOREX. Pentru aceasta Ceaușescu trebuia condamnat la moarte prin împșcare și România condamnată la jaf și sărăcie! Care dintre dumneavoastră n-ați strânge cureaua și nu ați agonisi bănuț cu bănuț timp de 8 ani pentru ca apoi să trăiți 1000 de ani voi și neamul vostru în bogăție și prosperitate?

Mai mult decât atât, imaginați-vă ce sume s-au pus în joc de către FMI, Soros sau alții lezați de independența noastră financiară pentru a se cumpăra geologi (Gelu Voican Voiculescu a fost geolog la Roșia Montană până la revoluție), bancheri (Mugur Isărescu a fost economist la Institutul Bancar Mondial), economiști (Stolojan si Văcăroiu au fost colegi la Institutul National de Planificare Economică), dar nu în ultim rând ingineri care să amâne retehnologizarea, merceologi care sa deturneze fluxul de aprovizionare cu alimente, …? Aici a greșit Nicolae Ceaușescu DEOARECE trădarea a venit de lângă el. Dar asta-i altă poveste. Am văzut cu ochii mei scena teroristului prezentat la TVR1 pe data de 23 dec. 1989, scenă care a scăpat de controlul regiei și care din neatenția cameramanului l-a surprins în continuare pe ofițerul care cică l-ar fi prins pe așa-zisul terorist cum îl felicita pe acesta! „BRAVO MĂI, hai că te-ai descurcat bine", au fost cuvintele de laudă ce au sincronizat surâsul șmecheresc al acelui actor nenorocit! Am înregistrarea, am arătat-o ca atare mai multor prieteni… și spre uimirea mea am primit doar răspunsuri indiferente, ilogice și parcă din partea unora cărora le-a fost șters creierul. Mă întreb cu sinceritate oare câți mai au procesorul mental intact și curajul de a-și apăra țara neofilit? Oare câți soldați mai are România? Ceaușescu a demonstrat în timpul procesului - ilegal că a fost un conducător adevărat ce nu face compromisuri nici chiar în fața morții. Chiar și acum după 24 ȘI CEVA DE ANI, Iliescu și ceilalți poartă-n suflet frica că Ceaușescu s-ar putea întoarce. Ei simt ceva și chiar au dreptate. Ceaușescu e încă „viu" și istoria-l va răzbuna! Promit să revin foarte curând cu noi informații despre motivul secret (din nou Roșia Montană) al vizitei avute de Victoria Nuland (secretarul de stat American) la palatul Cotroceni și despre posibila legătură dintre cutremurul anunțat de aproape 1 an pe site-ul oficial al ambasadei S.U.A. din București și nesupunerea României de a permite exploatarea zăcămintelor din Apuseni, dar nu numai! Până atunci vă sugerez să citiți dacă nu știți deja câte ceva despre tehnologiile HAARP, tehnologii capabile, spun unii, de declanșarea cutremurelor printre altele! Unele documente ale armatei americane arată lucrurile mult mai clar: HAARP are scopul de a descoperi metode de „exploatare a ionosferei în folosul Departamentului de Apărare. Da, interesant!

Lasă un comentariu